Începe proba gratuită

REGULAMENT nr. 3 din 24 februarie 1998 privind autorizarea şi exercitarea intermedierii de valori mobiliare

Articolul 38

Articolul 38

Art. 38 din REGULAMENT nr. 3 din 24 februarie 1998 privind autorizarea şi exercitarea intermedierii de valori mobiliare

  1. Capitolul VI Documentele specifice activităţii de intermediere. Raportările financiare şi notificările către C.N.V.M.

S.V.M. trebuie să întocmească și să țină la zi cel puțin următoarele:

1. evidențe ale operațiunilor referitoare la tranzacțiile cu valori mobiliare, ale intrărilor/ieșirilor de numerar și valori mobiliare și ale altor avansuri sau debite ale clienților, precum și documentele primare care au stat la baza lor. Evidențele vor reflecta contul în care tranzacția a fost efectuată, denumirea și numărul valorilor mobiliare, prețul unitar și cel total de vânzare sau cumpărare, data tranzacției, precum și numele persoanei de la care valorile mobiliare au fost cumpărate sau primite sau căreia i-au fost vândute sau livrate respectivele valori mobiliare, aduse la zi;

2. evidențe pe clienți, care să reflecte, în contul de numerar al fiecărui client, toate vânzările/cumpărările, primirile/livrările de valori mobiliare, actualizate cel puțin lunar;

3. situații privind activele și pasivele, conturile de venituri, de cheltuieli și de capital, actualizate cel puțin lunar;

4. documente care să reflecte, separat pentru fiecare valoare mobiliară, la data compensării, toate pozițiile pe care societatea de valori mobiliare le deține în conturile personale și ale clienților săi, precum și localizarea lor;

5. evidențe ale valorilor mobiliare în curs de transfer, ale dividendelor și dobânzilor primite, ale împrumuturilor acordate sau primite, precum și ale valorilor mobiliare care nu au fost primite sau nu au fost livrate, actualizate cel puțin lunar;

6. un formular pentru fiecare ordin de tranzacționare, care va cuprinde cel puțin:

a) numărul contului clientului;

b) tipul ordinului;

c) momentul intrării ordinului;

d) momentul executării ordinului;

e) momentul anulării ordinului, dacă este cazul;

f) dacă ordinul a fost plasat la inițiativa clientului sau la recomandarea agentului;

g) calitatea de broker sau de dealer în care societatea acționează;

h) prețul la care a fost executat ordinul;

7. copii de pe confirmările tuturor cumpărărilor sau vânzărilor de valori mobiliare, conform art. 26, precum și de pe notele privind alte debite și credite ale clienților societății de valori mobiliare;

8. fișele conturilor, pe clienți;

9. situații privind gradul de îndatorare și capitalul net al S.V.M.;

10. fișele angajaților și colaboratorilor S.V.M., cu menționarea sancțiunilor și a situațiilor de punere sub acuzare în legătura cu activitatea de intermediere, pentru perioada în care există relații contractuale între părți.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.