Articolul 67
Art. 67 din CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ nr. 1.482 din 13 noiembrie 2014 la Nivel de Grup de Unităţi din Sectorul de Activitate "Învăţământ Superior şi Cercetare"
- Capitolul VI Contractul individual de muncă
(1) În cazul concedierii unui membru de sindicat pentru motive care nu țin de persoana salariatului, angajatorul va notifica, în scris, intenția de concediere sindicatului din care face parte salariatul, înainte de emiterea deciziei de încetare.
(2) În cazul concedierii salariatului pentru inaptitudine fizică și/sau psihică, constatată prin decizia organelor competente de expertiză medicală, salariatul beneficiază de o compensație, conform legii, în cazul în care nu i se poate oferi un alt loc de muncă în condițiile art. 64 din Codul muncii.
(3) Salariații concediați pentru motive care nu țin de persoana lor beneficiază de măsuri active de combatere a șomajului și de plăți compensatorii, conform legii.
(4) În situația în care salariatul își pierde aptitudinile profesionale din motive medicale, angajatorul îi va asigura în limita posibilităților un alt loc de muncă. În ipoteza în care nu dispune de astfel de posibilități, precum și în cazul salariaților concediați pentru motive care nu țin de persoana acestora, angajatorul va apela la agenția locală de ocupare a forței de muncă, în vederea redistribuirii salariatului corespunzător pregătirii profesionale și/sau, după caz, capacității de muncă stabilite de medicul de medicina muncii.
(5) În vederea acordării plăților compensatorii prevăzute la alin. (3), Ministerul Educației Naționale se obligă ca, în cursul anului 2014, să facă demersuri în vederea elaborării unui proiect de lege, cu consultarea F.N.S. Alma Mater.