Recitale
(1) Convenția de la Stockholm privind poluanții organici persistenți (denumită în continuare „convenția”) a fost aprobată de Comunitatea Europeană prin Decizia 2006/507/CE a Consiliului (1).
(2) În conformitate cu articolul 8 alineatul (1) din convenție, în calitate de parte la convenție, Uniunea poate prezenta propuneri de modificare a anexelor la aceasta. Anexa A la convenție conține o listă a produselor chimice care trebuie să fie eliminate.
(3) Tetrabromoftalatul de bis(2-etilhexil) (TBPH) este un agent de ignifugare bromurat, identificat în Uniune ca substanță care prezintă motive de îngrijorare deosebită în conformitate cu articolul 57 litera (e) din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului (2), din cauză că proprietățile sale fac ca aceasta să fie foarte persistentă și foarte bioacumulativă. Conform datelor științifice disponibile, TBPH este, de asemenea, toxic și poate fi propagat pe distanță lungă, prezența sa fiind înregistrată în regiuni îndepărtate. Prin urmare, TBPH îndeplinește criteriile din anexa D la convenție și ar trebui să fie considerat poluant organic persistent.
(4) Prin urmare, Uniunea ar trebui să prezinte secretariatului convenției o propunere de includere a TBPH pe lista din anexa A la convenție pentru a reduce emisiile globale ale substanței respective,