Recitale
(1) La 1 aprilie 2022, prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/527 al Comisiei (2), s-a acordat o autorizație a Uniunii, cu numărul EU-0026814-0000, societății Procter & Gamble Services Company NV, pentru punerea la dispoziție pe piață și utilizarea produsului biocid unic „ARIEL chlorine Professional System 5 chlorine bleach for white wash”. Anexa la respectivul regulament de punere în aplicare conține rezumatul caracteristicilor produsului biocid pentru produsul biocid unic respectiv.
(2) La 9 ianuarie 2023, Procter & Gamble Services Company NV a transmis Agenției Europene pentru Produse Chimice (denumită în continuare „agenția”), în conformitate cu articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 354/2013 al Comisiei (3), o notificare a unei modificări administrative a autorizației Uniunii pentru produsul biocid unic „ARIEL chlorine Professional System 5 chlorine bleach for white wash”, înregistrată în Registrul produselor biocide (denumit în continuare „registrul”) cu numărul de caz BC-CE083625-47. Modificarea propusă notificată se referă la adăugarea de denumiri comerciale.
(3) La 20 februarie 2023, agenția a transmis Comisiei, în conformitate cu articolul 11 alineatul (3) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 354/2013, un aviz (4) privind modificarea administrativă notificată a autorizației Uniunii pentru produsul biocid unic „ARIEL chlorine Professional System 5 chlorine bleach for white wash”. În avizul respectiv, agenția concluzionează că modificarea propusă este o modificare administrativă menționată la articolul 50 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012 și astfel cum se specifică în titlul 1 secțiunea 1 din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 354/2013 și că, după punerea în aplicare a modificării, condițiile prevăzute la articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 528/2012 vor fi în continuare îndeplinite.
(4) La 20 februarie 2023, agenția a transmis Comisiei rezumatul revizuit al caracteristicilor produsului biocid pentru produsul biocid unic „ARIEL chlorine Professional System 5 chlorine bleach for white wash” în toate limbile oficiale ale Uniunii, cuprinzând modificarea administrativă solicitată, în conformitate cu articolul 11 alineatul (6) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 354/2013.
(5) Comisia este de acord cu avizul agenției și, prin urmare, consideră că este adecvat să se modifice autorizația Uniunii pentru produsul biocid unic „ARIEL chlorine Professional System 5 chlorine bleach for white wash” astfel încât să se introducă modificarea administrativă solicitată de Procter & Gamble Services Company NV.
(6) Cu excepția modificării propuse, toate celelalte informații incluse în rezumatul caracteristicilor produsului biocid „ARIEL chlorine Professional System 5 chlorine bleach for white wash”, astfel cum figurează în anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/527, rămân neschimbate.
(7) Pentru a spori claritatea și pentru a facilita accesul utilizatorilor și al părților interesate la versiunea consolidată a rezumatului caracteristicilor produsului biocid, care urmează să fie publicată de agenție, este necesar ca anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/527 să fie înlocuită în întregime. Ca urmare a unei modificări a formatului utilizat pentru generarea rezumatului caracteristicilor produsului biocid în registru în februarie 2024, este necesar ca rezumatul caracteristicilor produsului biocid din anexa respectivă să includă și unele modificări minore de redactare și de prezentare.
(8) Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/527 trebuie modificat în consecință,