Începe proba gratuită

Regulament 2026/829 · CELEX 32026R0829

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2026/829 al Comisiei din 10 aprilie 2026 de acordare a unei autorizații a Uniunii pentru produsul biocid unic Bioxal – Soproper în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European și al Consiliului

Data act
10.04.2026
Intrare in vigoare
06.05.2026
Jurnalul Oficial UE
oj:L_202600829
Status
In vigoare
autorizație de vânzare biocid decontaminare produs chimic

Recitale

(1) La 30 septembrie 2020, BIOXAL SA a depus o cerere adresată Agenției Europene pentru Produse Chimice (denumită în continuare „agenția”), în conformitate cu articolul 43 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012 pentru autorizarea la nivelul Uniunii a unui produs biocid unic denumit „Bioxal – Soproper” aparținând tipului de produs 2, astfel cum este descris în anexa V la respectivul regulament, prezentând confirmarea în scris conform căreia autoritatea competentă din Germania a fost de acord să evalueze cererea. Cererea a fost înregistrată în Registrul produselor biocide cu numărul de caz BC-YH062085-30.

(2) „Bioxal – Soproper” conține, ca substanță activă, acidul peracetic, care este inclus în lista Uniunii cu substanțe active aprobate menționată la articolul 9 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012 pentru tipul de produs 2.

(3) La 21 februarie 2025, autoritatea competentă responsabilă de evaluare a transmis agenției, în conformitate cu articolul 44 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012, un raport de evaluare și concluziile evaluării sale.

(4) La 25 septembrie 2025, agenția a transmis Comisiei avizul său (2), proiectul de rezumat al caracteristicilor produsului biocid („RCP”) pentru „Bioxal – Soproper” și raportul final de evaluare privind produsul biocid unic în conformitate cu articolul 44 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012.

(5) Avizul a concluzionat că produsul „Bioxal – Soproper” este un produs biocid unic în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (r) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012, că este eligibil pentru a fi autorizat la nivelul Uniunii în conformitate cu articolul 42 alineatul (1) din regulamentul respectiv și că, sub rezerva conformității cu proiectul de RCP, îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 19 alineatul (1) din regulamentul menționat.

(6) La 10 octombrie 2025, agenția a transmis Comisiei proiectul de RCP în toate limbile oficiale ale Uniunii, în conformitate cu articolul 44 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012.

(7) Comisia este de acord cu avizul agenției și consideră, prin urmare, că este oportun să se acorde o autorizație a Uniunii pentru „Bioxal – Soproper”.

(8) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt în conformitate cu avizul Comitetului permanent pentru produse biocide,

Articolul 1

Se acordă întreprinderii BIOXAL SA o autorizație a Uniunii cu numărul de autorizație EU-0035787-0000 pentru punerea la dispoziție pe piață și utilizarea aceluiași produs biocid unic „Bioxal – Soproper”, în conformitate cu rezumatul caracteristicilor produsului biocid prevăzut în anexă. Autorizația la nivelul Uniunii este valabilă de la 6 mai 2026 până la 30 aprilie 2036.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.