Recitale
(1) În temeiul articolului 7 alineatul (1) din Decizia 2014/219/PESC, Comitetul politic și de securitate (COPS) este autorizat, în conformitate cu articolul 38 al treilea paragraf din tratat, să ia deciziile corespunzătoare în scopul exercitării controlului politic și a conducerii strategice a misiunii PSAC a Uniunii Europene în Mali (EUCAP Sahel Mali), inclusiv decizia de a numi un șef al misiunii, la propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate (denumit în continuare „Înaltul Reprezentant”).
(2) La 28 ianuarie 2025, COPS a adoptat Decizia (PESC) 2025/200 (2), prin care mandatul domnului Peter KOLDING în calitatea de șef al misiunii EUCAP Sahel Mali a fost prelungit de la 1 februarie 2025 până la 31 ianuarie 2026.
(3) La 29 octombrie 2025, Înaltul Reprezentant a propus prelungirea mandatului domnului Peter KOLDING în calitatea de șef al misiunii EUCAP Sahel Mali de la 1 februarie 2026 până la 10 aprilie 2026,