Recitale
(1) Cadrul de supraveghere instituit prin Regulamentul (UE) 2022/2554 ar trebui să se bazeze pe o cooperare structurată și continuă între autoritățile europene de supraveghere (AES) și autoritățile competente prin intermediul Forumului de supraveghere și al echipelor de examinare comună.
(2) Autoritățile menționate la articolul 40 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2022/2554 ar trebui să se asigure că membrii personalului lor care urmează să fie desemnați membri ai echipei de examinare comună menționate la articolul 40 alineatul (1) din regulamentul respectiv au cunoștințele tehnice de specialitate necesare pentru profilurile de care este nevoie în echipele de examinare comună. Demonstrarea faptului că o autoritate nu dispune de personal care să aibă cunoștințele tehnice de specialitate specifice necesare în echipele de examinare comună ar trebui să fie considerată de supraveghetorul principal drept o justificare a scutirii, la momentul respectiv, a autorităților de obligația de a numi membri ai personalului în echipele de examinare comună. În acest caz, autoritatea ar trebui totuși să se angajeze să depună toate eforturile pentru a remedia această lipsă de cunoștințe de specialitate și să încerce să își consolideze capacitățile pentru a contribui la echipele de examinare comună în cadrul următorului exercițiu.
(3) Membrii personalului autorităților menționate la articolul 40 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2022/2554 care sunt desemnați membri ai unei echipe de examinare comună de tipul celei menționate la articolul 40 alineatul (1) din regulamentul respectiv ar trebui să fie în continuare angajați ai autorității care face desemnarea și, prin urmare, să li se aplice în continuare programul de lucru și locul permanent de desfășurare a activității prevăzute în contractele lor de muncă.
(4) Pentru a asigura utilizarea cea mai eficace a resurselor în executarea activităților de supraveghere, membrii echipelor de examinare comună ar trebui să poată face parte din mai multe echipe de examinare comună și să poată supraveghea mai mulți furnizori terți esențiali de servicii TIC. Numărul furnizorilor terți esențiali de servicii TIC care urmează să fie repartizați unui anumit membru al echipei de examinare comună și nevoile generale de personal ale echipelor de examinare comună ar trebui să țină seama de profilul de risc al furnizorilor terți esențiali de servicii TIC și de nivelul preconizat de intensitate al activităților de supraveghere. Această posibilitate de a supraveghea mai mulți furnizori terți esențiali de servicii TIC este luată în considerare în planul multianual strategic de supraveghere, actualizat anual de supraveghetorii principali în măsura în care este necesar, și este reflectată în planul de supraveghere anual individual. Pentru a asigura fiabilitatea angajării planificate și în curs a resurselor de personal destinate echipelor de examinare comună de către autoritățile de desemnare, supraveghetorul principal ar trebui să consulte atât Rețeaua de supraveghere comună, cât și Forumul de supraveghere cu privire la planul de supraveghere multianual strategic.
(5) Supraveghetorul principal ar trebui să aplice o combinație de criterii și principii pentru a determina numărul de membri ai personalului din fiecare echipă de examinare comună și componența rezultată. Având în vedere amprenta tehnologică și geografică diversă și utilizarea de către diverse entități financiare a furnizorilor terți esențiali de servicii TIC, criteriile și principiile respective ar trebui să țină seama de natura tehnică a sarcinilor de supraveghere, de gradul diferit de dependență a entităților financiare de serviciile furnizate de furnizorii terți esențiali de servicii TIC, de distribuția geografică, de dimensiunea și de numărul entităților financiare care se bazează pe aceste servicii și, dacă este posibil, de o reprezentare transsectorială proporțională. În îndeplinirea acestei sarcini, supraveghetorul principal ar trebui să se bazeze pe informațiile furnizate de autoritățile competente în contextul desemnării furnizorilor terți esențiali de servicii TIC, inclusiv pe informațiile necesare pentru toate subcriteriile prevăzute în Regulamentul delegat (UE) 2024/1502 al Comisiei (2), și să ia în considerare caracterul critic al furnizorilor terți esențiali de servicii TIC pentru furnizarea de servicii financiare specifice atât la nivelul statelor membre, cât și la nivelul Uniunii.
(6) Pentru a se asigura faptul că structura și componența echipelor de examinare comună sunt adecvate scopului și pentru a asigura în mod continuu eficiența și eficacitatea cadrului de supraveghere, supraveghetorul principal și membrii echipelor de examinare comună ar trebui să evalueze periodic realizările echipelor de examinare comună. Supraveghetorul principal și autoritățile de desemnare ar trebui să utilizeze aceste evaluări pentru a verifica dacă membrii echipelor de examinare comună sunt în continuare apți să își îndeplinească sarcinile și, atunci când este cazul, să modifice componența echipelor de examinare comună.
(7) Pentru a se asigura că membrii echipelor de examinare comună lucrează în mod unitar și că activitățile de supraveghere se desfășoară în mod consecvent, AES ar trebui să specifice procedurile de supraveghere care trebuie aplicate de membrii echipelor de examinare comună și de coordonatorul supraveghetorului principal în vederea îndeplinirii sarcinilor lor.
(8) Întrucât sarcinile de supraveghere implică prelucrarea de informații confidențiale, supraveghetorul principal ar trebui să acorde membrilor echipei de examinare comună acces la astfel de informații și la resursele aferente – care pot fi informatice (incluzând instrumente, aplicații și seturi de date) și de alt tip (incluzând politici, proceduri și documentație) – pe baza principiului necesității de a cunoaște și în limitele domeniului de aplicare specificat al misiunilor lor, dacă acest lucru este necesar pentru ca membrii echipei de examinare comună să asiste supraveghetorul principal la îndeplinirea funcțiilor sau a sarcinilor sale statutare. Atunci când stabilește acorduri între supraveghetorul principal și autoritățile competente pentru punerea în aplicare a prezentului regulament, în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2024/1505 al Comisiei (3), pentru a asigura finanțarea adecvată a costurilor asociate resurselor furnizate de autoritățile de desemnare, supraveghetorul principal ar trebui să includă în aceste acorduri o secțiune care să detalieze procedura de rambursare a costurilor directe și indirecte ale tuturor autorităților de desemnare care participă la echipele de examinare comună. În plus, pentru a asigura o execuție transparentă și fiabilă a activităților de supraveghere, acordurile respective ar trebui, de asemenea, să asigure faptul că membrii echipelor de examinare comună își îndeplinesc sarcinile fără niciun conflict de interese.
(9) Prezentul regulament are la bază proiectul de standarde tehnice de reglementare prezentat Comisiei Europene de Autoritatea Bancară Europeană, Autoritatea Europeană de Asigurări și Pensii Ocupaționale și Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe.
(10) Comitetul comun al autorităților europene de supraveghere menționat la articolul 54 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (4), la articolul 54 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (5) și la articolul 54 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (6) a efectuat consultări publice deschise cu privire la proiectul de standarde tehnice de reglementare pe care se bazează prezentul regulament, a analizat costurile și beneficiile potențiale ale standardelor propuse și a solicitat avizul Grupului părților interesate din domeniul bancar, instituit în conformitate cu articolul 37 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, al Grupului părților interesate din domeniul asigurărilor și reasigurărilor și al Grupului părților interesate din domeniul pensiilor ocupaționale, instituite în conformitate cu articolul 37 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010, precum și al Grupului părților interesate din domeniul valorilor mobiliare și piețelor, instituit în conformitate cu articolul 37 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010,