Recitale
(1) Prin Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) s-a hotărât să se faciliteze libera circulație a persoanelor, asigurându-se totodată siguranța și securitatea popoarelor Europei, prin instaurarea unui spațiu de libertate, securitate și justiție, în conformitate cu dispozițiile TUE și ale Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).
(2) Cetățenia Uniunii îi conferă fiecărui cetățean al Uniunii dreptul la liberă circulație, sub rezerva anumitor limitări și condiții. Prin Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului (2) se pune în aplicare acest drept. Articolul 45 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „Carta”) prevede, de asemenea, libertatea de circulație și de ședere. Libertatea de circulație implică dreptul de a intra și de a ieși din statele membre cu o carte de identitate valabilă sau cu un pașaport valabil.
(3) În temeiul Directivei 2004/38/CE, statele membre eliberează și reînnoiesc cărțile de identitate sau pașapoartele cetățenilor lor în conformitate cu legislația națională. În plus, directiva respectivă prevede că statele membre pot cere cetățenilor Uniunii și membrilor de familie ai acestora să se înregistreze la autoritățile competente. Statele membre sunt obligate să elibereze cetățenilor Uniunii certificate de înregistrare în condițiile prevăzute în directiva menționată. De asemenea, în temeiul directivei respective, statele membre sunt obligate să elibereze permise de ședere pentru membrii de familie care nu sunt resortisanți ai unui stat membru și să emită, la cerere, documente care atestă șederea permanentă și permise de ședere permanentă.
(4) Directiva 2004/38/CE prevede că statele membre pot adopta măsurile necesare pentru a refuza, anula sau retrage orice drept conferit prin respectiva directivă, în caz de abuz de drept sau fraudă. Falsificarea documentelor sau falsa prezentare a unui fapt material referitor la condițiile privind acordarea dreptului de ședere au fost identificate ca fiind cazuri tipice de fraudă în temeiul directivei respective.
(5) Înainte de adoptarea normelor la nivelul Uniunii, existau diferențe considerabile între nivelurile de securitate ale cărților de identitate naționale și ale documentelor de ședere pentru cetățenii Uniunii și membrii de familie ai acestora care își au reședința în alt stat membru. Astfel de diferențe sporesc riscul de falsificare și fraudare a documentelor și generează, de asemenea, dificultăți practice pentru cetățeni atunci când aceștia doresc să își exercite dreptul la liberă circulație.
(6) Securitatea documentelor de călătorie și de identitate este esențială atunci când este necesar să se stabilească cu certitudine identitatea unei persoane. Un nivel ridicat de securitate a documentelor este important pentru a preveni abuzurile și amenințările la adresa securității interne, în special în ceea ce privește terorismul și criminalitatea transfrontalieră. Cărțile de identitate naționale a căror securitate este insuficientă s-au numărat în trecut printre documentele utilizate pentru călătoriile în interiorul Uniunii care au fost identificate cel mai frecvent ca fiind false.
(7) Pentru a descuraja frauda de identitate, statele membre ar trebui să se asigure că falsificarea și contrafacerea documentelor de identificare și utilizarea unor astfel de documente falsificate sau contrafăcute sunt sancționate în mod corespunzător de dreptul lor intern.
(8) Emiterea unor cărți de identitate autentice și sigure necesită un proces fiabil de înregistrare a identității și documente „de origine” securizate pentru sprijinirea procesului de depunere a cererilor de eliberare a documentelor. Comisia, statele membre și agențiile relevante ale Uniunii ar trebui să colaboreze în continuare pentru ca documentele de origine să fie mai puțin vulnerabile la fraudă, având în vedere că se recurge din ce în ce mai mult la documente de origine false.
(9) Prezentul regulament nu impune statelor membre să introducă cărți de identitate sau documente de ședere în cazul în care acestea nu sunt prevăzute în dreptul lor intern, și nici nu afectează competența statelor membre de a elibera, în temeiul dreptului intern, alte documente de ședere care nu intră în domeniul de aplicare a dreptului Uniunii, de exemplu permise de ședere eliberate pentru toți rezidenții de pe teritoriu, indiferent de cetățenia acestora. În plus, prezentul regulament nu aduce atingere principiului care decurge din jurisprudența Curții de Justiție conform căruia dreptul la liberă circulație și ședere poate fi atestat prin orice mijloc de probă.
(10) Prezentul regulament nu împiedică statele membre să accepte, în mod nediscriminatoriu, în scopul identificării, alte documente decât cele de călătorie, cum ar fi permisele de conducere.
(11) Documentele de identificare care au fost eliberate cetățenilor al căror drept la liberă circulație a fost restricționat, în conformitate cu dreptul Uniunii sau cu dreptul intern, și care indică în mod expres că nu pot fi utilizate ca documente de călătorie nu ar trebui să fie considerate ca intrând în domeniul de aplicare a prezentului regulament.
(12) Documentele de călătorie eliberate în conformitate cu partea 5 din Documentul 9303 al Organizației Aviației Civile Internaționale (OACI) privind documentele de călătorie cu citire optică (ediția a șaptea, 2015) (denumit în continuare „Documentul OACI 9303”), care nu servesc scopurilor de identificare în statele membre emitente, cum ar fi pașapoartele eliberate de Irlanda, nu ar trebui să fie considerate ca intrând în domeniul de aplicare a prezentului regulament.
(13) Trimiterea din prezentul regulament la Documentul OACI 9303 nu ar trebui să fie înțeleasă ca împiedicând statele membre să aplice specificațiile edițiilor ulterioare.
(14) Prezentul regulament nu afectează utilizarea de către statele membre în alte scopuri a cărților de identitate și a documentelor de ședere cu funcția de identificare electronică și nici nu aduce atingere normelor prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (3), care prevede recunoașterea reciprocă la nivelul Uniunii a identificărilor electronice în ceea ce privește accesul la serviciile publice și îi ajută pe cetățenii care se mută într-un alt stat membru, solicitând recunoașterea reciprocă a mijloacelor de identificare electronică în anumite condiții. Cărțile de identitate îmbunătățite ar trebui să faciliteze identificarea și să contribuie la îmbunătățirea accesului la servicii.
(15) Pentru verificarea adecvată a cărților de identitate și a documentelor de ședere este necesar ca statele membre să utilizeze titlul corect pentru fiecare tip de document care intră sub incidența prezentului regulament. Pentru a facilita verificarea documentelor care intră sub incidența prezentului regulament în alte state membre, titlul documentului ar trebui să figureze, de asemenea, în cel puțin o altă limbă oficială a Uniunii. În cazul în care statele membre utilizează deja, pentru cărțile de identitate, denumiri deja consacrate, altele decât titlul „Carte de identitate”, acestea ar trebui să le poată utiliza în continuare în limba sau limbile lor oficiale. Cu toate acestea, pe viitor, nu ar mai trebui să fie introduse alte noi denumiri.
(16) Este necesară includerea unor elemente de securitate pentru a se verifica dacă un document este autentic și pentru a se stabili identitatea unei persoane. Stabilirea unor standarde minime de securitate și integrarea datelor biometrice în cărțile de identitate și în permisele de ședere ale membrilor de familie care nu sunt resortisanți ai unui stat membru sunt pași importanți pentru a face mai sigură utilizarea acestor documente în Uniune. Includerea acestor elemente biometrice de identificare ar trebui să le permită cetățenilor Uniunii să beneficieze pe deplin de dreptul lor la liberă circulație.
(17) Stocarea datelor biometrice, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului (4), și anume imaginea facială și două amprente digitale ale titularului, pe cărțile de identitate și pe permisele de ședere, așa cum a fost deja prevăzut pentru pașapoartele biometrice ale cetățenilor Uniunii și pentru permisele de ședere biometrice ale resortisanților țărilor terțe, este o metodă adecvată pentru a asocia o identificare și o autentificare fiabile cu un risc redus de fraudă, în scopul consolidării securității cărților de identitate și a permiselor de ședere. Astfel cum a fost confirmat de Curtea de Justiție, includerea obligatorie a amprentelor digitale pe suportul de stocare este compatibilă cu drepturile fundamentale la respectarea vieții private și la protecția datelor cu caracter personal, garantate la articolele 7 și 8 din Cartă.
(18) Ca practică generală, pentru a verifica autenticitatea documentului și identitatea titularului, statele membre ar trebui să verifice în primul rând imaginea facială și, atunci când este necesar pentru a confirma fără îndoială autenticitatea documentului și identitatea titularului, ar trebui să verifice și amprentele digitale.
(19) Statele membre ar trebui să se asigure că, în cazurile în care verificarea datelor biometrice nu confirmă autenticitatea documentului sau identitatea titularului, este efectuat un control manual obligatoriu de către personalul calificat.
(20) Prezentul regulament nu oferă un temei juridic pentru crearea sau menținerea unor baze de date la nivel național pentru stocarea datelor biometrice în statele membre, care este o chestiune de drept intern ce trebuie să respecte dreptul Uniunii privind protecția datelor, inclusiv cerințele în materie de necesitate și proporționalitate. De asemenea, prezentul regulament nu oferă un temei juridic pentru crearea sau menținerea unei baze de date centralizate la nivelul Uniunii.
(21) Imaginea facială stocată pe suportul de stocare al cărților de identitate și al documentelor de ședere ar trebui să fie accesată numai de personalul autorizat în mod corespunzător al autorităților naționale competente, al agențiilor Uniunii și al entităților private în scopul verificării autenticității documentului sau a identității titularului, în cazul în care prezentarea documentului este obligatorie, conform legii. Un astfel de acces ar trebui să respecte dreptul Uniunii privind protecția datelor. În plus, entitățile private ar trebui să fie obligate să obțină consimțământul titularului pentru a accesa imaginea facială, cu excepția cazului în care dreptul Uniunii sau dreptul intern prevede că nu este necesar un astfel de acord în cazul respectiv. Consimțământul persoanei vizate ar trebui, prin urmare, să fie înțeles ca o garanție suplimentară și nu ar trebui să ofere în sine un temei juridic pentru prelucrarea de către entități private. Prezentul regulament nu prevede norme privind păstrarea imaginilor faciale, odată accesate, în afara suportului de stocare al cărților de identitate și al documentelor de ședere. O astfel de păstrare ar trebui să fie prevăzută de alte norme de drept al Uniunii sau de drept intern, care trebuie să respecte dreptul Uniunii privind protecția datelor, și ar trebui să se limiteze la scopurile verificării autenticității documentului sau a identității titularului. În plus, imaginile faciale nu ar trebui să fie păstrate mai mult timp decât este necesar pentru scopurile respective, ar trebui să fie șterse de îndată ce verificarea a fost realizată și nu ar trebui să fie transferate către țări terțe sau organizații internaționale, cu excepția cazului în care acest lucru este permis de dreptul Uniunii privind protecția datelor. Respectivele garanții sunt menite să asigure protecția adecvată a imaginii faciale, fără să interzică utilizarea acesteia în beneficiul titularului documentului, în special în contextul călătoriilor transfrontaliere.
(22) Verificarea amprentelor digitale stocate pe suportul de stocare ar trebui să fie efectuată numai de personalul autorizat în mod corespunzător al autorităților naționale competente și al agențiilor Uniunii și doar atunci când prezentarea documentului este obligatorie conform dreptului Uniunii sau dreptului intern. Amprentele digitale accesate în acest scop nu ar trebui să fie păstrate.
(23) Datele biometrice stocate în scopul personalizării cărților de identitate sau a documentelor de ședere ar trebui să fie păstrate într-un mod foarte sigur și nu mai mult de 90 de zile de la data emiterii imprimată pe documentul respectiv în timpul personalizării. După această perioadă, datele biometrice respective ar trebui să fie șterse sau distruse imediat. Prezentul regulament nu ar trebui să fie interpretat în sensul de a interzice prelucrarea acestor date acolo unde acest lucru este prevăzut de dreptul Uniunii sau de dreptul intern, în conformitate cu dreptul Uniunii privind protecția datelor.
(24) Specificațiile Documentului OACI 9303, care asigură interoperabilitatea globală, inclusiv în legătură cu posibilitatea de citire cu ajutorul dispozitivelor de citire optică și utilizarea inspecției vizuale, ar trebui să fie luate în considerare în sensul prezentului regulament.
(25) Statele membre ar trebui să poată decide cu privire la menționarea sexului unei persoane într-un document care intră sub incidența prezentului regulament. Dacă un stat membru menționează sexul unei persoane într-un astfel de document, ar trebui să fie utilizate, după caz, specificațiile „F”, „M” sau „X” din Documentul OACI 9303 sau inițiala unică corespunzătoare utilizată în limba sau limbile statului membru respectiv.
(26) Ar trebui să fie conferite competențe de executare Comisiei pentru a garanta că viitoarele standarde în materie de securitate și specificații tehnice adoptate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1030/2002 al Consiliului (5) sunt luate în considerare în mod corespunzător, după caz, pentru cărțile de identitate și permisele de ședere. Respectivele competențe ar trebui să fie exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (6). În acest scop, Comisia ar trebui să fie asistată de comitetul constituit prin articolul 6 din Regulamentul (CE) nr. 1683/95 al Consiliului (7). Dacă este necesar, ar trebui să fie posibil ca actele de punere în aplicare adoptate să rămână secrete pentru a preveni riscul de contrafacere și de falsificare.
(27) Statele membre ar trebui să se asigure că există proceduri corespunzătoare și eficace pentru colectarea elementelor biometrice de identificare și că astfel de proceduri respectă drepturile și principiile prevăzute în Cartă, în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale a Consiliului Europei și în Convenția Organizației Națiunilor Unite privind drepturile copilului. Statele membre ar trebui să se asigure că interesul superior al copilului este considerat primordial pe parcursul întregii proceduri de colectare. În acest scop, personalul calificat ar trebui să beneficieze de o formare corespunzătoare cu privire la practicile adaptate copiilor în cadrul colectării elementelor biometrice de identificare.
(28) În cazul în care sunt întâmpinate dificultăți în colectarea elementelor biometrice de identificare, statele membre ar trebui să se asigure că există proceduri corespunzătoare care garantează respectarea demnității persoanei în cauză. Prin urmare, ar trebui să se țină seama de considerentele specifice legate de gen și de nevoile specifice ale copiilor și ale persoanelor vulnerabile. Personalul calificat ar trebui să beneficieze de formare cu privire la bunele practici privind colectarea elementelor biometrice de identificare de la copii și persoanele vulnerabile.
(29) Introducerea unor standarde minime de securitate și referitoare la modelul cărților de identitate ar trebui să permită statelor membre să se bazeze pe autenticitatea acestor documente atunci când cetățenii Uniunii își exercită dreptul la liberă circulație. Introducerea unor standarde de securitate consolidate ar trebui să ofere garanții suficiente autorităților publice și entităților private pentru a le permite să se bazeze pe autenticitatea cărților de identitate atunci când sunt utilizate de către cetățeni ai Uniunii în scopuri de identificare.
(30) Un semn distinctiv sub forma unui cod din două litere aparținând statului membru care emite documentul, tipărit în negativ într-un dreptunghi albastru și înconjurat de un cerc format din 12 stele galbene, facilitează inspecția vizuală a documentului, în special atunci când titularul își exercită dreptul la liberă circulație.
(31) Deși este menținută opțiunea de a prevedea caracteristici suplimentare la nivel național, statele membre ar trebui să se asigure că aceste caracteristici nu diminuează eficiența caracteristicilor de securitate comune și nu afectează negativ compatibilitatea transfrontalieră a cărților de identitate, cum ar fi posibilitatea ca aceste cărți de identitate să fie citite optic cu ajutorul unor dispozitive utilizate de alte state membre decât cele care au eliberat cărțile de identitate.
(32) Introducerea unor standarde de securitate în cărțile de identitate și în permisele de ședere ale membrilor de familie care nu sunt resortisanți ai unui stat membru nu ar trebui să genereze o creștere disproporționată a costurilor pentru cetățenii Uniunii sau pentru resortisanții țărilor terțe. Statele membre ar trebui să țină seama de acest principiu atunci când publică anunțuri cu privire la procedurile de ofertare.
(33) Statele membre ar trebui să ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că datele biometrice identifică în mod corect persoana căreia i se eliberează o carte de identitate. În acest scop, statele membre ar putea avea în vedere colectarea elementelor biometrice de identificare, în special a imaginii faciale, prin prelevarea în timp real a acesteia de către autoritățile naționale care eliberează cărți de identitate.
(34) Statele membre ar trebui să schimbe între ele informațiile care sunt necesare pentru a avea acces la informațiile conținute pe suportul de stocare securizat și pentru a le putea autentifica și verifica. Formatele utilizate pentru mediul de stocare securizat ar trebui să fie interoperabile, inclusiv în ceea ce privește punctele automatizate de trecere a frontierei.
(35) Directiva 2004/38/CE abordează situația în care cetățenilor Uniunii sau membrilor de familie ai acestora care nu sunt resortisanți ai unui stat membru și care nu posedă documentele de călătorie necesare li se oferă toate posibilitățile rezonabile pentru a dovedi prin alte mijloace că beneficiază de dreptul la liberă circulație. Astfel de mijloace pot include documente de identificare utilizate cu titlu provizoriu și permise de ședere eliberate acestor membri de familie.
(36) Prezentul regulament respectă obligațiile stabilite în Cartă și în Convenția Organizației Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap. Prin urmare, statele membre sunt încurajate să colaboreze cu Comisia pentru a integra caracteristici suplimentare, care să facă cărțile de identitate mai accesibile și mai ușor de utilizat pentru persoanele cu handicap, cum ar fi persoanele cu deficiențe de vedere. Statele membre urmează să exploreze utilizarea unor soluții, cum ar fi dispozitivele mobile de înregistrare, pentru eliberarea cărților de identitate persoanelor care se află în incapacitatea de a se deplasa la autoritățile responsabile de eliberarea cărților de identitate.
(37) Documentele de ședere emise cetățenilor Uniunii ar trebui să conțină informații specifice, pentru a se asigura identificarea lor în această calitate în toate statele membre. Acest lucru ar trebui să faciliteze recunoașterea exercitării de către cetățenii Uniunii a dreptului lor la liberă circulație și a drepturilor inerente respectivei exercitări, dar armonizarea nu ar trebui să depășească ceea ce este necesar pentru a remedia deficiențele documentelor actuale. Statele membre au libertatea de a alege modelul în care aceste documente sunt emise și le-ar putea emite într-un format care să corespundă specificațiilor din Documentul OACI 9303.
(38) În ceea ce privește documentele de ședere eliberate membrilor de familie care nu sunt resortisanți ai unui stat membru, este necesar să se utilizeze același model și aceleași caracteristici de securitate ca și cele prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1030/2002, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) 2017/1954 al Parlamentului European și al Consiliului (8). Pe lângă faptul că servesc drept dovadă a dreptului de ședere, aceste documente îi scutesc pe titularii lor, care sunt altfel supuși obligației de a deține viză, de cerința de a obține viză în cazul în care însoțesc un cetățean al Uniunii pe teritoriul Uniunii ori i se alătură acestuia.
(39) Directiva 2004/38/CE prevede că documentele eliberate membrilor de familie care nu sunt resortisanți ai unui stat membru sunt denumite „Permis de ședere de membru al familiei unui cetățean al Uniunii”. Pentru a facilita identificarea lor, permisele de ședere pentru membrii de familie ai unui cetățean al Uniunii ar trebui să poarte un titlu și un cod standardizate.
(40) Ținându-se seama atât de riscurile în materie de securitate, cât și de costurile suportate de statele membre, cărțile de identitate și permisele de ședere pentru membrii de familie ai cetățenilor Uniunii care nu îndeplinesc cerințele prezentului regulament ar trebui să fie eliminate treptat. Pentru documentele cărora le lipsesc anumite caracteristici de securitate importante sau care nu permit citirea cu ajutorul dispozitivelor de citire optică, este necesară, din motive de securitate, o perioadă de eliminare treptată mai scurtă.
(41) Regulamentul (UE) 2016/679 se aplică datelor cu caracter personal care urmează să fie prelucrate în contextul aplicării prezentului regulament, inclusiv, de exemplu, obligația privind luarea de măsuri tehnice și organizatorice adecvate de către operatori sau persoanele împuternicite de operatori pentru a asigura un nivel de securitate corespunzător riscului aferent prelucrării respectivelor datele cu caracter personal. Este necesar să se specifice mai în detaliu garanțiile aplicabile datelor cu caracter personal prelucrate, în special datelor sensibile, precum datele biometrice. Persoanele vizate ar trebui să fie informate cu privire la existența, în documentele lor, a suportului de stocare care conține datele lor biometrice, inclusiv cu privire la accesibilitatea fără contact a acestuia, precum și cu privire la toate situațiile în care sunt folosite datele care figurează în cărțile lor de identitate și în documentele lor de ședere. În orice caz, persoanele vizate ar trebui să aibă acces la datele cu caracter personal care sunt prelucrate în cărțile lor de identitate și în documentele lor de ședere și ar trebui să le poată corecta prin eliberarea unui nou document în cazul în care respectivele date sunt eronate sau incomplete. Mediul de stocare ar trebui să aibă un grad înalt de securitate și să protejeze în mod eficace datele cu caracter personal stocate în acesta împotriva accesului neautorizat.
(42) Statele membre ar trebui să fie responsabile de prelucrarea corespunzătoare a datelor biometrice, de la colectare la integrarea lor pe suportul de stocare cu un grad înalt de securitate, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679.
(43) Statele membre ar trebui să acorde o atenție deosebită atunci când cooperează cu un prestator extern de servicii. O astfel de cooperare nu ar trebui să excludă nicio răspundere a statelor membre care decurge din dreptul Uniunii sau din dreptul intern pentru încălcări ale obligațiilor în ceea ce privește datele cu caracter personal.
(44) Este necesar să se precizeze în prezentul regulament temeiul pentru colectarea și stocarea datelor pe suportul de stocare al cărților de identitate și al documentelor de ședere. În conformitate cu dreptul Uniunii sau cu dreptul intern și respectând principiul necesității și al proporționalității, statele membre ar trebui să poată stoca și alte date pe un suport de stocare pentru serviciile electronice sau în alte scopuri legate de cartea de identitate sau de documentul de ședere. Prelucrarea acestor date, inclusiv colectarea lor și scopurile în care pot fi utilizate ar trebui să fie autorizate de dreptul Uniunii sau de dreptul intern. Toate datele naționale ar trebui să fie separate în mod fizic sau logic de datele biometrice menționate în prezentul regulament și ar trebui să fie prelucrate în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679.
(45) În conformitate cu Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (9), Comisia ar trebui să efectueze, în termen de șase ani de la data punerii în aplicare a prezentului regulament, o evaluare a prezentului regulament, inclusiv pe baza informațiilor colectate prin mecanisme specifice de monitorizare, pentru a evalua efectele reale ale prezentului regulament și necesitatea unor măsuri suplimentare. În scopul monitorizării, statele membre ar trebui să colecteze statistici privind numărul cărților de identitate și al documentelor de ședere pe care le eliberează.
(46) Întrucât obiectivele prezentului regulament, și anume consolidarea securității și facilitarea exercitării dreptului la liberă circulație de către cetățenii Uniunii și de către membrii de familie ai acestora, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea și efectele acțiunii, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității prevăzut la articolul 5 din TUE. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul menționat, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor respective.
(47) În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la TUE și la TFUE, Danemarca nu participă la adoptarea prezentului regulament, nu are obligații în temeiul acestuia și nu i se aplică.
(48) În conformitate cu articolul 3 din Protocolul nr. 21 privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la TUE și la TFUE, Irlanda și-a notificat, prin scrisoarea din 18 octombrie 2024, intenția de a participa la adoptarea și la aplicarea prezentului regulament.
(49) Prezentul regulament respectă drepturile fundamentale și se conformează principiilor recunoscute în special de Cartă, care includ demnitatea umană, dreptul la integritate al persoanei, interzicerea tratamentului inuman sau degradant, dreptul la egalitate în fața legii și la nediscriminare, drepturile copilului, drepturile persoanelor în vârstă, respectarea vieții private și de familie, dreptul la protecția datelor cu caracter personal, dreptul la liberă circulație și dreptul la o cale de atac eficientă. Statele membre ar trebui să respecte Carta atunci când pun în aplicare prezentul regulament.
(50) Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 42 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului (10) și a emis un aviz la 13 septembrie 2024,