Începe proba gratuită

Regulament 2025/356 · CELEX 32025R0356

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/356 al Comisiei din 21 februarie 2025 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2022/1941 în ceea ce privește interzicerea introducerii, circulației, deținerii, multiplicării sau eliberării anumitor organisme dăunătoare

Data act
21.02.2025
Intrare in vigoare
16.03.2025
Jurnalul Oficial UE
oj:L_202500356
Status
In vigoare
bolile plantelor dăunător import (UE) inspecție fitosanitară protecția florei restricție de import supravegherea importurilor țări terțe

Recitale

(1) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1941 al Comisiei (2) enumeră organismele dăunătoare în cazul cărora, în temeiul articolului 30 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/2031, sunt interzise temporar introducerea, circulația sau deținerea, multiplicarea sau eliberarea pe teritoriul Uniunii.

(2) Organismul dăunător Leucinodes pseudorbonalis a fost inclus inițial în anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1941, pe baza unei clasificări a dăunătorilor efectuată de Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”).

(3) În 2024, autoritatea a emis un aviz științific privind o evaluare completă a riscurilor legate de organismele dăunătoare din speciile africane Leucinodes (3), care includ Leucinodes pseudorbonalis. Autoritatea a concluzionat că probabilitatea și impactul preconizat al stabilirii Leucinodes pseudorbonalis în Uniune sunt foarte scăzute.

(4) Având în vedere avizul autorității, este adecvat să se concluzioneze că organismul dăunător Leucinodes pseudorbonalis nu prezintă un risc fitosanitar inacceptabil pentru teritoriul Uniunii și, prin urmare, nu îndeplinește criteriile pentru organismele dăunătoare de carantină pentru Uniune prevăzute în secțiunea 1 sau în secțiunea 3 subsecțiunea 2 din anexa I la Regulamentul (UE) 2016/2031 în ceea ce privește teritoriul Uniunii. Prin urmare, organismul dăunător respectiv nu trebuie să mai facă obiectul măsurilor temporare adoptate în temeiul articolului 30 din Regulamentul (UE) 2016/2031. Prin urmare, Leucinodes pseudorbonalis trebuie eliminat din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1941.

(5) Pentru a facilita identificarea organismelor dăunătoare care fac obiectul interdicției și durata interdicției, este necesar să se specifice în anexă codurile utilizate de Organizația Europeană și Mediteraneeană pentru Protecția Plantelor pentru a desemna organismele dăunătoare relevante și data expirării interdicției.

(6) Prin urmare, este necesar ca anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1941 să fie modificată în consecință.

(7) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

Articolul 1

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1941 se modifică după cum urmează: 1. Articolele 1 și 2 se înlocuiesc cu următorul text: „ Articolul 1 Interzicerea dăunătorilor Organismele dăunătoare enumerate în anexă nu pot fi introduse, nu pot circula, nu pot fi deținute, multiplicate sau eliberate pe teritoriul Uniunii până la data stabilită în anexa respectivă pentru organismul dăunător în cauză. Articolul 2 Intrarea în vigoare Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.” 2. Anexa se înlocuiește cu textul anexei la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.