Începe proba gratuită

Decizie 2026/2021 · CELEX 32026D2021

Decizia de punere în aplicare (UE) 2026/2021 a Comisiei din 10 septembrie 2026 de stabilire a normelor de aplicare a Directivei (UE) 2016/797 a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește o cerere din partea Finlandei de neaplicare a cerinței referitoare la instalarea unui sistem radio, prevăzută în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/1695 al Comisiei [notificată cu numărul C(2026) 6247]

Data act
10.09.2026
Intrare in vigoare
14.09.2026
Jurnalul Oficial UE
oj:L_202602021
Status
In vigoare
comunicații mobile comunicații prin satelit derogare de la legislația UE Finlanda interconexiunea sistemelor rețea feroviară rețea transeuropeană siguranța feroviară specificații tehnice

Recitale

(1) La 21 mai 2025, Finlanda a prezentat Comisiei o cerere de neaplicare a punctului 7.3.1.1 subpunctele (2) și (3) și a punctului 7.3.2.1 subpunctele (2) și (3) din anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/1695 al Comisiei (2) la rețeaua feroviară finlandeză și la tot materialul rulant care circulă în rețea (denumită în continuare „cererea”). Cererea a fost transmisă în temeiul articolului 7 alineatul (1) litera (c) din Directiva (UE) 2016/797. Dosarul a fost completat odată cu notificarea normelor naționale adoptate, iar Agenția Uniunii Europene pentru Căile Ferate a finalizat evaluarea normelor la 24 iulie 2026.

(2) Punctul 7.3.1.1 subpunctul (2) din anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/1695 stabilește cerința de instalare a Sistemului global de comunicații mobile – căi ferate („GSM-R”) sau a viitorului sistem de comunicații mobile feroviare („FRMCS”) de cale atunci când se modernizează un subsistem radio aflat deja în exploatare într-un mod în care se modifică funcțiile sau performanța subsistemului. În conformitate cu punctul 7.3.1.1 subpunctul (3) din anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/1695, este necesar să se instaleze GSM-R sau FRMCS atunci când ETCS de nivel 2 este pus în funcțiune și necesită comunicații radio de date.

(3) Punctul 7.3.2.1 subpunctul (2) din anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/1695 stabilește cerința de a instala GSM-R la bordul materialului rulant destinat să circule pe o linie care include o unitate radio centrală (RBC) atunci când se modernizează un subsistem radio aflat deja în exploatare într-un mod în care se modifică funcțiile sau performanța subsistemului. În conformitate cu punctul 7.3.2.1 subpunctul (3) din anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/1695, este necesar să se instaleze GSM-R atunci când ETCS de nivel 2 sau de nivel 1 este pus în funcțiune și necesită comunicații radio de date.

(4) Proiectul menționat în cerere constă în instalarea unui sistem finlandez de comunicații pre-FRMCS pe infrastructura feroviară finlandeză și pe materialul rulant care circulă în Finlanda, în paralel cu instalarea Sistemului european de control și comandă al trenului (ETCS) de nivel 2. Acest lucru modernizează sistemul radio finlandez de clasă B existent în majoritatea funcțiilor sale.

(5) Actualul sistem finlandez de protecție a trenurilor de clasă B va deveni caduc în 2035 și trebuie înlocuit cu ETCS. Înlocuirea sistemului finlandez de protecție a trenurilor de clasă B ar trebui să înceapă acum pentru a fi finalizată până în 2035 și ar fi periculos să se amâne începerea instalării ETCS până când va fi posibilă instalarea FRMCS.

(6) Conform documentelor prezentate de Finlanda, în conformitate cu punctul 7.3.1.1 subpunctele (2) și (3) și cu punctul 7.3.2.1 subpunctele (2) și (3) din anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/1695 privind rețeaua feroviară finlandeză și materialul rulant care circulă în rețea, instalarea GSM-R ar implica un cost suplimentar de instalare de 100 000 000 EUR și un cost suplimentar anual de exploatare de 2 000 000 EUR. În plus, se preconizează că GSM-R va deveni caduc până la începutul anilor 2030 și dificil de menținut până în 2035. Toate aceste motive ar compromite viabilitatea economică a proiectului.

(7) Ca dispoziții alternative la punerea în aplicare a punctului 7.3.1.1 subpunctele (2) și (3) și a punctului 7.3.2.1 subpunctele (2) și (3) din anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/1695, Finlanda propune ca, în cursul perioadei de tranziție înainte de instalarea FRMCS la sol și la bord, să se aplice reglementările Agenției Finlandeze pentru Transporturi și Comunicații (Traficom) privind sistemul de comunicații pre-FRMCS pentru echipamentele de cale și materialul rulant, care stabilesc specificațiile tehnice ale sistemului radio pre-FRMCS finlandez. Respectiva normă națională a fost notificată Comisiei și Agenției Uniunii Europene pentru Căile Ferate în temeiul articolului 14 alineatul (1) litera (c) din Directiva (UE) 2016/797, în temeiul normei FI-FI-2684-2-A pentru echipamentele pre-FRMCS de cale și pentru „normele pentru sistemul radio pre-FRMCS” la bord (3).

(8) Finlanda propune, de asemenea, ca echipamentele de bord ale sistemului radio pre-FRMCS din Finlanda să fie puse gratuit și în timp util la dispoziția oricărei entități care intenționează să exploateze vehicule pe rețeaua finlandeză înainte ca infrastructura finlandeză să fie echipată cu FRMCS. De asemenea, acestor vehicule ar trebui să li se permită să nu aplice punctul 7.3.2.1 subpunctele (2) și (3) din anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/1695. Finlanda propune modernizarea echipamentelor de cale la un sistem radio conform cu FRMCS la trei ani de la disponibilitatea produselor FRMCS, estimându-se că această modernizare va fi posibilă până cel târziu la 31 decembrie 2035.

(9) Finlanda propune, de asemenea, efectuarea, în 2033, a unei analize economice a perspectivei migrării întregii flote și rețele către FRMCS.

(10) Pe baza justificării cererii furnizate de Finlanda și a dispozițiilor alternative propuse, condițiile prevăzute la articolul 7 alineatul (1) litera (c) și la articolul 7 alineatul (4) din Directiva (UE) 2016/797 pot fi considerate îndeplinite pentru rețeaua feroviară finlandeză și pentru întregul material rulant care circulă pe rețea. Prin urmare, este oportun ca cererea să fie acceptată.

(11) Siguranța, astfel cum este prevăzută în Directiva (UE) 2016/797, reprezintă o cerință esențială care trebuie îndeplinită de sistemul feroviar al Uniunii, de subsisteme și de elementele constitutive de interoperabilitate, inclusiv de interfețe. Prin urmare, Finlanda ar trebui să aibă obligația de a furniza Comisiei orice informație care să indice că neaplicarea punctului 7.3.1.1 subpunctele (2) și (3) și a punctului 7.3.2.1 subpunctele (2) și (3) din anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/1695 ar putea compromite siguranța sistemului feroviar.

(12) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul comitetului menționat la articolul 51 alineatul (1) din Directiva (UE) 2016/797,

Articolul 1

Cererea Finlandei de neaplicare a punctului 7.3.1.1 subpunctele (2) și (3) și a punctului 7.3.2.1 subpunctele (2) și (3) din anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/1695 pentru rețeaua feroviară finlandeză și tot materialul rulant care circulă pe rețea este acceptată cu condiția aplicării dispozițiilor alternative propuse de Finlanda. Finlanda informează Comisia fără întârzieri nejustificate în cazul în care constată că neaplicarea poate compromite siguranța sistemului feroviar.

Articolul 2

Prezenta decizie se aplică până la 31 decembrie 2035.

Articolul 3

Prezenta decizie se adresează Republicii Finlanda.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.