Începe proba gratuită

Regulament 2025/2153 · CELEX 32025R2153

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/2153 al Comisiei din 22 octombrie 2025 de instituire a unei taxe antidumping definitive și de percepere definitivă a taxei provizorii instituite la importurile de șuruburi fără cap originare din Republica Populară Chineză și de percepere a taxei antidumping definitive la importurile înregistrate de șuruburi fără cap originare din Republica Populară Chineză

Data act
22.10.2025
Intrare in vigoare
24.10.2025
Jurnalul Oficial UE
oj:L_202502153
Status
In vigoare
China fier import (UE) industrie de buloane și șuruburi oțel produs original taxă antidumping

Articolul 1

1. Se instituie o taxă antidumping definitivă la importurile de șuruburi și buloane, chiar cu piulițele sau șaibele acestora, fără cap, din fier sau din oțel altul decât oțelul inoxidabil, indiferent de rezistența la tracțiune, cu excepția tirfoanelor și a altor șuruburi pentru lemn, a cârligelor filetate și a pitoanelor filetate, a șuruburilor autofiletante și a șuruburilor și buloanelor pentru fixarea elementelor de cale ferată, încadrate în prezent la codurile NC 7318 15 42 și 7318 15 48 și originare din Republica Populară Chineză. 2. Nivelul taxei antidumping definitive aplicabile prețului net franco-frontiera Uniunii, înainte de vămuire, al produselor descrise la alineatul (1) și fabricate de societățile enumerate mai jos se stabilește după cum urmează: Societatea Taxa antidumping definitivă (%) Codul adițional TARIC Zhejiang Junyue Standard Part Co., Ltd. 54,7 89ML Grupul Brother: — Jiaxing High-enter Fasteners Co., Ltd. — Zhejiang Morgan Brother Technology Co., Ltd. — Jiaxing Brother Standard Part Co., Ltd 57,1 89MM Grupul Chinafar: — Jiaxing Chinafar Standard Parts Co., Ltd. — Jiangsu Zhe Fasteners Co., Ltd. 72,3 89MN Alte societăți cooperante enumerate în anexă 59,8 A se vedea anexa Toate celelalte societăți 72,3 8 999 3. Aplicarea nivelurilor individuale ale taxelor specificate pentru societățile menționate la alineatul (2) este condiționată de prezentarea către autoritățile vamale ale statelor membre a unei facturi comerciale valabile, pe care trebuie să figureze o declarație datată și semnată de un reprezentant oficial al entității care emite respectiva factură, identificat prin nume și funcție, redactată după cum urmează: „Subsemnatul (Subsemnata) certific faptul că tonele de șuruburi fără cap vândute la export în Uniunea Europeană, vizate de prezenta factură, au fost fabricate de către (denumirea și adresa societății) (cod adițional TARIC) în Republica Populară Chineză. Declar că informațiile furnizate în prezenta factură sunt complete și corecte.” Până la prezentarea unei astfel de facturi, se aplică taxa stabilită pentru „toate celelalte societăți”. 4. În lipsa unor dispoziții contrare, se aplică dispozițiile în vigoare în materie de taxe vamale.

Articolul 3

Se instituie o taxă antidumping definitivă la importurile de șuruburi și buloane, chiar cu piulițele sau șaibele acestora, fără cap, din fier sau din oțel altul decât oțelul inoxidabil, indiferent de rezistența la tracțiune, cu excepția tirfoanelor și a altor șuruburi pentru lemn, a cârligelor filetate și a pitoanelor filetate, a șuruburilor autofiletante și a șuruburilor și buloanelor pentru fixarea elementelor de cale ferată, încadrate în prezent la codurile NC 7318 15 42 și 7318 15 48 și originare din Republica Populară Chineză, care au fost înregistrate în temeiul Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2025/141, la nivelurile prevăzute la articolul 1 alineatul (2). Taxa se aplică de la 19 martie 2025.

Articolul 4

Articolul 1 alineatul (2) poate fi modificat pentru a se adăuga noi producători-exportatori din Republica Populară Chineză și pentru a-i supune la nivelul mediu ponderat al taxei antidumping corespunzătoare pentru societățile cooperante neincluse în eșantion. Un producător-exportator nou trebuie să pună la dispoziție elemente de probă din care să reiasă că: (a) nu a exportat mărfurile descrise la articolul 1 alineatul (1) în perioada de investigație (1 iulie 2023-30 iunie 2024); (b) nu este afiliat unui exportator sau producător care face obiectul măsurilor instituite prin prezentul regulament și care ar fi putut coopera la investigația inițială și (c) fie a exportat efectiv produsul în cauză, fie face obiectul unei obligații contractuale irevocabile de exportare a unei cantități semnificative către Uniune după încheierea perioadei de investigație.

Articolul 5

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.