Articolul 12
Art. 12 din REGULAMENT nr. 10/4/2018 privind protejarea instrumentelor financiare și a fondurilor care aparțin clienților, obligațiile de guvernanță a produsului și normele aplicabile la acordarea sau primirea de onorarii, comisioane sau alte tipuri de beneficii pecuniare sau nepecuniare
- Capitolul II Protejarea instrumentelor financiare și a fondurilor clienților
- Secţiunea a 3-a Depozitarea fondurilor clienților
(1) În situația în care S.S.I.F. nu depozitează fondurile clienților la o bancă centrală, S.S.I.F. trebuie să dea dovadă de competență, precauție și diligență cuvenite la selectarea, numirea și verificarea periodică atât a instituției de credit, a băncii sau a fondului de piață monetară în care sunt plasate fondurile, cât și a contractelor pentru deținerea fondurilor respective și să analizeze dacă este necesar ca riscurile să fie diversificate pentru aceste fonduri, în cadrul obligației lor de diligență.
(2) În aplicarea prevederilor alin. (1) , S.S.I.F. ține seama, în special, de competențele de specialitate și de reputația pe piață a respectivelor instituții sau fonduri de piață monetară, în vederea protejării drepturilor clienților, precum și de eventualele cerințe juridice sau administrative sau practici de pe piață care se referă la deținerea fondurilor clienților și care ar putea afecta drepturile acestora.
(3) S.S.I.F. are obligația să se asigure că clienții săi își dau explicit acordul ca fondurile să le fie plasate într-un fond specializat în instrumente ale pieței monetare, anterior realizării plasamentului.
(4) În aplicarea alin. (3) , pentru a se asigura că dreptul clienților la acord este efectiv, S.S.I.F. informează clienții că fondurile plasate la un fond specializat în instrumente ale pieței monetare nu vor fi deținute în conformitate cu cerințele de protejare a fondurilor clienților care sunt stabilite în prezentul regulament.
(5) S.S.I.F. este exclusiv și integral responsabilă pentru respectarea cerințelor impuse la alin. (1)-(4) .