Articolul 63
Art. 63 din REGULAMENTUL Nr. 3/2002 privind autorizarea şi funcţionarea societăţilor de servicii de investiţii financiare
- Titlul VI Reguli de conduita pentru societăţile de servicii de investiţii financiare şi agenţii acestora
- Capitolul 1 Obligaţii faţă de clienţi
(1) Pentru a dobândi autoritatea discretionara asupra portofoliului de instrumente financiare al unui client, SSIF are obligația de a obține acordul scris al acestuia, care să prevadă asumarea riscului asupra capitalului investit.
(2) În situația administrării unui cont discretionar, contrapartea în tranzacții nu poate fi contul CASA, PROFESIONAL sau un alt cont Client al SSIF, decât dacă se asigura un preț mai bun decât cel oferit de piața.
(3) SSIF, prin agentul mandatat în contractul de administrare, are obligația de a completa ordine de vînzare/cumpărare pentru toate tranzacțiile efectuate în conturile discretionare ale clienților lor, iar acestea vor fi aprobate de coordonatorul ierarhic superior agentului.