Începe proba gratuită

REGULAMENT nr. 5 din 20 decembrie 2013 privind cerințe prudențiale pentru instituțiile de credit

Articolul 382

Articolul 382

Art. 382 din REGULAMENT nr. 5 din 20 decembrie 2013 privind cerințe prudențiale pentru instituțiile de credit

  1. Titlul VI Aprobarea utilizării modelelor interne de rating pentru riscul de credit
  2. Capitolul II
  3. Secţiunea a 3-a Metodologia și documentația

(1) Creanțele achiziționate pot fi tratate potrivit următoarelor abordări:

a) expunerea este tratată ca expunere față de vânzător, iar creanțele sunt tratate ca garanții reale, a căror eligibilitate trebuie să fie verificată potrivit prevederilor părții a 3-a, titlul II, capitolul 4, secțiunea a 3-a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

b) expunerea este tratată ca expunere față de debitor, iar evaluarea riscurilor aferente fiecărei expuneri, ca și cum respectiva expunere ar fi fost inițiată de către instituția de credit, nu reprezintă un efort excesiv pentru instituția de credit respectivă. Vânzătorul poate să acționeze sau nu ca garant;

c) expunerea este tratată ca expunere față de debitor, iar evaluarea riscurilor aferente fiecărei expuneri, ca și cum respectiva expunere ar fi fost inițiată de către instituția de credit, ar reprezenta un efort excesiv pentru instituția de credit respectivă.

Acesta poate reprezenta, în special, cazul în care instituția de credit trebuie să se bazeze în mare măsură pe informațiile furnizate de o terță parte. Este posibil ca instituția de credit nici să nu cunoască întotdeauna fiecare debitor individual. Vânzătorul poate să acționeze sau nu ca garant.

(2) Creanțele achiziționate nu constituie o clasă de expuneri în sine, ci reflectă un tip de finanțare comun mai multor clase de active, rezultând de obicei din vânzarea bunurilor și serviciilor asociate unei tranzacții comerciale. Prin prisma tratamentului special prevăzut de partea a 3-a, titlul II, capitolul 3 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, pentru creanțele achiziționate în raport cu creanțele din aceeași clasă de expuneri, creanțele achiziționate pot fi încadrate în clasa expunerilor față de societăți sau în clasa expunerilor de tip retail.

(3) Regulile aferente creanțelor achiziționate privesc în primul rând creanțele care sunt achiziționate ca parte a operațiunilor de factoring sau de scontare a facturilor - invoice discounting - ori care sunt sau urmează să fie incluse în tranzacțiile bazate pe active - asset-backed transaction. Aceste reguli nu se aplică tranzacțiilor în care creditele inițiate de o firmă sunt achiziționate ulterior în scopul de a adăuga debitori activității cumpărătorului, alta decât cea aferentă operațiunilor de securitizare.