Articolul 11
Art. 11 din REGULAMENT nr. 10/4/2018 privind protejarea instrumentelor financiare și a fondurilor care aparțin clienților, obligațiile de guvernanță a produsului și normele aplicabile la acordarea sau primirea de onorarii, comisioane sau alte tipuri de beneficii pecuniare sau nepecuniare
- Capitolul II Protejarea instrumentelor financiare și a fondurilor clienților
- Secţiunea a 3-a Depozitarea fondurilor clienților
(1) S.S.I.F. are obligația să plaseze imediat fondurile clienților pe care le primește în unul sau mai multe conturi deschise la una dintre următoarele entități:
a) o bancă centrală;
b) o instituție de credit autorizată în conformitate cu prevederile privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin , cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare , și respectiv cu prevederile legislației statului membru emise în aplicarea Directivei 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului cu privire la accesul la activitatea instituțiilor de credit și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, de modificare a Directivei 2002/87/CE și de abrogare a Directivelor 2006/48/CE și 2006/49/CE, în cazul unei instituții de credit din alt stat membru;
c) o bancă autorizată într-un stat nemembru;
d) un fond specializat în instrumente ale pieței monetare.
(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică unei instituții de credit autorizate în temeiul , în ceea ce privește depozitele care sunt deținute de instituția în cauză.