Recitale
(1) La 10 noiembrie 2008, Consiliul a adoptat Acțiunea comună 2008/851/PESC, care prevede o operație militară a Uniunii Europene în vederea unei contribuții la securitatea maritimă în vestul Oceanului Indian și în Marea Roșie (EUNAVFOR ATALANTA).
(2) În temeiul articolului 6 alineatul (1) din Acțiunea comună 2008/851/PESC, Consiliul a autorizat Comitetul politic și de securitate (COPS) să adopte decizii privind numirea comandantului forței UE pentru EUNAVFOR ATALANTA (denumit în continuare „comandantul forței UE”).
(3) La 10 iunie 2025, COPS a adoptat Decizia (PESC) 2025/1173 (2) privind numirea contraamiralului Francisco Javier Vázquez Sanz în funcția de comandant al forței UE.
(4) La 14 octombrie 2025, autoritățile militare portugheze au propus numirea contraamiralului de flotilă João Pedro MONTEIRO DA SILVA pentru a-i succeda contraamiralului Francisco Javier Vázquez Sanz în calitatea de comandant al forței UE începând cu 7 noiembrie 2025 (denumită în continuare „propunerea de numire”).
(5) La 16 octombrie 2025, comandantul operației UE pentru EUNAVFOR ATALANTA și-a exprimat sprijinul pentru propunerea de numire.
(6) La 20 octombrie 2025, Comitetul militar al UE a sprijinit propunerea de numire și a convenit ca contraamiralul de flotilă João Pedro MONTEIRO DA SILVA să fie numit în funcția de comandant al forței UE.
(7) Ar trebui să fie adoptată o decizie privind numirea contraamiralului de flotilă João Pedro MONTEIRO DA SILVA în funcția de comandant al forței UE.
(8) Prin urmare, Decizia (PESC) 2025/1173 ar trebui să fie abrogată,