Începe proba gratuită

Regulament 2026/1014 · CELEX 32026R1014

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2026/1014 al Comisiei din 7 mai 2026 privind autorizarea L-triptofanului produs cu Escherichia coli CCTCC M 2024517 ca aditiv în hrana tuturor speciilor de animale

Data act
07.05.2026
Intrare in vigoare
28.05.2026
Jurnalul Oficial UE
oj:L_202601014
Status
In vigoare
aditivi alimentari aminoacid autorizație de vânzare hrană pentru animale microorganisme

Recitale

(1) Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea aditivilor destinați hranei animalelor, precum și motivele și procedurile de acordare a unei astfel de autorizații.

(2) În conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, a fost transmisă o cerere de autorizare a L-triptofanului produs cu Escherichia coli CCTCC M 2024517. Respectiva cerere a fost însoțită de informațiile și de documentele necesare în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.

(3) Cererea vizează autorizarea L-triptofanului produs cu Escherichia coli CCTCC M 2024517 ca aditiv destinat hranei animale pentru a fi utilizat în hrana și în apa de băut la toate speciile de animale, solicitându-se ca aditivul să fie clasificat în categoria „aditivi nutriționali” și în grupa funcțională „aminoacizi, sărurile acestora și produse analoage”.

(4) În avizul ei din 16 septembrie 2025 (2), Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară („autoritatea”) a concluzionat că, deși utilizarea L-triptofanului produs cu Escherichia coli CCTCC M 2024517 ca supliment în hrana animală pentru a compensa deficitul de triptofan din materiile prime destinate hranei animale este sigură pentru speciile de nerumegătoare, poate exista un risc de creștere a producției de metaboliți toxici atunci când triptofanul neprotejat este utilizat la rumegătoare. Autoritatea și-a exprimat, de asemenea, îngrijorarea cu privire la utilizarea L-triptofanului în apa de băut din cauza riscului de dezechilibre nutriționale și din motive de igienă. În plus, autoritatea a concluzionat că utilizarea L-triptofanului produs cu Escherichia coli CCTCC M 2024517 în hrana animală este considerată sigură pentru consumatori și pentru mediu. În absența datelor, ea nu a putut concluziona cu privire la potențialul aditivului de a fi iritant pentru piele sau ochi sau cu privire la potențialul lui de a fi sensibilizant pentru piele, dar a afirmat că există un risc de inhalare a endotoxinelor pentru utilizatorii aditivului. Autoritatea mai a concluzionat că substanța este considerată o sursă eficace de aminoacid L-triptofan pentru toate speciile de nerumegătoare. Pentru a fi la fel de eficace la speciile de rumegătoare ca la speciile de nerumegătoare este necesar ca el să fie protejat împotriva degradării ruminale. Autoritatea a considerat că nu este necesar să se prevadă cerințe specifice de monitorizare ulterioară introducerii pe piață. În plus, autoritatea a verificat raportul privind metoda de analiză a aditivului în hrana pentru animale transmis de laboratorul de referință înființat în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1831/2003.

(5) Având în vedere cele de mai sus, Comisia consideră că L-triptofanul produs cu Escherichia coli CCTCC M 2024517 îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecință, este necesar ca utilizarea substanței respective ca aditiv în hrana animalelor să fie autorizată la toate speciile de animale. Comisia consideră că posibilele riscuri de igienă legate de utilizarea acestui aminoacid în apa de băut trebuie abordate de operatorii din sectorul hranei pentru animale în temeiul obligațiilor lor de a asigura conformitatea cu cerințele de igienă relevante prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 183/2005 al Parlamentului European și al Consiliului (3) care stabilește cerințele privind igiena hranei pentru animale. Atunci când este administrat ca hrană la rumegătoare, este necesar ca L-triptofanul produs cu Escherichia coli CCTCC M 2024517 să fie protejat împotriva degradării în rumen. Este adecvat ca utilizatorul să fie avertizat să țină seama de aportul alimentar cu toți aminoacizii esențiali și condiționat esențiali, în special în cazul suplimentării cu L-triptofan prin intermediul apei de băut. În plus, Comisia consideră că este necesar să fie luate măsuri de protecție adecvate pentru a preveni efectele adverse asupra sănătății utilizatorilor aditivului.

(6) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

Articolul 1

Autorizare

Substanța specificată în anexă, aparținând categoriei „aditivi nutriționali” și grupei funcționale „aminoacizi, sărurile acestora și produse analoage”, se autorizează ca aditiv în hrana animalelor în condițiile prevăzute în anexă.

Articolul 2

Intrare în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.