Articolul 40
Art. 40 din LEGE nr. 590 din 22 decembrie 2003 privind tratatele
- Capitolul IV Dispoziții diverse
- Secţiunea a 3-a Examinarea compatibilității prevederilor tratatelor cu Constituția României
(1) După convenirea sau adoptarea tratatelor prevăzute la art. 19 alin. (1) , în orice etapă a încheierii lor, oricare dintre președinții celor două Camere ale Parlamentului României ori un număr de cel puțin 50 de deputați sau cel puțin 25 de senatori pot solicita Curții Constituționale avizul privind compatibilitatea prevederilor tratatelor cu Constituția României.
(2) Curtea Constituțională se va pronunța în termen de 30 de zile de la data sesizării, interval în care procedurile interne legate de încheierea tratatului se suspendă.
(3) În cazul în care tratatul cuprinde dispoziții contrare Constituției României și nu este posibilă renegocierea tratatului, iar în cazul tratatelor multilaterale, nici formularea de rezerve, proiectul de act normativ de ratificare, aprobare, aderare sau acceptare va fi promovat numai după revizuirea Constituției.
(4) Prevederile prezentului articol nu aduc atingere procedurilor de control al constituționalității legilor și ordonanțelor Guvernului, prevăzute de legea privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. În cazul în care, în exercitarea atribuțiilor sale de control al constituționalității, Curtea Constituțională decide că dispozițiile unui tratat aflat în vigoare pentru România sunt neconstituționale, Ministerul Afacerilor Externe, împreună cu ministerul sau instituția în competențele căruia/căreia se află domeniul principal reglementat prin tratat, va face demersuri, în termen de 30 de zile, pentru inițierea procedurilor necesare în vederea renegocierii tratatului sau încetării valabilității acestuia pentru partea română ori, după caz, în vederea revizuirii Constituției.