Recitale
(1) Măsurile luate de Uniune în sectorul transportului maritim ar trebui să urmărească îmbunătățirea siguranței maritime și protejarea mediului marin și a sănătății umane.
(2) În cadrul celei de a 34-a sesiuni a sale, care are loc în perioada 24 noiembrie-3 decembrie 2025 (A 34), Adunarea Organizației Maritime Internaționale (OMI) urmează să adopte modificări ale Codului privind alertele și indicatorii (denumit în continuare „codul”) și ale Orientărilor pentru controale din cadrul Sistemului armonizat de control și certificare (denumite în continuare „Orientările HSSC privind controalele”).
(3) Este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul A 34, deoarece unele dintre modificările propuse ale codului și ale Orientărilor HSSC privind controalele (denumite în continuare „Codul din 2025”și „Orientările HSSC din 2025 privind controalele”) pot influența în mod decisiv conținutul dreptului Uniunii, și anume Directiva 2009/45/CE a Parlamentului European și a Consiliului (1) și Regulamentul (CE) nr. 391/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (2).
(4) Uniunea ar trebui să sprijine adoptarea Codului din 2025, deoarece acesta va asigura conformitatea cu cerințele instrumentelor OMI care au fost adoptate sau modificate de la adoptarea codului și, prin urmare, va elimina contradicțiile, ambiguitățile și redundanțele inutile.
(5) Uniunea ar trebui să sprijine adoptarea Orientărilor HSSC din 2025 privind controalele, deoarece acestea vor ține seama de modificările aduse instrumentelor OMI care au intrat în vigoare sau au produs efecte din 2023.
(6) Uniunea nu este membră a OMI și nu este parte contractantă la convențiile și codurile relevante. Prin urmare, Consiliul ar trebui să autorizeze statele membre să exprime poziția Uniunii în cadrul A 34.
(7) Domeniul de aplicare al prezentei decizii ar trebui să se limiteze la conținutul modificărilor propuse, în măsura în care acestea pot afecta normele comune ale Uniunii și intră în sfera de competență exclusivă a Uniunii. Prezenta decizie nu ar trebui să afecteze repartizarea competențelor între Uniune și statele membre,