Recitale
(1) Consiliul Europei urmărește să adopte o recomandare pentru a aborda impactul sistemelor de inteligență artificială (IA), potențialul acestora de promovare a egalității, inclusiv a egalității de gen, și riscurile pe care le pot prezenta în privința nediscriminării (denumită în continuare „recomandarea”). Recomandarea urmează să fie aprobată de Comisia privind egalitatea de șanse între femei și bărbați (GEC) a Consiliului Europei și de Comitetul director pentru combaterea discriminării, diversitate și incluziune (CDADI) în cadrul sesiunii lor plenare comune din noiembrie 2025 și urmează să fie adoptată în mod formal de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei.
(2) Recomandarea vizează să ajute statele membre ale Consiliului Europei să promoveze egalitatea, inclusiv egalitatea de gen, să prevină și să combată toate formele de discriminare, în toate activitățile pe care le desfășoară și în cadrul activităților pe care actorii din sectorul public și privat le desfășoară în cadrul ciclului de viață al sistemelor de IA. Recomandarea se axează pe egalitate și inteligența artificială și, deși nu este un instrument de punere în aplicare, urmărește să mențină coerența cu domeniul de aplicare și conținutul Convenției-cadru a Consiliului Europei privind inteligența artificială și drepturile omului, democrația și statul de drept (denumită în continuare „Convenția-cadru”), care a fost semnată de Uniune în temeiul Deciziei (UE) 2024/2218 a Consiliului (1).
(3) Convenția-cadru stabilește principiile generale și obligațiile pe care părțile la convenția-cadru ar trebui să le respecte pentru a asigura protecția drepturilor omului, democrația și statul de drept în raport cu activitățile din cadrul ciclului de viață al sistemelor de IA. Comisia a propus ca Uniunea să încheie convenția-cadru. Decizia Consiliului privind încheierea convenției-cadru este în curs de adoptare de către Consiliu.
(4) La 13 iunie 2024, Parlamentul European și Consiliul au adoptat, în temeiul articolelor 16 și 114 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), Regulamentul (UE) 2024/1689 al Parlamentului European și al Consiliului (2), care stabilește norme armonizate, bazate, în general, pe o armonizare deplină, care reglementează introducerea pe piață, punerea în funcțiune și utilizarea sistemelor de IA în Uniune. Normele respective sunt direct aplicabile în statele membre, cu excepția cazului în care se prevede în mod explicit altfel.
(5) Convenția-cadru urmează să fie pusă în aplicare în Uniune exclusiv prin intermediul Regulamentului (UE) 2024/1689 și al acquis-ului relevant al Uniunii, după caz.
(6) Recomandarea nu este obligatorie din punct de vedere juridic pentru statele membre ale Consiliului Europei. Aceasta va putea produce efecte juridice, și anume în contextul punerii în aplicare a Regulamentului (UE) 2024/1689, în care poate influența în mod decisiv legislația Uniunii, astfel cum se menționează la articolul 40 alineatul (3) și la articolul 56 alineatul (1) din regulamentul menționat. Prin urmare, este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii cu privire la recomandare în cadrul sesiunii plenare comune a GEC și CDADI, precum și în cadrul Comitetului de Miniștri. Prezenta decizie nu aduce atingere niciunei alte recomandări sau oricărui alt instrument care ar putea fi adoptat în viitor sub auspiciile Consiliului Europei sau în cadrul altor foruri internaționale.
(7) Domeniul de aplicare personal și material al recomandării se suprapune, în mare măsură, cu cel al Regulamentului (UE) 2024/1689, care prevede norme pentru IA bazate, în general, pe o armonizare deplină în cadrul Uniunii.
(8) Uniunea ar trebui să se asigure că recomandarea este în concordanță cu dreptul Uniunii, în special cu Regulamentul (UE) 2024/1689. În ceea ce privește recomandările specifice care se referă la dezvoltarea și la utilizarea sistemelor de IA care sunt pe deplin armonizate în Uniune, scopul Uniunii ar trebui să fie asigurarea concordanței recomandării cu Regulamentul (UE) 2024/1689 și cu principiile prevăzute în Convenția-cadru.
(9) Sub rezerva îndeplinirii acestor condiții, recomandarea poate fi aprobată în numele Uniunii în cadrul sesiunii plenare comune a GEC și a CDADI, care este programată să aibă loc în noiembrie 2025, și să fie adoptată în cadrul unei reuniuni ulterioare a Comitetului de Miniștri.
(10) Întrucât Uniunea nu este membră a Consiliului Europei, dar toate statele membre sunt, poziția Uniunii urmează să fie exprimată de statele sale membre, acționând împreună,