Recitale
(1) Regulamentul (UE) 2023/1114 prevede stabilirea unor formulare, modele și proceduri standard comune pentru a asigura un mecanism uniform prin care autoritățile naționale competente să își exercite efectiv competențele în ceea ce privește notificările pe care le primesc de la entitățile deja reglementate cu privire la intenția lor de a deveni furnizori de servicii de criptoactive.
(2) Pentru a facilita comunicarea dintre o entitate notificatoare și autoritatea competentă relevantă, autoritățile competente ar trebui să desemneze un punct de contact pentru procesul de notificare și ar trebui să publice datele de contact pe site-ul lor web.
(3) Pentru a facilita accesul la informațiile transmise și controlul acestora, precum și accesibilitatea și analiza viitoare, notificarea ar trebui să fie transmisă într-un format digital (formular online) care să controleze și să efectueze în mod automat verificări preliminare ale informațiilor transmise și apoi să le stocheze, atunci când sunt complete.
(4) Informațiile transmise de entitatea notificatoare ar trebui să fie exacte, complete și actualizate. În temeiul articolului 60 alineatul (9) din Regulamentul (UE) 2023/1114, în cazul în care informațiile menționate în Regulamentul delegat (UE) 2025/303 al Comisiei (2) au fost transmise anterior autorității competente, entitatea notificatoare trebuie să declare în mod expres că orice informație care a fost transmisă anterior este încă actuală. Având în vedere că unele informații se pot referi doar la viitor, orice dată viitoare inclusă în informații ar trebui să fie indicată în mod specific în cerere.
(5) Pentru a asigura tratarea promptă și în timp util a notificărilor din partea entităților financiare, autoritățile competente ar trebui să confirme primirea notificării trimițând entității notificatoare, pe cale electronică, pe suport de hârtie sau în ambele formate, o confirmare de primire. Confirmarea de primire ar trebui să includă datele de contact ale persoanelor sau funcția responsabile cu gestionarea notificării.
(6) Pentru a permite autorității competente să evalueze dacă toate informațiile solicitate au fost furnizate în notificare în conformitate cu articolul 60 alineatul (8) primul paragraf din Regulamentul (UE) 2023/1114, entitatea notificatoare ar trebui să comunice fără întârzieri nejustificate orice modificare a informațiilor furnizate.
(7) Prezentul regulament se bazează pe proiectele de standarde tehnice de punere în aplicare transmise Comisiei de Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA) și concepute în strânsă colaborare cu Autoritatea Bancară Europeană.
(8) ESMA a efectuat consultări publice cu privire la proiectele de standarde tehnice de punere în aplicare pe care se bazează prezentul regulament, a analizat costurile și beneficiile potențiale aferente și a solicitat avizul Grupului părților interesate din domeniul valorilor mobiliare și piețelor, înființat în conformitate cu articolul 37 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (3),