Recitale
(1) Strategia globală din 2016 pentru politica externă și de securitate a Uniunii Europene (denumită în continuare „Strategia globală a UE”) evidențiază faptul că Uniunea va intensifica contribuția Europei la securitatea colectivă.
(2) Strategia globală a UE constată că Uniunea va sprijini cu tărie universalizarea, punerea în aplicare și respectarea pe deplin a tratatelor și a regimurilor multilaterale de dezarmare, neproliferare și control al armelor.
(3) Un astfel de instrument, și anume Convenția Organizației Națiunilor Unite privind interzicerea sau limitarea folosirii anumitor categorii de arme clasice care ar putea fi considerate ca producând efecte traumatice excesive sau care ar lovi fără discriminare (CCW), reglementează utilizarea în conflictele armate a anumitor arme convenționale considerate ca provocând o suferință excesivă combatanților sau ca vătămând fără discriminare populația civilă.
(4) Uniunea dorește să contribuie la universalizarea, punerea în aplicare și consolidarea CCW pentru a se asigura că aceasta rămâne o parte puternică și eficace a sistemului multilateral de dezarmare, neproliferare și control al armelor, bazându-se astfel pe lucrările desfășurate în temeiul Deciziei (PESC) 2021/1694 a Consiliului (1).
(5) În plus, Uniunea dorește să sprijine punerea în aplicare a Pactului pentru viitor, care a fost adoptat de statele membre ale Organizației Națiunilor Unite în 2024, pentru a-și reînnoi angajamentul în materie de pace și securitate convenind asupra unor măsuri semnificative menite să consolideze stabilitatea globală. Respectivele măsuri includ reafirmarea obligațiilor care decurg din instrumentele internaționale existente în materie de dezarmare, adoptarea unor abordări inovatoare și dezvoltarea de noi instrumente pentru a spori protecția civililor,