Începe proba gratuită

Regulament 2026/876 · CELEX 32026R0876

Regulamentul (UE) 2026/876 al Comisiei din 21 aprilie 2026 de modificare a anexei II la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește limitele maxime de reziduuri pentru acetamiprid, aclonifen, deltametrin, oxatiapiprolin și fosfonați de potasiu din sau de pe anumite produse

Data act
21.04.2026
Intrare in vigoare
12.05.2026
Jurnalul Oficial UE
oj:L_202600876
Status
In vigoare
alimente cultura plantelor inspecție alimentară pesticide produs de origine animală protecția consumatorului reziduuri de pesticide siguranță alimentară

Recitale

(1) Limitele maxime de reziduuri („LMR”) pentru acetamiprid, aclonifen, deltametrin, oxatiapiprolin și fosfonați de potasiu au fost stabilite în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

(2) În ceea ce privește substanța acetamiprid, a fost transmisă, în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005, o cerere de modificare a LMR existente pentru miere și alte produse apicole. În ceea ce privește substanța aclonifen, o astfel de cerere a fost depusă pentru anason. În ceea ce privește substanța deltametrin, o astfel de cerere a fost transmisă pentru cireșe. În ceea ce privește substanța oxatiapiprolin, o astfel de cerere a fost depusă pentru varză de Bruxelles, kale, năsturel și „plante aromatice și flori comestibile (cu excepția busuiocului și a florilor comestibile)”. În ceea ce privește fosfonații de potasiu, o astfel de cerere a fost transmisă pentru caise și cireșe.

(3) În conformitate cu articolele 8 și 9 din Regulamentul (CE) nr. 396/2005, toate respectivele cereri au fost evaluate de către statele membre în cauză, iar rapoartele de evaluare au fost transmise Comisiei. Comisia a transmis cererile, rapoartele de evaluare și dosarele justificative la Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară („autoritatea”).

(4) Autoritatea a examinat cererile și rapoartele de evaluare, în special riscurile pentru consumatori și, după caz, pentru animale, și a emis avize motivate cu privire la LMR-urile propuse (2). Autoritatea a transmis respectivele avize solicitanților, Comisiei și statelor membre și le-a pus la dispoziția publicului.

(5) În ceea ce privește cererile respective, autoritatea a concluzionat că datele erau adecvate pentru a stabili sau a confirma propunerile de LMR pentru produsele care fac obiectul evaluării.

(6) Prin urmare, este adecvat să se stabilească LMR-urile solicitate pentru acetamiprid, aclonifen, deltametrin, oxatiapiprolin și fosfonați de potasiu la nivelurile recomandate de autoritate.

(7) Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 396/2005 trebuie modificat în consecință.

(8) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.