Începe proba gratuită

Decizie 2026/828 · CELEX 32026D0828

Decizia (UE) 2026/828 a Consiliului din 30 martie 2026 privind încheierea Acordului dintre Uniunea Europeană, pe de o parte, și Republica Ecuador, pe de altă parte, privind cooperarea dintre Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii (Europol) și autoritățile ecuadoriene competente pentru combaterea criminalității grave și a terorismului

Data act
30.03.2026
Intrare in vigoare
30.03.2026
Jurnalul Oficial UE
oj:L_202600828
Status
In vigoare
acord de cooperare (UE) date personale Ecuador Europol lupta împotriva criminalității poliție cooperare protecția datelor ratificare a unui acord schimb de informații terorism

Recitale

(1) Regulamentul (UE) 2016/794 al Parlamentului European și al Consiliului (2) prevede că Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii (Europol) poate transfera date cu caracter personal unei autorități dintr-o țară terță, printre altele, pe baza unui acord internațional încheiat între Uniune și țara terță respectivă în temeiul articolului 218 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), care oferă garanții adecvate în ceea ce privește protecția vieții private și a drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor.

(2) În conformitate cu Decizia (UE) 2025/1541 a Consiliului (3), Acordul dintre Uniunea Europeană, pe de o parte, și Republica Ecuador, pe de altă parte, privind cooperarea dintre Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii (Europol) și autoritățile ecuadoriene competente pentru combaterea criminalității grave și a terorismului (denumit în continuare „acordul”) a fost semnat la 30 martie 2026, sub rezerva încheierii sale la o dată ulterioară.

(3) Acordul stabilește relații de cooperare între Europol și autoritățile competente din Ecuador și permite transferul de date cu caracter personal și fără caracter personal între acestea, în vederea combaterii criminalității grave și a terorismului și a protejării securității Uniunii și a cetățenilor săi.

(4) Acordul asigură respectarea deplină a Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, (denumită în continuare „carta”) inclusiv a dreptului la respectarea vieții private și de familie, recunoscut la articolul 7 din cartă, a dreptului la protecția datelor cu caracter personal, recunoscut la articolul 8 din cartă, precum și a dreptului la o cale de atac eficace și la un proces echitabil, recunoscut la articolul 47 din cartă. Acordul include garanții adecvate pentru protecția datelor cu caracter personal transferate de Europol în temeiul acordului.

(5) Acordul nu afectează și nu aduce atingere transferului de date cu caracter personal sau altor forme de cooperare între autoritățile responsabile cu protejarea securității naționale.

(6) Este oportun ca, în temeiul articolului 218 alineatul (7) din TFUE, Consiliul să autorizeze Comisia să aprobe în numele Uniunii modificările anexelor II, III și IV la acord.

(7) Regulamentul (UE) 2016/794 este obligatoriu pentru Irlanda și, prin urmare, Irlanda participă la adoptarea prezentei decizii.

(8) În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la TFUE, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei decizii, aceasta nu este obligatorie pentru respectivul stat membru și nu i se aplică.

(9) Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 42 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului (4) și a emis un aviz la 17 iulie 2025.

(10) Acordul ar trebui să fie aprobat în numele Uniunii,

Articolul 1

Se aprobă în numele Uniunii Acordul dintre Uniunea Europeană, pe de o parte, și Republica Ecuador, pe de altă parte, privind cooperarea dintre Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii (Europol) și autoritățile ecuadoriene competente pentru combaterea criminalității grave și a terorismului (5).

Articolul 2

În sensul articolului 31 alineatul (2) din acord, poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii cu privire la modificările anexelor II, III și IV la acord se aprobă de către Comisie, după consultarea Consiliului.

Articolul 3

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării (6).

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.