Recitale
(1) Regulamentul (UE) 2026/471 al Parlamentului European și al Consiliului (2) introduce o serie de măsuri pentru adaptarea potențialului de producție vitivinicolă, pentru gestionarea pieței vitivinicole și pentru sprijinirea sectorului vitivinicol în vederea abordării diferitelor provocări care îl afectează, precum și pentru adaptarea sectorului la noile evoluții ale pieței în contextul unei incertitudini internaționale ridicate. Printre alte măsuri, Regulamentul (UE) 2026/471 a extins domeniul de aplicare al articolului 216 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013. Pe lângă distilarea vinului, statele membre pot solicita acum aprobarea Comisiei pentru a efectua plăți naționale în sprijinul recoltării înainte de coacere și al defrișării voluntare a plantațiilor viticole productive în situații de criză, în anumite condiții. Comisia a fost împuternicită să completeze articolul respectiv prin stabilirea de norme privind condițiile generale de eligibilitate și criteriile de prioritate în ceea ce privește astfel de plăți naționale, precum și să stabilească situațiile de piață în care astfel de măsuri sunt justificate, să stabilească metoda de calcul al acestor plăți și norme privind coerența cu alte măsuri de sprijin din cadrul politicii agricole comune.
(2) În acest context, este oportun să se definească condițiile pentru existența unei situații de criză pentru care statele membre pot solicita aprobarea de a efectua plăți naționale pentru distilarea, recoltarea înainte de coacere și defrișarea plantațiilor viticole productive, precum și categoriile și culorile vinului cărora li se pot aplica astfel de măsuri.
(3) Distilarea vinului și recoltarea înainte de coacere vizează eliminarea excedentului de vin de pe piață și, respectiv, prevenirea producerii acestui tip de vin înainte de recoltare. Deși aceste măsuri sunt adecvate în situațiile în care piața vitivinicolă este afectată de situații de ofertă excedentară conjuncturală care generează sau amenință să genereze perturbări ale pieței, defrișarea permanentă a plantațiilor viticole productive urmărește să abordeze dezechilibrele structurale de pe piață dintre ofertă și cerere. Prin urmare, criteriile de identificare a circumstanțelor pieței care justifică aprobarea plăților naționale pentru astfel de măsuri trebuie să reflecte, pe de o parte, o ofertă excedentară conjuncturală pe piață pe termen scurt și mediu și, pe de altă parte, un dezechilibru structural al pieței pe termen mai lung. Prin urmare, criteriile de identificare a circumstanțelor pieței care pot justifica aprobarea unor astfel de plăți naționale trebuie să fie definite în mod diferit pentru distilarea vinului și recoltarea înainte de coacere, pe de o parte, și pentru defrișarea permanentă a plantațiilor viticole productive, pe de altă parte. Având în vedere segmentarea puternică a pieței vitivinicole a Uniunii, este oportun să se permită statelor membre să direcționeze măsurile către domeniul geografic de aplicare adecvat și către tipurile de vinuri afectate de criza pieței. Prin urmare, este oportun să se permită ca măsurile care urmează să fie definite de statele membre să se aplice la nivel regional sau național și pentru una sau mai multe categorii și culori de vin.
(4) De asemenea, este oportun să se stabilească criterii de eligibilitate de bază în funcție de conținutul măsurii. Numai viticultorii care cultivă plantații viticole în scopul producției de vin pot fi eligibili, în anumite condiții, pentru plățile naționale pentru recoltarea înainte de coacere și defrișarea plantațiilor viticole productive, în timp ce alți operatori care produc, comercializează sau distilează vin pot beneficia de plăți naționale pentru distilarea vinului. În acest sens, în cazul distilării vinului, este important ca, atunci când beneficiarii nu sunt producători de vin, statele membre să se asigure că beneficiul economic care rezultă din plățile naționale este transferat producătorilor de vin. Pentru a se asigura coerența politicii vitivinicole a Uniunii, ar trebui să se evite ca viticultorii care dețin plantații viticole fără autorizație să beneficieze de sprijin pentru defrișare sau pentru recoltarea înainte de coacere. Din aceleași motive de coerență a politicilor, numai vinurile care îndeplinesc cerințele și condițiile legale relevante ale Uniunii, inclusiv cerințele pentru vinurile cu denumire de origine protejată sau indicație geografică protejată, după caz, pot beneficia de sprijin public pentru distilare.
(5) Pentru a asigura condiții de concurență echitabile între producătorii de vin din diferite state membre și pentru a evita denaturarea concurenței, este oportun să se stabilească elementele pe care statele membre ar trebui să le ia în considerare la calcularea sprijinului maxim care urmează să fie acordat sub formă de plăți naționale pentru recoltarea înainte de coacere, distilarea vinului și defrișarea plantațiilor viticole productive.
(6) Pentru a evita ca recoltarea înainte de coacere și distilarea vinului să devină un debușeu periodic pentru vinurile din regiunile afectate de dezechilibre structurale ale pieței, este relevant ca statele membre care aplică astfel de măsuri să abordeze în mod recurent și cauzele structurale subiacente ale unor astfel de dezechilibre. Prin urmare, noile autorizații pentru recoltarea înainte de coacere și distilare trebuie să fie condiționate de aplicarea în paralel a defrișării voluntare a plantațiilor viticole productive și de aplicarea condițiilor prevăzute la articolul 58 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) 2021/2115 al Parlamentului European și al Consiliului (3) atunci când se pun în aplicare intervenții de restructurare și reconversie. Aceste condiții au scopul de a evita ca intervențiile de restructurare și reconversie să contribuie la creșterea randamentelor în regiunile deja afectate de un dezechilibru structural al pieței.
(7) Pentru a asigura buna funcționare și o abordare armonizată a sistemului de depunere a cererilor pentru plățile naționale menționat în prezentul regulament, este oportun să se stabilească anumite cerințe privind informațiile care trebuie furnizate Comisiei de către statele membre pentru a-și justifica cererea de aprobare și să se prevadă anumite cerințe de notificare privind punerea în aplicare efectivă a măsurilor până la un anumit termen anual.
(8) Având în vedere provocările cu care se confruntă în prezent sectorul vitivinicol, este necesar să se ofere statelor membre posibilitatea de a pune în aplicare măsurile prevăzute de prezentul regulament în cursul anului de comercializare următor. Prin urmare, prezentul regulament trebuie să intre în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,