Recitale
(1) Prin Decizia 2014/115/UE (2), Consiliul a aprobat Protocolul de modificare a Acordului privind achizițiile publice (3) încheiat în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului. Acordul modificat privind achizițiile publice (denumit în continuare „acordul”) este un instrument plurilateral, iar obiectivul său este de a deschide în mod reciproc piețele de achiziții publice între părțile la acord. Acordul se aplică oricărui contract de achiziții cu o valoare mai mare sau egală cu sumele (denumite în continuare „praguri”) stabilite în acord și exprimate în drepturi speciale de tragere.
(2) Unul dintre obiectivele Directivei 2014/23/UE este de a permite entităților contractante și autorităților contractante care aplică directiva menționată anterior să respecte, în același timp, obligațiile prevăzute în acord. Pentru a se asigura că pragul pentru concesiuni stabilit la articolul 8 alineatul (1) din Directiva 2014/23/UE corespunde pragului pentru concesiuni stabilit în acord, este necesar să se revizuiască pragul stabilit în directiva respectivă.
(3) Articolul 9 alineatul (1) din Directiva 2014/23/UE prevede că, din doi în doi ani, Comisia revizuiește pragurile cu efect de la 1 ianuarie. În consecință, pragurile pentru 2026-2027 trebuie să se aplice de la 1 ianuarie 2026.
(4) Prin urmare, Directiva 2014/23/UE trebuie modificată în consecință,