Începe proba gratuită

Regulament 2025/624 · CELEX 32025R0624

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/624 al Comisiei din 24 martie 2025 de modificare a anexei I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594 de stabilire a unor măsuri speciale de control al pestei porcine africane

Data act
24.03.2025
Intrare in vigoare
26.03.2025
Jurnalul Oficial UE
oj:L_202500624
Status
In vigoare
Brandenburg Germania inspecție veterinară mamifer sălbatic pestă animală Polonia porcine voievodatul Carpații Inferiori voievodatul Mazovia voievodatul Mica Polonie voievodatul Pomerania voievodatul Pomerania Occidentală

Recitale

(1) Pesta porcină africană este o boală infecțioasă virală care afectează populațiile de porcine deținute și sălbatice și care poate avea un impact mare asupra populațiilor de animale în cauză și asupra profitabilității creșterii porcinelor, cauzând perturbări ale circulației transporturilor acestor animale și ale produselor obținute de la ele, în interiorul Uniunii, precum și ale exporturilor transporturilor respective către țări terțe.

(2) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594 al Comisiei (2) stabilește măsuri speciale de control al pestei porcine africane care trebuie aplicate pentru o perioadă limitată de timp de către statele membre menționate, sau ale căror areale sunt menționate, în anexele sale I și II (statele membre în cauză). Regulamentul de punere în aplicare respectiv stabilește norme privind includerea, la nivelul Uniunii, în anexa sa I, a unor zone de restricții I, II și III ca urmare a apariției unor focare epidemice de pestă porcină africană, precum și norme privind includerea, la nivelul Uniunii, în anexa sa II, ca urmare a apariției unui focar epidemic de boală respectivă într-un stat membru sau într-o zonă anterior indemne de boală.

(3) Anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594 a fost modificată cel mai recent prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/498 al Comisiei (3) ca urmare a modificărilor situației epidemiologice a pestei porcine africane în Italia, Polonia și Slovacia.

(4) De la data adoptării Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2025/498 au apărut noi focare de pestă porcină africană la porcine sălbatice din Germania și Polonia, iar situația epidemiologică a efectivelor de porcine deținute și sălbatice s-a îmbunătățit în anumite areale din Polonia.

(5) Modificările zonelor de restricții I, II și III din anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594 trebuie să se bazeze pe situația epidemiologică a pestei porcine africane în arealele afectate de boala respectivă și pe situația epidemiologică generală a pestei porcine africane în statul membru în cauză, pe nivelul de risc de răspândire suplimentară a bolii respective, precum și pe principiile și criteriile științifice pentru definirea geografică a zonelor ca urmare a pestei porcine africane, astfel cum se prevede în Comunicarea Comisiei privind orientările privind prevenirea, controlul și eradicarea pestei porcine africane în Uniune (orientări privind PPA) (4). Modificările țin seama și de standardele internaționale, cum ar fi Codul sanitar pentru animale terestre (5) al Organizației Mondiale pentru Sănătatea Animalelor (OMSA), precum și de justificările pentru stabilirea zonelor, puse la dispoziție de autoritățile competente ale statului membru în cauză.

(6) În martie 2025, a fost observat un caz de pestă porcină africană apărută la un porc sălbatic din landul Brandenburg din Germania, într-un areal menționat în prezent ca zonă de restricții I în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594. Acest nou caz de pestă porcină africană apărută la un porc sălbatic constituie un nivel crescut de risc, care necesită să fie reflectat în anexa respectivă. Pentru a se asigura continuitatea teritorială, în conformitate cu articolul 6 alineatul (2) din regulamentul de punere în aplicare respectiv, este necesar ca acest areal din Germania, menționat în prezent ca zonă de restricții I și afectat de respectivul focar recent de pestă porcină africană, să fie inclus de acum ca zonă de restricții II în anexa respectivă, iar limitele actuale ale zonelor de restricții I și II să fie redefinite pentru a se ține seama de respectivul focar.

(7) De asemenea, în martie 2025 a fost observat un focar de pestă porcină africană la un porc sălbatic din regiunea Podkarpackie din Polonia, într-o zonă menționată ca zonă de restricții I în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594. Acest nou caz de pestă porcină africană apărută la un porc sălbatic constituie un nivel crescut de risc, care necesită să fie reflectat în anexa respectivă. Pentru a se asigura continuitatea teritorială, în conformitate cu articolul 6 alineatul (2) din regulamentul de punere în aplicare respectiv, este necesar ca acest areal din Polonia, menționat în prezent ca zonă de restricții I și afectat de respectivul focar recent de pestă porcină africană, să fie inclus de acum ca zonă de restricții II în anexa respectivă, iar limitele actuale ale zonelor de restricții I și II să fie redefinite pentru a se ține seama de respectivul focar.

(8) În plus, au fost observate câteva focare de pestă porcină africană la porcine sălbatice din regiunile Pomorskie și Zachodniopomorskie din Polonia, în areale menționate ca zone de restricții II în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594, dar în imediata apropiere a zonelor de restricții I menționate în anexa respectivă. Aceste noi focare de pestă porcină africană apărută la porcine sălbatice constituie un nivel crescut de risc care necesită să fie reflectat în anexa respectivă. Este necesar ca aceste areale din Polonia, menționate în prezent ca zonă de restricții I, să fie incluse de acum ca zone de restricții II în anexa respectivă, iar limitele actuale ale zonelor de restricții I și II să fie redefinite pentru a se ține seama de respectivele focare.

(9) Mai mult, pe baza informațiilor și a justificărilor furnizate de Polonia și ținând seama de eficacitatea măsurilor de control al pestei porcine africane vizând porcinele sălbatice din zonele de restricții II listate în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594, care se aplică în Polonia în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2020/687, în particular a celor prevăzute la articolele sale 64, 65 și 67, și în conformitate cu măsurile de atenuare a riscurilor vizând pesta porcină africană prevăzute în Codul sanitar pentru animale terestre al OMSA, este necesar ca zonele din regiunea Mazowieckie din Polonia, menționată în prezent ca zonă de restricții II în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594, să fie de acum listată ca zonă de restricții I în anexa respectivă, datorită absenței focarelor de pestă porcină africană la porcine deținute și sălbatice din respectiva zonă de restricții II în ultimele douăsprezece luni și deoarece zona respectivă se învecinează cu o zonă de restricții II.

(10) De asemenea, pe baza informațiilor și a justificărilor furnizate de Polonia și ținând seama de eficacitatea măsurilor de control al pestei porcine africane vizând porcinele sălbatice din anumite zone de restricții I listate în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594, care se aplică în Polonia în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2020/687 al Comisiei (6), în special a celor prevăzute la articolele sale 64, 65 și 67, și în conformitate cu măsurile de reducere a riscurilor vizând pesta porcină africană prevăzute în Codul sanitar pentru animale terestre al OMSA, este necesar ca zonele din regiunile Małopolskie, Mazowieckie și Podkarpackie din Polonia, menționate în prezent ca zone de restricții I în anexa I la regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594, să fie de acum eliminate din anexa respectivă, datorită absenței focarelor de pestă porcină africană la porcine deținute și sălbatice din aceste zone de restricții I în ultimele douăsprezece luni.

(11) În consecință, pentru a se ține seama de recentele evoluții ale situației epidemiologice a pestei porcine africane în Uniune și pentru a combate într-un mod proactiv riscurile asociate răspândirii bolii respective, este necesar să fie delimitate noi zone de restricții, având o suprafață suficientă, în Germania și Polonia, care să fie listate ca zone de restricții I și II în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594, iar anumite zone de restricții I din Polonia să fie eliminate din anexa respectivă.

(12) Întrucât situația pestei porcine africane este foarte dinamică în Uniune, la delimitarea respectivelor noi zone de restricții s-a ținut seama de situația epidemiologică din arealele înconjurătoare.

(13) Având în vedere caracterul urgent al situației epidemiologice din Uniune în ceea ce privește răspândirea pestei porcine africane, este important ca modificările anexei I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594 efectuate prin prezentul regulament să intre în vigoare cât mai curând posibil.

(14) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

Articolul 2

Data intrării în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.