Recitale
(1) Regulamentul (UE) nr. 269/2014 al Consiliului (2) pune în aplicare măsurile restrictive prevăzute în Decizia 2014/145/PESC.
(2) La 13 mai 2025, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2025/904 (3), prin care se modifică Decizia 2014/145/PESC. Decizia (PESC) 2025/904 introduce un nou criteriu de includere pe listă a persoanelor fizice și juridice, a entităților și organismelor care au participat sau au permis transferul proprietății, al controlului sau al beneficiului economic al intereselor de afaceri ale unor oameni de afaceri importanți care își desfășoară activitatea în Rusia.
(3) Decizia (PESC) 2025/904 stabilește, de asemenea, sarcina probei necesară pentru menținerea de către Consiliu a includerii oamenilor de afaceri importanți pe lista persoanelor fizice sau juridice și a entităților sau a organismelor cărora li se aplică măsuri restrictive.
(4) Aceste măsuri intră în domeniul de aplicare al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene și, prin urmare, în special pentru a se asigura aplicarea uniformă a acestora în toate statele membre, este necesară o acțiune de reglementare la nivelul Uniunii.
(5) Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 269/2014 ar trebui să fie modificat în consecință,