Articolul 1
(1) Se instituie o taxă antidumping provizorie la importurile de porumb dulce (Zea mays var. saccharata) boabe, preparat sau conservat în oțet sau acid acetic, necongelat și de porumb dulce (Zea mays var. saccharata) boabe, preparat sau conservat altfel decât în oțet sau acid acetic, necongelat, altul decât produsele de la poziția 2006 , încadrat în prezent la codurile NC ex 2001 90 30 (cod TARIC 2001 90 30 10) și ex 2005 80 00 (cod TARIC 2005 80 00 10) și originar din Republica Populară Chineză. (2) Nivelurile taxei antidumping provizorii aplicabile prețului net franco frontiera Uniunii, înainte de vămuire, al produsului descris la alineatul (1) și fabricat de societățile menționate în continuare, se stabilesc după cum urmează: Țară de origine Societate Taxă antidumping provizorie Cod adițional TARIC Republica Populară Chineză Grupul Sunflower: — Sun Flower Food Industry (Xinfeng) Co., Ltd, Ganzhou City, China — Sunny Food Industry Co., Ltd, Ganzhou City, China 37,5 % 89SJ Zhangzhou Tongfa Foods Industry Co., Ltd, Zhangzhou, China 54,3 % 89SK Alte societăți cooperante enumerate în anexă 48,1 % Toate celelalte importuri originare din Republica Populară Chineză 54,3 % 8999 (3) Aplicarea nivelurilor individuale ale taxelor specificate pentru societățile menționate la alineatul (2) este condiționată de prezentarea la autoritățile vamale ale statelor membre a unei facturi comerciale valabile, pe care trebuie să figureze o declarație datată și semnată de un reprezentant oficial al entității care emite respectiva factură, identificat prin numele și funcția acestuia, redactată după cum urmează: „Subsemnatul (Subsemnata) certific faptul că (volumul în unitatea utilizată) de (produsul în cauză) vândut la export în Uniunea Europeană menționat în prezenta factură a fost fabricat de către (denumirea și adresa societății) (cod adițional TARIC) în (țara în cauză). Declar că informațiile furnizate în prezenta factură sunt complete și corecte.” Până la prezentarea unei astfel de facturi, se aplică taxa aplicabilă pentru toate celelalte importuri originare din China. (4) Punerea în liberă circulație în Uniune a produsului menționat la alineatul (1) este condiționată de depunerea unei garanții echivalente cu valoarea taxei provizorii. (5) Sub rezerva unor dispoziții contrare, se aplică dispozițiile în vigoare în materie de taxe vamale.