Articolul 183
Art. 183 din REGULAMENT nr. 5 din 20 decembrie 2013 privind cerințe prudențiale pentru instituțiile de credit
- Titlul II
- Capitolul IV Simulări de criză
- Secţiunea a 3-a Metodologii privind simulările de criză
(1) În funcție de riscurile semnificative identificate de instituțiile de credit, acestea trebuie să stabilească determinanții de risc semnificativi care vor fi utilizați în simulările de criză.
(2) Instituțiile de credit trebuie să identifice punctele de vulnerabilitate pentru testarea în condiții de criză a determinanților de risc semnificativi care pot afecta profitabilitatea, solvabilitatea, lichiditatea sau conformitatea cu cadrul de reglementare.
(la 28-12-2020, Alineatul (2) din Articolul 183, Sectiunea a 3-a, Capitolul IV, Titlul II a fost modificat de Punctul 172, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, )
(3) Instituțiile de credit trebuie să poată justifica alegerea determinanților de risc care vor fi utilizați în simulările de criză.