Articolul 47
Art. 47 din REGULAMENTUL Nr. 3/2002 privind autorizarea şi funcţionarea societăţilor de servicii de investiţii financiare
- Titlul IV Retragerea autorizaţiei de funcţionare şi suspendarea activităţii societăţilor de servicii de investiţii financiare
- Capitolul 1 Retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţilor de servicii de investiţii financiare
- Secţiunea a 2-a Proceduri de retragere a autorizaţiei de funcţionare a societăţilor de servicii de investiţii financiare
(1) În vederea retragerii autorizației de funcționare, reprezentantul legal al SSIF va depune la C.N.V.M. o cerere de retragere a autorizației, în conformitate cu anexa nr. 2, însoțită de următoarele documente:
a) actele emise de piețele reglementate sau OAR la care SSIF este membra, în care să se menționeze retragerea accesului SSIF și al agenților pentru servicii de investiții financiare, autorizați în numele și pe contul acesteia, la operațiunile derulate pe piețele respective;
b) hotărârea organului statutar;
c) dovada achitării datoriilor față de clienți, C.N.V.M. și celelalte instituții ale pieței de capital și a transferului valorilor mobiliare la societățile de registru autorizate de C.N.V.M. sau în conturile indicate de clienți;
d) dovada blocarii (dezactivarii) codurilor și parolelor de acces la entitatile autorizate de C.N.V.M., respectiv piețele reglementate, societățile de compensare, decontare și depozitare și societățile de registru autorizate de C.N.V.M., al SSIF și al agenților pentru servicii de investiții financiare autorizați în numele și pe contul acesteia;
e) informații cu privire la păstrarea în siguranța a arhivei societății, conform prevederilor art. 83 alin. (2).
f) raportul auditorului financiar al SSIF cu privire la retragerea autorizației de funcționare a acesteia;
g) orice alte documente și informații pe care C.N.V.M. le considera necesare pentru soluționarea cererii.
(2) C.N.V.M. va decide cu privire la retragerea autorizației de funcționare a SSIF în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii și a documentației complete. Dacă, înainte de a emite decizia de retragere a autorizației, C.N.V.M. a impus sancțiuni, ca urmare a încălcării reglementărilor legale în vigoare, termenul de 30 de zile se prelungește până când C.N.V.M. considera ca este necesar, în scopul asigurării protecției investitorilor.
(3) Decizia C.N.V.M. de retragere a autorizației de funcționare va fi comunicată SSIF respective, piețelor reglementate și OAR.