Începe proba gratuită

Regulament 2025/1514 · CELEX 32025R1514

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/1514 al Comisiei din 28 iulie 2025 de acordare a protecției în Uniune pentru indicația geografică អំបិលកំពតកែប/Kampot-Kep Salt înregistrată în Registrul internațional al denumirilor de origine și al indicațiilor geografice în temeiul Actului de la Geneva

Data act
28.07.2025
Intrare in vigoare
18.08.2025
Jurnalul Oficial UE
oj:L_202501514
Status
In vigoare
acord internațional Cambodgia denumire de origine a unui produs denumirea produsului etichetare Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale proprietate intelectuală sare

Recitale

(1) În conformitate cu articolul 5 alineatele (1) și (2) din Actul de la Geneva (2), autoritățile competente ale fiecărei părți contractante la Actul de la Geneva pot depune o cerere de înregistrare internațională a unei denumiri de origine sau a unei indicații geografice la Biroul Internațional al Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale, care înregistrează denumirea sau indicația în Registrul internațional în conformitate cu articolul 6 din Actul de la Geneva. În conformitate cu articolul 9 din Actul de la Geneva, celelalte părți contractante protejează, în cadrul propriilor sisteme juridice, denumirile de origine și indicațiile geografice înregistrate, respectând orice refuz, renunțare, invalidare sau anulare.

(2) La 1 noiembrie 2024, în conformitate cu articolul 6 alineatul (4) din Actul de la Geneva, Biroul Internațional al Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale a notificat Comisiei faptul că denumirea „អំបិលកំពតកែប/Kampot-Kep Salt”, a cărei înregistrare a fost solicitată de Cambodgia, a fost înregistrată ca indicație geografică în Registrul internațional al denumirilor de origine și al indicațiilor geografice în temeiul Actului de la Geneva.

(3) În temeiul articolului 4 din Regulamentul (UE) 2019/1753, înregistrarea internațională a indicației geografice „អំបិលកំពតកែប/Kampot-Kep Salt” a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (3) pentru a permite depunerea unei eventuale declarații de opoziție.

(4) În temeiul articolului 5 din Regulamentul (UE) 2019/1753, Comisia a evaluat înregistrarea internațională a indicației geografice „អំបិលកំពតកែប/Kampot-Kep Salt” în raport cu condițiile prevăzute la respectivul articol și a concluzionat că acestea sunt îndeplinite.

(5) Întrucât Comisiei nu i s-a comunicat nicio opoziție în conformitate cu articolul 6 din Regulamentul (UE) 2019/1753, denumirea „អំបិលកំពតកែប/Kampot-Kep Salt” trebuie protejată în Uniune, în conformitate cu Actul de la Geneva.

(6) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru politica în domeniul calității produselor agricole, vinului și băuturilor spirtoase, în temeiul Regulamentului (UE) 2024/1143 al Parlamentului European și al Consiliului (4),

Articolul 1

Denumirea „អំបិលកំពតកែប/Kampot-Kep Salt”, înregistrată ca indicație geografică în Registrul internațional, este protejată în Uniune. Denumirea menționată la primul paragraf identifică un produs din categoria „sare”.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.