Începe proba gratuită

Regulament 2026/2053 · CELEX 32026R2053

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2026/2053 al Comisiei din 10 septembrie 2026 de acordare a unei autorizații la nivelul Uniunii familiei de produse biocide Glutaraldehyde formulations în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European și al Consiliului

Data act
10.09.2026
Intrare in vigoare
04.10.2026
Jurnalul Oficial UE
oj:L_202602053
Status
Inactiv
autorizație de vânzare biocid conservant depozitare produs chimic

Recitale

(1) La 23 septembrie 2016, Solenis Switzerland GmbH a transmis Agenției Europene pentru Produse Chimice (denumită în continuare „agenția”), în conformitate cu articolul 43 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012 și cu articolul 4 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 414/2013 al Comisiei (2) o cerere de autorizare la nivelul Uniunii a aceleiași familii de produse biocide, astfel cum se menționează la articolul 1 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 414/2013, denumită „Glutaraldehyde formulations”, aparținând tipurilor de produse 6, 11 și 12, astfel cum sunt descrise în anexa V la Regulamentul (UE) nr. 528/2012. Cererea a fost înregistrată în Registrul produselor biocide cu numărul de caz BC-WA027111-62. Cererea se referea la familia de produse biocide „GA 24-50 BPF” autorizată prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/1906 al Comisiei (3), cu numărul de autorizație EU-0030162-0000.

(2) Familia de produse biocide „Glutaraldehyde formulations” conține ca substanță activă glutaraldehida, care este inclusă în lista Uniunii de substanțe active aprobate, menționată la articolul 9 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012 pentru tipurile de produse 6, 11 și 12.

(3) La 30 aprilie 2025, agenția a transmis Comisiei avizul ei (4), în conformitate cu articolul 6 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 414/2013, precum și proiectul de rezumat al caracteristicilor produsului („RCP”) referitor la „Glutaraldehyde formulations” în toate limbile oficiale ale Uniunii, în conformitate cu articolul 44 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012.

(4) În avizul ei , agenția concluzionează că diferențele propuse dintre familia de produse biocide „Glutaraldehyde formulations” și familia conexă de produse biocide de referință „GA 24-50 BPF” sunt limitate la informații care pot face obiectul unei modificări administrative în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 354/2013 al Comisiei (5) și că, pe baza evaluării familiei conexe de produse biocide de referință „GA 24-50 BPF” și sub rezerva respectării proiectului de RCP, aceeași familie de produse biocide „Glutaraldehyde formulations” îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012.

(5) Comisia este de acord cu avizul agenției și consideră, prin urmare, că este adecvat să se acorde o autorizație la nivelul Uniunii pentru aceeași familie de produse biocide „Glutaraldehyde formulations”.

(6) Este necesar ca data de expirare a autorizației să fie aliniată la data de expirare a autorizației familiei conexe de produse biocide de referință „GA 24-50 BPF”.

(7) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru produse biocide,

Articolul 1

Societății Solenis Switzerland GmbH i se acordă o autorizație la nivelul Uniunii, cu numărul de autorizație EU-0034830-0000, pentru punerea la dispoziție pe piață și utilizarea aceleiași familii de produse biocide „Glutaraldehyde formulations”, în conformitate cu rezumatul caracteristicilor produsului redat în anexă. Autorizația la nivelul Uniunii este valabilă de la 4 octombrie 2026 până la 30 septembrie 2030.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.