Recitale
(1) La 25 aprilie 2019, Agenția Europeană pentru Produse Chimice (denumită în continuare „agenția”) a primit o cerere, în conformitate cu articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012, care viza aprobarea clorhidratului de 2-metil-2,3-dihidro-1,2-tiazol-3-onă ca substanță activă destinată utilizării în produse biocide aparținând tipului de produs 6 (conservanți pentru produse în timpul depozitării), conform descrierii din anexa V la Regulamentul (UE) nr. 528/2012. Cererea fost evaluată de către autoritatea competentă din Slovenia (denumită în continuare „autoritatea competentă responsabilă de evaluare”).
(2) La 7 martie 2024, autoritatea competentă responsabilă de evaluare a transmis agenției raportul de evaluare a cererii, însoțit de concluziile evaluării.
(3) În conformitate cu articolul 75 alineatul (1) al doilea paragraf litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012, Comitetul pentru produse biocide pregătește avizul agenției cu privire la cererile de aprobare a substanțelor active. La 26 noiembrie 2024, Comitetul pentru produse biocide a adoptat, în conformitate cu articolul 8 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012, avizul agenției (2), ținând seama de concluziile autorității competente responsabile de evaluare.
(4) În avizul său, agenția a concluzionat că este de așteptat ca produsele biocide aparținând tipului de produs 6 care conțin clorhidrat de 2-metil-2,3-dihidro-1,2-tiazol-3-onă îndeplinesc criteriile prevăzute la articolul 19 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012, sub rezerva respectării anumitor condiții referitoare la utilizarea lor.
(5) Ținând seama de avizul agenției, este adecvat să se aprobe clorhidratul de 2-metil-2,3-dihidro-1,2-tiazol-3-ona ca substanță activă destinată utilizării în produse biocide aparținând tipului de produs 6, sub rezerva respectării anumitor condiții, inclusiv a anumitor condiții pentru introducerea pe piață a articolelor tratate cu sau care conțin clorhidrat de 2-metil-2,3-dihidro-1,2-tiazol-3-onă.
(6) În plus, pentru a se asigura un nivel ridicat de siguranță pentru sănătatea umană, persoana responsabilă de introducerea pe piață, în vederea utilizării de către neprofesioniști, a unei vopsele tratate cu sau care conține clorhidrat de 2-metil-2,3-dihidro-1,2-tiazol-3-onă la o concentrație care determină clasificarea amestecului ca sensibilizant pentru piele din categoria 1A ar trebui să se asigure că vopseaua este furnizată cu mănuși de protecție adecvate, conforme cu standardul european EN 374 sau cu un standard echivalent, și că eticheta indică faptul că, în timpul utilizării, trebuie purtate mănuși de protecție.
(7) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru produse biocide,