Începe proba gratuită

Decizie 2026/1564 · CELEX 32026D1564

Decizia (Euratom) 2026/1564 a Consiliului din 1 iulie 2026 de aprobare a încheierii, de către Comisia Europeană, în numele Comunității Europene a Energiei Atomice, a Acordului cu privire la Gibraltar dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, pe de altă parte

Data act
01.07.2026
Intrare in vigoare
01.07.2026
Jurnalul Oficial UE
oj:L_202601564
Status
In vigoare
acord (UE) acord interimar (UE) Comisia Europeană competență instituțională (UE) EURATOM Gibraltar Marea Britanie politică de cooperare ratificare a unui acord

Recitale

(1) Rezoluțiile Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite privind decolonizarea teritoriului Gibraltarului (denumit în continuare „Gibraltar”) prezintă Gibraltarul ca fiind un „teritoriu neautonom administrat de Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord”, în aplicarea capitolului XI din Carta Organizației Națiunilor Unite.

(2) La 5 octombrie 2021, Consiliul a autorizat Comisia să înceapă negocieri în vederea unui acord cu Regatul Unit cu privire la Gibraltar. În urma negocierilor, părțile au convenit la nivel de negociatori asupra Acordului cu privire la Gibraltar dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, pe de altă parte (denumit în continuare „acordul”).

(3) Acordul reglementează aspecte care intră sub incidența Tratatului de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice (denumit în continuare „Tratatul Euratom”), și anume dispozițiile privind cooperarea civilă în domeniul nuclear. Prin urmare, acordul ar trebui să fie încheiat și în numele Comunității Europene a Energiei Atomice (denumită în continuare „Comunitatea”) în ceea ce privește aspectele care intră sub incidența tratatului respectiv.

(4) Ar trebui să fie aprobată încheierea acordului de către Comisie, care acționează în numele Comunității, în ceea ce privește chestiunile care intră sub incidența Tratatului Euratom.

(5) Acordul sau orice activitate ori măsură întreprinsă în aplicarea sau ca urmare a acestuia nu implică nicio modificare a poziției juridice a Regatului Spaniei în ceea ce privește suveranitatea și jurisdicția în legătură cu Gibraltarul.

(6) Întrucât autoritățile din Gibraltar au un caracter local și exercită exclusiv competențe interne, orice participare a autorităților respective la aplicarea acordului ar trebui să fie considerată ca având loc exclusiv în cadrul competențelor interne ale Gibraltarului, cu excepția cazului în care se prevede altfel în mod expres.

(7) Acordul reglementează atât aspecte care intră sub incidența Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), cât și aspecte care intră sub incidența Tratatului Euratom. Pentru aspectele care intră sub incidența TFUE, acordul este menit să se aplice cu titlu provizoriu începând cu 15 iulie 2026. Din motive de coerență, partea din acord care reglementează aspecte care intră sub incidența Tratatului Euratom ar trebui să se aplice, de asemenea, cu titlu provizoriu de la aceeași dată.

(8) Semnarea, aplicarea cu titlu provizoriu și încheierea acordului în numele Uniunii fac obiectul unei proceduri separate,

Articolul 1

Se aprobă încheierea de către Comisie, în numele Comunității Europene a Energiei Atomice, a Acordului cu privire la Gibraltar dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, pe de altă parte (1) (denumit în continuare „acordul”), inclusiv a dispozițiilor sale privind aplicarea cu titlu provizoriu, în ceea ce privește aspectele care intră sub incidența Tratatului de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice (denumit în continuare „Tratatul Euratom”), sub rezerva condițiilor prevăzute la articolul 2 din prezenta decizie.

Articolul 2

Înainte de încheierea sa și sub rezerva reciprocității, acordul, în ceea ce privește aspectele care intră sub incidența Tratatului Euratom, se semnează și, sub rezerva îndeplinirii condițiilor prevăzute la articolul 336 alineatul (2) din acord, se aplică cu titlu provizoriu începând cu 15 iulie 2026 până la intrarea sa în vigoare.

Articolul 3

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.