Recitale
(1) Pesta porcină africană este o boală infecțioasă virală care afectează populațiile de porcine deținute și sălbatice și care poate avea un impact mare asupra populațiilor de animale în cauză și asupra profitabilității creșterii porcinelor, cauzând perturbări ale circulației transporturilor acestor animale și ale produselor obținute de la ele, în interiorul Uniunii, precum și ale exporturilor transporturilor respective către țări terțe.
(2) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594 al Comisiei (2) stabilește măsuri speciale de control al pestei porcine africane care trebuie aplicate pentru o perioadă limitată de timp de către statele membre menționate, sau ale căror areale sunt menționate, în anexele sale I și II (statele membre în cauză). Regulamentul de punere în aplicare respectiv stabilește norme privind includerea la nivelul Uniunii în anexa I a zonelor de restricții I, II și III ca urmare a apariției unor focare epidemice de pestă porcină africană, precum și norme privind includerea la nivelul Uniunii în anexa sa II ca urmare a apariției unui focar epidemic de boală respectivă într-un stat membru sau într-o zonă anterior indemne de boală.
(3) Anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594 a fost modificată cel mai recent prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/715 (3) al Comisiei ca urmare a modificărilor situației epidemiologice a pestei porcine africane în Germania, Grecia, Italia și Polonia.
(4) De la data adoptării Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2025/715 au apărut noi focare de pestă porcină africană la porcine sălbatice din Italia și Polonia, precum și un focar la porcine deținute din Grecia.
(5) Este necesar ca modificările aduse zonelor de restricții I, II și III din anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594 să fie bazate pe situația epidemiologică a pestei porcine africane în zonele afectate de boala respectivă și pe situația epidemiologică generală a pestei porcine africane în statul membru în cauză, precum și pe nivelul riscului de răspândire suplimentară a bolii respective. Acestea trebuie, de asemenea, să fie stabilite pe baza principiilor și criteriilor științifice pentru definirea geografică a zonelor ca urmare a pestei porcine africane prevăzute în Comunicarea Comisiei privind orientările pentru prevenirea, controlul și eradicarea pestei porcine africane în Uniune (orientările privind PPA) (4), precum și ținând seama de standardele internaționale, cum ar fi Codul sanitar pentru animale terestre (5) al Organizației Mondiale pentru Sănătatea Animalelor (OMSA), și de justificările pentru zonare furnizate de autoritățile competente ale statului membru în cauză.
(6) În aprilie 2025 a apărut un focar de pestă porcină africană la porcine deținute în regiunea Macedonia de Est și în regiunea Tracia din Grecia, într-o zonă menționată ca zonă de restricții II în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594. Acest nou focar de pestă porcină africană apărută la porcine deținute constituie un nivel crescut de risc care necesită să fie reflectat în anexa respectivă. Pentru a se asigura continuitatea teritorială, în conformitate cu articolul 7 alineatul (2) din regulamentul de punere în aplicare respectiv, este necesar ca acest areal din Grecia, menționat în prezent ca zonă de restricții II și afectat de respectivul focar recent de pestă porcină africană, să fie inclus de acum ca zonă de restricții III în anexa respectivă, iar limitele actuale ale zonei de restricții II să fie redefinite pentru a se ține seama de respectivul focar.
(7) În plus, în aprilie 2025, a fost observat un focar de pestă porcină africană la un porc sălbatic din regiunea Emilia-Romagna din Italia, într-o zonă care figurează ca zonă de restricții II în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594, dar situată în imediata apropiere a unei zone care figurează ca zonă de restricții I în anexa respectivă. Acest nou caz de pestă porcină africană apărută la un porc sălbatic constituie un nivel crescut de risc, care necesită să fie reflectat în anexa respectivă. Este necesar ca acest areal din Italia menționat în prezent ca zonă de restricții I să fie inclus de acum ca zonă de restricții II în anexa respectivă, iar limitele actuale ale zonelor de restricții I și II să fie redefinite pentru a se ține seama de acest caz.
(8) În plus, în aprilie 2025 a fost observat un focar de pestă porcină africană la o porcină sălbatică din regiunea Pomorskie din Polonia, într-o zonă menționată ca zonă de restricții I în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594. Acest nou caz de pestă porcină africană apărută la un porc sălbatic constituie un nivel crescut de risc, care necesită să fie reflectat în anexa respectivă. Pentru a se asigura continuitatea teritorială, în conformitate cu articolul 6 alineatul (2) din regulamentul de punere în aplicare respectiv, este necesar ca acest areal din Polonia, menționat în prezent ca zonă de restricții I și afectat de respectivul focar recent de pestă porcină africană, să fie inclus de acum ca zonă de restricții II în anexa respectivă, iar limitele actuale ale zonelor de restricții I și II să fie redefinite pentru a se ține seama de respectivul focar.
(9) În plus, au fost observate câteva focare de pestă porcină africană la porcine sălbatice din regiunile Opolskie și Zachodniopomorskie din Polonia, în areale menționate ca zone de restricții II în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594, dar în imediata apropiere a zonelor de restricții I menționate în anexa respectivă. Aceste noi focare de pestă porcină africană apărută la porcine sălbatice constituie un nivel crescut de risc care necesită să fie reflectat în anexa respectivă. Este necesar ca aceste areale din Polonia, menționate în prezent ca zonă de restricții I, să fie incluse de acum ca zone de restricții II în anexa respectivă, iar limitele actuale ale zonelor de restricții I și II să fie redefinite pentru a se ține seama de respectivele focare.
(10) Pe baza informațiilor și a justificărilor furnizate de Germania și ținând seama de eficacitatea măsurilor de control al pestei porcine africane vizând porcinele sălbatice din zona de restricții I listată în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594, care se aplică în Germania în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2020/687, în particular a celor prevăzute la articolele sale 64, 65 și 67, și în conformitate cu măsurile de atenuare a riscurilor vizând pesta porcină africană prevăzute în Codul sanitar pentru animale terestre al OMSA, este necesar ca zona din landul Saxonia din Germania, listată în prezent ca zonă de restricții I în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594, să fie de acum eliminată din anexa respectivă, datorită absenței focarelor de pestă porcină africană la porcine deținute și sălbatice din respectiva zonă de restricții I în ultimele doisprezece luni.
(11) De asemenea, pe baza informațiilor și a justificărilor furnizate de Germania și ținând seama de eficacitatea măsurilor de control al pestei porcine africane vizând porcinele sălbatice din zonele de restricții II listate în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594, care se aplică în Germania în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2020/687, în particular a celor prevăzute la articolele sale 64, 65 și 67, și în conformitate cu măsurile de atenuare a riscurilor vizând pesta porcină africană prevăzute în Codul sanitar pentru animale terestre al OMSA, este necesar ca zona din landul Saxonia din Germania, menționată în prezent ca zonă de restricții II în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594, să fie de acum listată ca zonă de restricții I în anexa respectivă, datorită absenței focarelor de pestă porcină africană la porcine deținute și sălbatice din respectiva zonă de restricții II în ultimele douăsprezece luni și deoarece zona respectivă se învecinează cu o zonă de restricții II.
(12) În plus, pe baza informațiilor și a justificărilor furnizate de Italia și ținând seama de eficacitatea măsurilor de control al pestei porcine africane vizând porcinele sălbatice din zone de restricții I listate în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594, care se aplică în Italia în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2020/687, în particular a celor prevăzute la articolele sale 64, 65 și 67, și în conformitate cu măsurile de atenuare a riscurilor vizând pesta porcină africană prevăzute în Codul sanitar pentru animale terestre al OMSA, este necesar ca zonele din regiunile Basilicata, Calabria și Emilia Romagna din Italia, listate în prezent ca zone de restricții I în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594, să fie de acum eliminate din anexa respectivă, datorită a absenței focarelor de pestă porcină africană la porcine deținute și sălbatice din respectivele zone de restricții I în ultimele douăsprezece luni.
(13) În plus, pe baza informațiilor și a justificărilor furnizate de Italia și ținând seama de eficacitatea măsurilor de control al pestei porcine africane vizând porcinele sălbatice din zone de restricții II listate în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594, care se aplică în Italia în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2020/687, în particular a celor prevăzute la articolele sale 64, 65 și 67, și în conformitate cu măsurile de atenuare a riscurilor vizând pesta porcină africană prevăzute în Codul sanitar pentru animale terestre al OMSA, este necesar ca zonele din regiunile Basilicata, Calabria și Emilia Romagna din Italia, listate în prezent ca zone de restricții II în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594, să fie de acum listate ca zone de restricții I în anexa respectivă, datorită a absenței focarelor de pestă porcină africană la porcine deținute și sălbatice din respectivele zone de restricții II în ultimele douăsprezece luni și deoarece aceste zone se învecinează în prezent cu zone de restricții II.
(14) În plus, pe baza informațiilor și a justificărilor furnizate de Polonia și ținând seama de eficacitatea măsurilor de control al pestei porcine africane vizând porcinele sălbatice aplicate de într-o zonă de restricții I listată în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594 în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2020/687, în particular a celor prevăzute la articolele sale 64, 65 și 67, și în conformitate cu măsurile de atenuare a riscurilor vizând pesta porcină africană prevăzute în Codul sanitar pentru animale terestre al OMSA, este necesar ca zona din regiunea Mazowieckie din Polonia, listată în prezent ca zonă de restricții I în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594, să fie de acum eliminată din anexa respectivă, datorită absenței focarelor de pestă porcină africană la porcine deținute și sălbatice din respectiva zonă de restricții I în ultimele doisprezece luni.
(15) În fine, pe baza informațiilor și a justificărilor furnizate de Polonia și ținând seama de eficacitatea măsurilor de control al pestei porcine africane vizând porcinele sălbatice din zone de restricții II listate în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594, care se aplică în Polonia în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2020/687, în particular a celor prevăzute la articolele sale 64, 65 și 67, și în conformitate cu măsurile de atenuare a riscurilor vizând pesta porcină africană prevăzute în Codul sanitar pentru animale terestre al OMSA, este necesar ca zonele din regiunile Lubuskie și Warmińsko-mazurskie din Polonia, listate în prezent ca zone de restricții II în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594, să fie de acum listate ca zone de restricții I în anexa respectivă, datorită a absenței focarelor de pestă porcină africană la porcine deținute și sălbatice din respectivele zone de restricții II în ultimele douăsprezece luni și deoarece aceste zone se învecinează în prezent cu zone de restricții II.
(16) În consecință, pentru a se ține seama de recentele evoluții ale situației epidemiologice a pestei porcine africane în Uniune și pentru a combate într-un mod proactiv riscurile asociate răspândirii bolii respective, este necesar să fie delimitate noi zone de restricții, având o suprafață suficientă, în Germania, Grecia, Italia și Polonia, care să fie listate ca zone de restricții I, II și III în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594, iar anumite zone de restricții I din Germania, Italia și Polonia să fie eliminate din anexa respectivă.
(17) Întrucât situația pestei porcine africane este foarte dinamică în Uniune, la delimitarea respectivelor noi zone de restricții s-a ținut seama de situația epidemiologică din arealele înconjurătoare.
(18) Având în vedere caracterul urgent al situației epidemiologice din Uniune în ceea ce privește răspândirea pestei porcine africane, este important ca modificările anexei I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594 efectuate prin prezentul regulament să intre în vigoare cât mai curând posibil.
(19) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,