Recitale
(1) La 11 septembrie 2023, prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/1758 al Comisiei (2) s-a acordat societății Salveco SAS o autorizație a Uniunii cu numărul de autorizație EU-0028967-0000 pentru punerea la dispoziție pe piață și utilizarea familiei de produse biocide „SALVECO SALVESAFE PRODUCTS”. Anexa la respectivul regulament de punere în aplicare conține rezumatul caracteristicilor produsului (denumit în continuare „RCP”) pentru familia de produse biocide respectivă.
(2) La 23 octombrie 2023, la 10 ianuarie 2024 și la 5 februarie 2024, Salveco SAS a transmis Agenției Europene pentru Produse Chimice (denumită în continuare „agenția”), în conformitate cu articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 354/2013 al Comisiei (3), notificări ale modificărilor administrative aduse autorizației Uniunii pentru familia de produse biocide „SALVECO SALVESAFE PRODUCTS”, înregistrate în registrul produselor biocide cu numerele de caz BC-HF089623-38, BC-HR091384-18 și BC-VH092958-06. Modificările notificate se referă la adăugarea a 6 denumiri comerciale, la adăugarea unei noi dimensiuni a ambalajului în intervalul deja autorizat și adăugarea unui nou producător.
(3) La 14 noiembrie 2023 (4), la 15 februarie 2024 (5) și la 6 martie 2024 (6), agenția a transmis Comisiei, în conformitate cu articolul 11 alineatul (3) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 354/2013, avize privind modificările administrative notificate ale autorizației Uniunii pentru familia de produse biocide „SALVECO SALVESAFE PRODUCTS”, împreună cu un rezumat revizuit al caracteristicilor produsului biocid. În aceste avize, agenția concluzionează că modificările propuse sunt modificări administrative astfel cum se menționează la articolul 50 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012 și astfel cum se specifică în titlul 1 secțiunea 1 din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 354/2013 și că, după punerea în aplicare a modificărilor, condițiile prevăzute la articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 528/2012 vor fi în continuare îndeplinite.
(4) La 6 martie 2024, agenția a transmis Comisiei rezumatul revizuit al caracteristicilor produsului biocid din autorizația Uniunii pentru familia de produse biocide „SALVECO SALVESAFE PRODUCTS”, în toate limbile oficiale ale Uniunii, incluzând toate modificările administrative solicitate, în conformitate cu articolul 11 alineatul (6) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 354/2013.
(5) Comisia este de acord cu avizele agenției și, prin urmare, consideră că este oportun să se modifice autorizația Uniunii pentru familia de produse biocide „SALVECO SALVESAFE PRODUCTS” în vederea introducerii modificărilor administrative și modificărilor minore solicitate de societatea Salveco SAS.
(6) Cu excepția modificărilor administrative, toate celelalte informații incluse în rezumatul caracteristicilor produsului biocid „SALVECO SALVESAFE PRODUCTS”, astfel cum figurează în anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/1758, rămân neschimbate.
(7) Pentru a spori claritatea și pentru a facilita accesul utilizatorilor și al părților interesate la versiunea consolidată a rezumatului caracteristicilor produsului biocid, care urmează să fie publicată de agenție, este necesar ca anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/1758 să fie înlocuită în întregime. Ca urmare a unei modificări a formatului utilizat pentru generarea rezumatului caracteristicilor produsului biocid în registrul produselor biocide în 2024, rezumatul caracteristicilor produsului biocid din anexa respectivă trebuie să includă, de asemenea, unele modificări minore de redactare și de prezentare.
(8) Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/1758 trebuie modificat în consecință,