Recitale
(1) Directiva 93/109/CE a Consiliului (2) trebuie să facă obiectul mai multor modificări. Din motive de claritate, directiva menționată ar trebui să fie reformată.
(2) Articolul 20 alineatul (2) primul paragraf litera (b) și articolul 22 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) le conferă cetățenilor Uniunii care își au reședința într-un stat membru și care nu sunt resortisanți ai acestuia dreptul de a alege și de a fi aleși la alegerile pentru Parlamentul European în statul membru de reședință în aceleași condiții ca și resortisanții statului membru gazdă. Acest drept, care este prevăzut și la articolul 39 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), constituie expresia concretă a principiului egalității și nediscriminării pe motiv de cetățenie prevăzut la articolul 21 din cartă. Acesta este, de asemenea, un corolar al dreptului de liberă circulație și ședere consacrat la articolul 20 alineatul (2) primul paragraf litera (a) și la articolul 21 din TFUE, precum și la articolul 45 din cartă.
(3) Dispozițiile detaliate care reglementează exercitarea dreptului de a alege și de a fi ales în Parlamentul European sunt stabilite în Directiva 93/109/CE.
(4) În raportul din 2020 privind cetățenia Uniunii, Comisia a subliniat necesitatea de a actualiza, de a clarifica și de a consolida normele privind exercitarea dreptului de a alege și de a fi ales în Parlamentul European, în vederea asigurării faptului că acestea sprijină participarea largă și favorabilă incluziunii a cetățenilor mobili ai Uniunii. În acest scop și ținând seama de experiența dobândită în ceea ce privește aplicarea Directivei 93/109/CE la alegerile succesive și de modificările introduse de amendamentele aduse tratatelor, ar trebui să se actualizeze mai multe dispoziții ale directivei menționate.
(5) Articolul 22 alineatul (2) din TFUE nu aduce atingere articolului 223 alineatul (1) din TFUE, care prevede stabilirea unei proceduri uniforme în toate statele membre, în conformitate cu principiile comune tuturor statelor membre, pentru alegerile pentru Parlamentul European.
(6) Pentru a se asigura faptul că cetățenii Uniunii care își au reședința într-un stat membru și care nu sunt resortisanți ai acestuia (denumiți în continuare „cetățeni ai Uniunii care nu sunt resortisanți ai statului membru de reședință”) își pot exercita dreptul de a alege și de a fi aleși în Parlamentul European în aceleași condiții ca și resortisanții statului membru gazdă, condițiile care reglementează înregistrarea și participarea la aceste alegeri ar trebui să fie clarificate pentru a garanta egalitatea de tratament a cetățenilor Uniunii care sunt resortisanți ai statului membru în cauză și cetățenii Uniunii care nu sunt resortisanți ai statului membru de reședință. În special, cetățenii Uniunii care doresc să își exercite dreptul de a alege și de a fi aleși în Parlamentul European în statul membru de reședință ar trebui să fie tratați în mod egal în ceea ce privește orice perioade de reședință care trebuie respectate ca o condiție pentru exercitarea acestui drept, precum și dovada necesară pentru a demonstra îndeplinirea unei astfel de condiții.
(7) Trebuie să se respecte libertatea de alegere a cetățenilor Uniunii referitor la statul membru în care vor să participe la alegerile pentru Parlamentul European, luând totodată măsurile corespunzătoare pentru a se asigura faptul că nimeni nu poate să voteze de mai multe ori sau fie candidat în mai multe țări.
(8) În conformitate cu standardele internaționale și europene, inclusiv cu cerințele Pactului internațional cu privire la drepturile civile și politice și cu dispozițiile Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, statele membre ar trebui nu numai să recunoască și să respecte dreptul cetățenilor Uniunii de a alege și de a fi aleși, ci și să asigure accesul cu ușurință la drepturile lor electorale, prin eliminarea unui număr cât mai mare posibil de obstacole din calea participării la alegeri.
(9) Pentru a facilita exercitarea de către cetățenii Uniunii a dreptului lor de a alege și de a fi aleși în țara lor de reședință, acești cetățeni ar trebui să fie înscriși pe lista electorală cu suficient timp înainte de ziua scrutinului. Formalitățile aplicabile înregistrării lor ar trebui să fie cât mai simple posibil. Pentru a fi înregistrați, ar trebui să fie suficient ca cetățenii Uniunii în cauză să prezinte un document de identitate valabil și o declarație oficială care să includă elemente care să demonstreze dreptul lor de a participa la alegeri. Odată înregistrați, cetățenii Uniunii care nu sunt resortisanți ai statului membru de reședință ar trebui să rămână înscriși pe lista electorală în aceleași condiții ca și cetățenii Uniunii care sunt resortisanți ai statului membru în cauză, atât timp cât îndeplinesc condițiile de exercitare a dreptului de a alege. După caz, cetățenii Uniunii ar trebui să fie în măsură să furnizeze autorităților competente date de contact, astfel încât aceste autorități să îi poată informa cu regularitate.
(10) Deși statele membre au competența de a statua asupra dreptului de a alege sau de a fi aleși în Parlamentul European în ceea ce privește proprii resortisanți cu reședința în afara teritoriului lor, faptul că cetățeni ai Uniunii care nu sunt resortisanți ai statului membru de reședință au fost înscriși pe lista electorală a statului membru de reședință nu ar trebui, în sine, să constituie un motiv pentru eliminarea lor de pe lista electorală a statului membru de origine pentru alte tipuri de alegeri.
(11) Pentru a se asigura egalitatea de tratament a cetățenilor Uniunii care nu sunt resortisanți ai statului membru de reședință și care doresc să își exercite dreptul de a fi aleși la alegeri în statul membru de reședință, acești cetățeni ar trebui să aibă obligația de a prezenta aceleași documente justificative ca cele solicitate candidaților care sunt resortisanți ai statului membru în cauză. Cu toate acestea, pentru a stabili că respectivii cetățeni beneficiază de dreptul prevăzut la articolul 20 alineatul (2) primul paragraf litera (b) și la articolul 22 alineatul (2) din TFUE, statele membre ar trebui să poată solicita prezentarea unei declarații oficiale care să includă elementele necesare pentru a demonstra dreptul lor de a candida la alegerile în cauză.
(12) Pentru a facilita identificarea corectă a alegătorilor și candidaților înregistrați atât în statul membru de origine, cât și în statul membru de reședință, statele membre ar trebui să fie în măsură să solicite ca datele care trebuie furnizate de cetățenii Uniunii, atunci când depun o cerere de înscriere pe listele electorale sau își depun candidatura în statul membru de reședință, să includă și numărul personal de identificare sau numărul de serie al unui document de identitate sau de călătorie valabil.
(13) Cetățenii Uniunii care au fost decăzuți din dreptul de a alege sau de a fi aleși, în temeiul unei decizii individuale în materie civilă sau penală luată de autoritatea competentă, ar trebui să fie excluși de la exercitarea acestui drept în statul membru de reședință la alegerile pentru Parlamentul European. Statele membre ar trebui să fie în măsură să solicite cetățenilor Uniunii care cer înregistrarea ca alegători să prezinte o declarație oficială prin care să confirme că nu au fost decăzuți din dreptul de a alege. Atunci când candidează în țara de reședință, cetățenilor Uniunii ar trebui să li se solicite să prezinte o declarație prin care să confirme că nu au fost decăzuți din dreptul de a fi aleși la alegerile pentru Parlamentul European.
(14) Statul membru de reședință ar trebui să poată verifica dacă cetățenii Uniunii care și-au exprimat dorința de a-și exercita dreptul de a fi aleși nu au fost decăzuți din acest drept în statul lor membru de origine. În cazul în care un stat membru primește o cerere în acest sens din partea statului membru de reședință, respectivul stat membru ar trebui să furnizeze confirmarea necesară într-un termen care să permită evaluarea efectivă a admisibilității candidaturii. Datele cu caracter personal care fac obiectul schimburilor de informații pot fi prelucrate numai în acest scop. Având în vedere importanța fundamentală a drepturilor electorale, faptul că statul membru de origine nu furnizează în timp util informații cu privire la statutul unui cetățean al Uniunii nu ar trebui să conducă la privarea acestuia de dreptul de a fi ales în statul membru de reședință. În cazurile în care informațiile relevante sunt furnizate ulterior, statul membru de reședință ar trebui să asigure, prin măsuri corespunzătoare și în conformitate cu procedurile prevăzute în dreptul său intern, faptul că cetățenii Uniunii care au fost decăzuți din dreptul de fi aleși în statul membru de origine și care au fost înregistrați în calitate de candidați sau au fost deja aleși sunt împiedicați să fie aleși sau să își exercite mandatul.
(15) Dat fiind faptul că procedura de admisibilitate într-un stat membru implică în mod necesar etape administrative pentru un resortisant al unui alt stat membru în plus față de cele prevăzute pentru propriii resortisanți ai respectivului stat membru, ar trebui ca statele membre să poată stabili pentru cetățenii Uniunii care nu sunt resortisanți ai statului membru de reședință termene privind depunerea candidaturilor diferite de cele aplicabile cetățenilor Uniunii care sunt resortisanți ai statului membru de reședință. Orice diferență în ceea ce privește termenul ar trebui să fie limitată la ceea ce este necesar și proporțional pentru ca informațiile notificate de statul membru de origine să poată fi luate în considerare în timp util. Stabilirea unui astfel de termen distinct nu ar trebui să afecteze termenele prevăzute pentru obligațiile altor state membre de a efectua notificări în temeiul prezentei directive.
(16) 16) Pentru a preveni votul multiplu sau cazurile în care aceeași persoană ar candida de mai multe ori la aceleași alegeri, statele membre ar trebui să facă schimb de informații colectate din declarațiile oficiale prezentate de alegătorii din Uniune și de cetățenii Uniunii care au dreptul de a fi aleși. Întrucât statele membre se bazează pe date diferite pentru a-i identifica pe cetățeni, ar trebui să se aibă în vedere un set comun de date pentru a-i identifica în mod corect pe alegătorii din Uniune și pe cetățenii Uniunii care au dreptul de a fi aleși și pentru a-i împiedica să voteze sau să candideze de mai multe ori. Datele cu caracter personal care fac obiectul schimburilor de informații ar trebui să fie limitate la minimul necesar pentru îndeplinirea respectivelor scopuri. Statele membre ar trebui să furnizeze informațiile cu suficient timp înainte de ziua scrutinului. Statele membre ar trebui să efectueze schimbul de informații într-un mod care să nu creeze sarcini administrative inutile pentru autoritățile lor competente. Fără a aduce atingere dispozițiilor naționale privind înscrierea alegătorilor pe lista electorală și depunerea candidaturilor, statul membru de reședință ar trebui să înceapă să furnizeze datele disponibile cel târziu cu șase săptămâni înainte de data la care începe perioada electorală. Datele schimbate între statele membre ar trebui să fie cât mai exacte posibil, iar statele membre ar trebui să fie în măsură să le actualizeze, având în vedere dispozițiile naționale privind înscrierea alegătorilor pe lista electorală și depunerea candidaturilor.
(17) Schimbul de informații dintre statele membre pentru a preveni votul multiplu sau cazurile în care aceeași persoană ar candida de mai multe ori la aceleași alegeri nu ar trebui să îi împiedice pe resortisanții acestora să voteze sau să candideze la alte tipuri de alegeri. Pentru a facilita comunicarea dintre autoritățile naționale, statele membre ar trebui să aibă obligația de a desemna un punct de contact pentru acest schimb de informații. În trecut, Comisia a elaborat un cadru care urma să fie utilizat exclusiv de statele membre sub responsabilitatea lor pentru a efectua schimbul de date necesare. Respectivul cadru ar trebui să fie încorporat în prezenta directivă, pentru a facilita și mai mult schimburile dintre autoritățile competente ale statelor membre. Statele membre vor acționa ca operatori de date distincți pentru prelucrarea datelor cu caracter personal pe care o vor efectua în această privință. Respectivul cadru ar trebui să ofere statelor membre acces numai la datele cetățenilor Uniunii care își au reședința pe teritoriul lor electoral și care și-au exprimat în mod explicit dorința de a fi înscriși pe listele lor electorale sau de a candida, precum și la cele ale propriilor resortisanți care și-au exprimat în mod explicit dorința de a vota sau de a candida în statul membru de reședință.
(18) Pentru definirea responsabilităților, a obligațiilor și a standardelor tehnice privind funcționarea cadrului, în conformitate cu capitolul IV din Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului (3), Comisiei ar trebui să i se confere competențe de executare. Respectivele competențe ar trebui să fie exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (4).
(19) Accesibilitatea informațiilor privind drepturile și procedurile electorale constituie o componentă-cheie pentru asigurarea exercitării efective a dreptului consacrat la articolul 20 alineatul (2) primul paragraf litera (b) și la articolul 22 alineatul (2) din TFUE. Aceasta înseamnă, în special, că astfel de informații ar trebui să fie făcute accesibile nu numai persoanelor cu handicap, ci și celor care nu au competențe digitale, în special persoanelor în vârstă, prin asigurarea faptului că nu se utilizează exclusiv un singur canal de comunicare.
(20) Lipsa unor informații adecvate, în contextul procedurilor electorale, îi afectează pe cetățeni în exercitarea drepturilor lor electorale care fac parte din drepturile pe care aceștia le au în calitate de cetățeni ai Uniunii. Lipsa unor informații adecvate afectează, de asemenea, capacitatea autorităților competente de a-și exercita drepturile și de a-și îndeplini obligațiile. Statele membre ar trebui să aibă obligația de a desemna autorități special însărcinate să le furnizeze cetățenilor Uniunii informații corespunzătoare cu privire la drepturile care le revin în temeiul articolului 20 alineatul (2) primul paragraf litera (b) și al articolului 22 alineatul (2) din TFUE, precum și cu privire la normele și procedurile naționale referitoare la participarea la alegerile pentru Parlamentul European și la organizarea acestora. Pentru a se asigura eficacitatea comunicării, informațiile ar trebui furnizate într-un limbaj clar și simplu. Aceasta înseamnă că informațiile ar trebui să fie furnizate într-un mod pe care persoana în cauză îl înțelege sau despre care se poate presupune în mod rezonabil că îl înțelege.
(21) Pentru a îmbunătăți accesibilitatea informațiilor electorale, aceste informații ar trebui să fie puse la dispoziție, de exemplu pe un site web cu accesibilitate generală, și în cel puțin o limbă oficială a Uniunii, alta decât limba sau limbile statului membru gazdă, care este larg înțeleasă de cel mai mare număr posibil de cetățeni ai Uniunii cu reședința pe teritoriul său. Traducerile în astfel de alte limbi ar trebui să fie pur informative și nu ar trebui să aibă niciun efect juridic. În cazul în care apar întrebări legate de exactitatea informațiilor conținute în respectivele traduceri, numai versiunile în limba sau limbile oficiale ale statului membru respectiv ar trebui să fie considerate obligatorii din punct de vedere juridic. Statele membre pot utiliza diferite limbi oficiale ale Uniunii în anumite părți ale teritoriului lor sau în anumite regiuni, în funcție de limba înțeleasă de cel mai mare grup de cetățeni ai Uniunii care își au reședința în respectiva parte a teritoriului sau în respectiva regiune.
(22) Orice derogare de la normele generale ale prezentei directive trebuie să fie justificată, în temeiul articolului 22 alineatul (2) din TFUE, de problemele specifice unui stat membru și trebuie să fie conformă cu cerințele prevăzute la articolul 52 din cartă, inclusiv cu cerința conform căreia orice restrângere a exercitării dreptului de a alege și de a fi ales în Parlamentul European trebuie să fie prevăzută de lege și să respecte principiile proporționalității și necesității. În plus, orice derogare trebuie să fie conformă cu articolul 47 din cartă.
(23) Probleme specifice ar putea să apară într-un stat membru în care proporția cetățenilor Uniunii care au vârsta pentru dreptul de vot și care își au reședința în respectivul stat membru, fără a fi însă resortisanți ai acestuia, depășește în mod foarte semnificativ media. Derogările referitoare la dreptul de a alege sunt acordate în cazul în care acești cetățeni reprezintă peste 20 % din întregul electorat. Astfel de derogări ar trebui să se bazeze pe criteriul perioadei de reședință.
(24) Statele membre în care proporția cetățenilor Uniunii care nu sunt resortisanți ai statului membru de reședință și care au vârsta pentru dreptul de vot depășește 20 % din numărul total al cetățenilor Uniunii care au vârsta pentru dreptul de vot și care își au reședința în respectivele state membre ar trebui să aibă posibilitatea de a stabili, în conformitate cu articolul 22 alineatul (2) din TFUE, dispoziții specifice privind componența listelor de candidați.
(25) Este necesar să se țină seama de faptul că, în anumite state membre, rezidenții care sunt resortisanți ai altor state membre au dreptul de a alege la alegerile pentru parlamentul național. În consecință, este posibil ca anumite dispoziții ale prezentei directive să nu fie aplicate în respectivele state membre.
(26) Datele statistice privind exercitarea drepturilor electorale și aplicarea prezentei directive pot fi utile pentru identificarea măsurilor necesare pentru a se asigura exercitarea efectivă a drepturilor electorale ale cetățenilor Uniunii. Astfel de date statistice pot contribui la evaluarea măsurilor instituite pentru a sprijini participarea cetățenilor Uniunii la alegeri și ar putea conduce la soluții mai eficiente. În special, acolo unde sunt disponibile, datele statistice privind participarea cetățenilor Uniunii care nu sunt resortisanți ai statului membru de reședință la alegeri, cum ar fi datele privind înregistrarea alegătorilor și a candidaților și prezența la vot, precum și datele agregate anonimizate privind cetățenia, vârsta, limba și locul în care se află, ar putea fi utile pentru măsuri în materie de politici ale Uniunii și naționale care să sprijine prezența ridicată la vot și să faciliteze exercitarea drepturilor electorale. Colectarea unor astfel de date, cu respectarea deplină a normelor aplicabile în materie de protecție a datelor, se poate efectua, printre altele, prin anchete sau prin orice metode de obținere a informațiilor din surse publice sau administrative. Rețeaua europeană de cooperare privind alegerile ar putea sprijini un astfel de proces prin elaborarea de standarde comune privind colectarea de date referitoare la participarea la alegeri a cetățenilor Uniunii care nu sunt resortisanți ai statului membru de reședință.
(27) Pentru a îmbunătăți colectarea datelor privind alegerile pentru Parlamentul European, este necesar să se introducă monitorizarea și raportarea cu regularitate a punerii în aplicare a directivei de către statele membre. Comisia sprijină o astfel de monitorizare și raportare, inclusiv prin difuzarea, cu suficient timp înainte de data alegerilor pentru Parlamentul European, a unui chestionar adresat statelor membre cu privire la participarea cetățenilor Uniunii la alegeri. Respectivul chestionar este elaborat în cooperare cu membrii Rețelei europene de cooperare privind alegerile. În paralel, Comisia ar trebui să evalueze aplicarea prezentei directive și să prezinte Parlamentului European și Consiliului, după organizarea fiecărui scrutin pentru Parlamentul European, un raport care să includă rezultatele respectivei evaluări.
(28) Colectarea și prelucrarea datelor cu caracter personal în scopul producerii de date statistice privind participarea cetățenilor Uniunii care nu sunt resortisanți ai statului membru de reședință la alegeri, precum și furnizarea acestor date publicului și Comisiei ar trebui să se desfășoare în deplină conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 și cu Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului (5), inclusiv cu principiile limitării în funcție de scop, reducerii la minimum a datelor, limitării legate de stocare și integrității și confidențialității. În special, prelucrarea datelor cu caracter personal în scopuri statistice ar trebui să facă obiectul unor garanții adecvate, în conformitate cu articolul 89 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/679 și cu articolul 13 din Regulamentul (UE) 2018/1725. În această privință, datele ar trebui partajate prin utilizarea unor tehnologii de protecție a vieții private concepute special pentru a pune în aplicare respectivele principii. Datele statistice prelucrate în sensul prezentei directive ar trebui agregate astfel încât persoanele să nu poată fi identificate și ar trebui anonimizate înainte de agregare.
(29) Comisia trebuie să efectueze propria evaluare a aplicării prezentei directive, într-un interval de timp rezonabil, după desfășurarea a cel puțin două scrutinuri pentru Parlamentul European.
(30) Statele membre ar trebui să fie în măsură să solicite cetățenilor Uniunii care nu sunt resortisanți ai statului membru de reședință să prezinte date suplimentare specifice ca parte a declarațiilor oficiale pe care trebuie să le furnizeze în contextul exercitării drepturilor lor electorale. Pentru a ține seama de evoluția cerințelor și practicilor naționale, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui să fie delegată Comisiei cu privire la modificarea listei care cuprinde astfel de date, exclusiv prin adăugarea unor elemente pe aceasta. Toate măsurile adoptate în exercitarea respectivei delegări ar trebui să fie necesare și proporționale pentru atingerea obiectivului prezentei directive. Este deosebit de important ca, în cursul activității sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări corespunzătoare, inclusiv la nivel de experți, și ca respectivele consultări să se desfășoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (6). În special, pentru a se asigura accesul în timp util la toate informațiile privind pregătirea actelor delegate, Consiliul primește toate documentele în același timp cu experții din statele membre, iar experții acestei instituții au acces sistematic la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei însărcinate cu pregătirea actelor delegate.
(31) Prin ratificarea de către statele membre a Convenției Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap și încheierea de către Uniune a respectivei convenții prin Decizia 2010/48/CE a Consiliului (7), acestea s-au angajat să asigure respectarea convenției menționate. Pentru a sprijini participarea electorală favorabilă incluziunii și egală a persoanelor cu handicap, dispozițiile în temeiul cărora cetățenii Uniunii care nu sunt resortisanți ai statului membru de reședință își exercită dreptul de a alege și de a fi aleși în Parlamentul European ar trebui să țină seama în mod corespunzător de nevoile cetățenilor cu handicap și ale cetățenilor în vârstă.
(32) Regulamentele (UE) 2016/679 și (UE) 2018/1725 se aplică datelor cu caracter personal prelucrate în cadrul punerii în aplicare a prezentei directive.
(33) Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 42 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1725 și a prezentat observații formale la 17 ianuarie 2022.
(34) Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute în special de către cartă, cu precădere la articolele 21 și 39 ale acesteia. În consecință, este esențial ca prezenta directivă să fie pusă în aplicare în conformitate cu respectivele drepturi și principii, asigurând respectarea deplină, printre altele, a dreptului la protecția datelor cu caracter personal, a dreptului la nediscriminare, a dreptului de a alege și de a fi ales în Parlamentul European, a libertății de circulație și de ședere și a dreptului la o cale de atac efectivă.
(35) Obligația de a transpune prezenta directivă în dreptul intern ar trebui să fie limitată la dispozițiile care reprezintă o modificare de fond față de directivele anterioare. Obligația de a transpune dispozițiile care nu au făcut obiectul unor modificări decurge din directivele anterioare.
(36) Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere obligațiilor statelor membre în ceea ce privește termenele de transpunere în dreptul intern a directivelor, termene prevăzute în anexa III partea B,