Articolul 1
(1) Se instituie o taxă antidumping definitivă la importurile de mecanisme cu pârghie în formă de arc, încadrate în prezent la codul NC ex 8305 10 00 (codul TARIC 8305 10 00 50) și originare din Republica Populară Chineză. (2) Nivelurile taxei antidumping definitive aplicabile prețului net franco frontiera Uniunii, înainte de vămuire, pentru produsul descris la alineatul (1) și fabricat de societățile menționate mai jos, se stabilesc după cum urmează: Societatea Taxă antidumping Cod adițional TARIC DongGuan Humen Nanzha World Wide Stationery Mfg. Co., Ltd 27,1 % A729 Toate celelalte societăți 47,4 % A999 (3) Aplicarea nivelurilor individuale ale taxelor specificate pentru societățile menționate la alineatul (2) este condiționată de prezentarea la autoritățile vamale ale statelor membre a unei facturi comerciale valabile, pe care trebuie să figureze o declarație datată și semnată de un reprezentant oficial al entității care emite respectiva factură, identificat prin numele și funcția acestuia, redactată după cum urmează: „Subsemnatul, certific faptul că (volumul) de (produs care face obiectul reexaminării), vândut la export în Uniunea Europeană, vizat de prezenta factură, a fost produs de către (denumirea și adresa întreprinderii) (cod adițional TARIC) în (țara în cauză). Declar că informațiile furnizate în prezenta factură sunt complete și corecte”. În cazul în care nu se prezintă o astfel de factură, se aplică taxa stabilită pentru „toate celelalte societăți”. (4) Sub rezerva unor dispoziții contrare, se aplică dispozițiile în vigoare în materie de taxe vamale.