Recitale
(1) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/761 al Comisiei (2) stabilește normele de gestionare a contingentelor tarifare de import și de export pentru produsele agricole gestionate printr-un sistem de licențe de import și de export și prevede norme specifice în acest scop.
(2) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/761 prevede prezentarea unui certificat de origine pentru contingentele tarifare 09.4410 și 09.4420 începând cu 1 iunie 2021. Înainte de această dată, operatorilor li se permitea să dovedească originea prin prezentarea unui contract de furnizare. A reieșit că cerința de a prezenta un certificat de origine a cauzat anumite dificultăți și întârzieri pentru operatori. În scopul depășirii acestor dificultăți și întârzieri, este necesar să se revină la cerințele anterioare și să se permită operatorilor să prezinte contracte de furnizare ca dovadă de origine.
(3) Trebuie să se elimine obligația ca un certificat de origine digital să poarte numărul de serie al licenței de import eliberate de orice stat membru la care se referă documentul, pentru a se facilita utilizarea de către operatorii din Uniune a acestor dovezi de origine și a licențelor de import corespunzătoare.
(4) Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/761 trebuie să fie modificat în consecință.
(5) Trebuie să se impună operatorilor din Uniune să prezinte contractele de furnizare la autoritățile competente care eliberează licențe din statele membre atunci când își depun cererile de licențe de import pentru contingentele tarifare 09.4410 și 09.4420. Această cerință nu se poate aplica retroactiv licențelor eliberate înainte de intrarea în vigoare a prezentului regulament. În consecință, pentru a se asigura o tranziție fără probleme de la utilizarea certificatelor de origine în vamă la utilizarea contractelor de furnizare în momentul depunerii cererii de licență, prezentul regulament trebuie să se aplice numai începând cu prima perioadă de depunere a cererilor de licență care urmează perioadei de 90 de zile după publicarea prezentului regulament în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Licențele eliberate înainte de această dată trebuie să fie însoțite în continuare de certificate de origine.
(6) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru organizarea comună a piețelor agricole,