Articolul 1
(1) Se instituie o taxă antidumping provizorie la importurile de lizină și de esteri ai săi, de săruri ale acestor produse și de aditivi furajeri, cu un conținut de sulfat de L-lizină (exprimat în substanță uscată) de minimum 68 % și de maximum 80 % și un conținut de alte componente precum carbohidrați sau alți aminoacizi de maximum 32 %, încadrați în prezent la codurile NC ex 2309 90 31 , ex 2309 90 96 și 2922 41 00 (codurile TARIC 2309 90 31 41, 2309 90 31 49, 2309 90 96 41, 2309 90 96 49) și originari din Republica Populară Chineză. (2) Nivelurile taxei antidumping provizorii aplicabile prețului net franco frontiera Uniunii, înainte de vămuire, al produsului descris la alineatul (1) și fabricat de societățile menționate în continuare, se stabilesc după cum urmează: Societatea Taxa antidumping provizorie (%) Cod adițional TARIC Grupul Meihua: — Jilin Meihua Amino Acid Co., Ltd. — Xinjiang Meihua Amino Acid Co., Ltd — Meihua Holdings Group., Ltd — Meihua International Trading (Hong Kong) Limited 84,8 89IE. Grupul Eppen: — Heilongjiang Eppen Biotech Co., Ltd — Eppen Asia Pte. Ltd. 58,3 89IF. Alte societăți cooperante enumerate în anexă 71,6 Toate celelalte importuri originare din Republica Populară Chineză 84,8 8999 (3) Aplicarea nivelurilor individuale ale taxelor specificate pentru societățile menționate la alineatul (2) este condiționată de prezentarea la autoritățile vamale ale statelor membre a unei facturi comerciale valabile, pe care trebuie să figureze o declarație datată și semnată de un reprezentant oficial al entității care emite respectiva factură, identificat prin numele și funcția acestuia, redactată după cum urmează: „Subsemnatul (Subsemnata), certific faptul că (volumul în tone) de lizină vândut la export către Uniunea Europeană, vizat de prezenta factură, a fost fabricat de către (denumirea și adresa societății) (cod adițional TARIC) în Republica Populară Chineză. Declar că informațiile furnizate în prezenta factură sunt complete și corecte”. Până la prezentarea unei astfel de facturi, se aplică taxa aplicabilă pentru toate celelalte importuri originare din Republica Populară Chineză. (4) Punerea în liberă circulație în Uniune a produsului menționat la alineatul (1) este condiționată de depunerea unei garanții echivalente cu valoarea taxei provizorii. (5) În lipsa unor dispoziții contrare, se aplică dispozițiile în vigoare în materie de taxe vamale.