Articolul 1
(1) Se instituie o taxă antidumping provizorie la importurile de butelii fără sudură de înaltă presiune pentru gaz comprimat sau lichefiat, din oțel, cu toate diametrele și capacitățile de volum, filetate sau nu, indiferent de acoperirea sau placarea internă, indiferent de finisarea externă și de formă, indiferent dacă au sau nu o cameră de gaz inserată, indiferent dacă sunt sau nu echipate cu o valvă, un inel la gât, un inel la picior sau racorduri, asamblate sau nu pentru a forma un ansamblu, clasificate în prezent la codurile NC ex 7311 00 11 , ex 7311 00 13 , ex 7311 00 19 , ex 7311 00 30 și ex 8424 10 00 (codurile TARIC 7311 00 11 15, 7311 00 11 80, 7311 00 13 15, 7311 00 13 80, 7311 00 19 15, 7311 00 19 80, 7311 00 30 15, 7311 00 30 80, 8424 10 00 11 și 8424 10 00 21) și originare din Republica Populară Chineză. (2) Nivelurile taxei antidumping provizorii aplicabile prețului net franco frontiera Uniunii, înainte de vămuire, al produsului descris la alineatul (1) și fabricat de societățile menționate în continuare, se stabilesc după cum urmează: Țară de origine Societatea Taxa antidumping provizorie (%) Codul adițional TARIC Republica Populară Chineză Zhejiang Winner Fire Fighting Equipment Co.,Ltd. 63,2 % 89TF Republica Populară Chineză Tianjin Tianhai High Pressure Container Corp., Ltd Jiangsu Tianhai Special Equipment Co., Ltd Kuancheng Tianhai Pressure Container Co., Ltd. 90,3 % 89TG Republica Populară Chineză Societăți cooperante neincluse în eșantion 73,8 % A se vedea anexa Republica Populară Chineză Alte societăți 118,0 % 89YY (3) Aplicarea nivelurilor individuale ale taxelor specificate pentru societățile menționate la alineatul (2) este condiționată de prezentarea la autoritățile vamale ale statelor membre a unei facturi comerciale valabile, pe care trebuie să figureze o declarație datată și semnată de un reprezentant oficial al entității care emite respectiva factură, identificat prin numele și funcția acestuia, redactată după cum urmează: „Subsemnatul (Subsemnata) certific faptul că (volumul în unitatea utilizată) de (produsul în cauză) vândut la export în Uniunea Europeană menționat în prezenta factură a fost fabricat de către (denumirea și adresa societății) (cod adițional TARIC) în țara în cauză. Declar că informațiile din prezenta factură sunt complete și corecte”. Până la prezentarea unei astfel de facturi, se aplică taxa aplicabilă pentru toate celelalte importuri originare din Republica Populară Chineză. (4) Punerea în liberă circulație în Uniune a produsului menționat la alineatul (1) este condiționată de depunerea unei garanții echivalente cu valoarea taxei provizorii. (5) În cazul în care se prezintă o declarație de punere în liberă circulație pentru produsul menționat la alineatul (1), indiferent de originea acestuia, numărul de bucăți din produsul importat se înscrie în câmpul relevant al declarației respective dacă o altă unitate suplimentară nu este deja definită pentru un anumit cod NC și, în consecință, pentru codurile TARIC, prin dispozițiile Regulamentului (CEE) nr. 2658/87. (6) Statele membre informează Comisia, lunar, cu privire la numărul de bucăți importate, încadrate la coduri NC/TARIC în conformitate cu articolul 1 alineatul (1) din prezentul regulament. (7) Sub rezerva unor dispoziții contrare, se aplică dispozițiile în vigoare în materie de taxe vamale.