Recitale
(1) Articolul 107 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2023/1114 prevede că autoritățile competente din statele membre au obligația de a încheia, atunci când este necesar, acorduri de cooperare cu autoritățile de supraveghere din țări terțe cu privire la schimbul de informații și la asigurarea respectării, în țări terțe, a obligațiilor care decurg din respectivul regulament.
(2) Atunci când încheie noi acorduri de cooperare și actualizează acordurile de cooperare existente cu autoritățile din țări terțe, autoritățile competente ar trebui, atunci când este posibil, să utilizeze modelul de document prevăzut în prezentul regulament.
(3) Orice transfer de date cu caracter personal către autoritățile de supraveghere din țări terțe ar trebui să se efectueze în deplină conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului (2). Garanții adecvate pentru schimbul de date cu caracter personal între autoritățile competente ale statelor membre și autoritățile de supraveghere din țări terțe pot fi prevăzute, printre altele, prin acordurile administrative menționate la articolul 46 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul (UE) 2016/679, care includ drepturi opozabile și efective pentru persoanele vizate.
(4) Prezentul regulament se bazează pe proiectul de standarde tehnice de reglementare elaborat de Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA) în strânsă cooperare cu Autoritatea Bancară Europeană și înaintat Comisiei.
(5) ESMA nu a efectuat consultări publice cu privire la proiectul de standarde tehnice de reglementare pe care se bazează prezentul regulament și nici nu a analizat costurile și beneficiile potențiale ale introducerii unor astfel de standarde, deoarece un astfel de demers ar fi fost disproporționat în raport cu domeniul de aplicare și cu impactul standardelor respective, având în vedere că destinatarii standardelor vor fi doar autoritățile competente din statele membre, nu și participanții la piață.
(6) ESMA a solicitat avizul Grupului părților interesate din domeniul valorilor mobiliare și piețelor, instituit în conformitate cu articolul 37 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (3).
(7) Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 42 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului (4) și a emis un aviz la 27 mai 2024,