Începe proba gratuită

Decizie 2025/1544 · CELEX 32025D1544

Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/1544 a Comisiei din 30 iulie 2025 de stabilire a datei la care Sistemul de intrare/ieșire va fi pus în funcțiune, în temeiul Regulamentului (UE) 2017/2226 al Parlamentului European și al Consiliului

Data act
30.07.2025
Intrare in vigoare
31.07.2025
Jurnalul Oficial UE
oj:L_202501544
Status
In vigoare
Acordul Schengen biometrie control de frontieră frontiera externă a UE procesarea datelor sistem de informații străini țări terțe

Recitale

(1) Regulamentul (UE) 2017/2226 a instituit Sistemul de intrare/ieșire (EES). EES este un sistem care înregistrează electronic ora și locul de intrare și de ieșire a resortisanților țărilor terțe admiși pentru o ședere pe termen scurt pe teritoriul statelor membre și care calculează durata șederii autorizate a acestora.

(2) De la intrarea în vigoare a Regulamentului (UE) 2017/2226, Comisia, statele membre și Agenția Uniunii Europene pentru Gestionarea Operațională a Sistemelor Informatice la Scară Largă în Spațiul de Libertate, Securitate și Justiție (eu-LISA) au finalizat măsurile de natură tehnică și juridică necesare pentru colectarea și transmiterea datelor către EES.

(3) Articolul 66 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2017/2226 stabilește o serie de condiții care trebuie îndeplinite înainte de punerea în funcțiune a EES. Toate aceste condiții au fost îndeplinite. Au fost adoptate actele de punere în aplicare și actele delegate necesare pentru funcționarea EES (2); eu-LISA a notificat finalizarea cu succes a unei testări complete a EES, care a fost efectuată în cooperare cu autoritățile statelor membre; statele membre au notificat că au validat măsurile de natură tehnică și juridică pentru colectarea și transmiterea către EES a datelor menționate la articolele 16-20 din Regulamentul (UE) 2017/2226, iar statele membre au transmis Comisiei notificări cu privire la operator, la autoritățile competente care au acces pentru a introduce, a rectifica, a completa, a șterge, a consulta date sau a efectua căutări de date în EES, la autoritățile lor desemnate și la punctele centrale de acces.

(4) Prin urmare, este oportun să se stabilească data la care va fi pus în funcțiune EES.

(5) Consiliul a aprobat, la 5 martie 2025, foaia de parcurs privind interoperabilitatea, indicând octombrie 2025 ca dată pentru începerea funcționării EES.

(6) Data de 12 octombrie 2025 este cea mai adecvată dată care permite statelor membre să atingă obiectivele EES în timp util, deoarece evită coincidența cu perioadele de vârf ale traficului la frontierele externe.

(7) Pentru a permite tuturor părților interesate să ia măsurile practice necesare pregătirii pentru începerea funcționării EES, prezenta decizie ar trebui să intre în vigoare la data publicării.

(8) Având în vedere faptul că Regulamentul (UE) 2017/2226 se bazează pe acquis-ul Schengen, Danemarca a notificat decizia sa de a transpune Regulamentul (UE) 2017/2226 în legislația sa națională, în conformitate cu articolul 4 din Protocolul privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Danemarca are, prin urmare, obligații în temeiul prezentei decizii.

(9) Prezenta decizie nu constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen la care Irlanda participă, în conformitate cu Decizia 2002/192/CE a Consiliului (3); prin urmare, Irlanda nu participă la adoptarea prezentei decizii, aceasta nu este obligatorie pentru respectivul stat membru și nu i se aplică.

(10) În ceea ce privește Islanda și Norvegia, prezenta decizie constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în sensul Acordului încheiat între Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei cu privire la asocierea acestor state la punerea în aplicare, asigurarea respectării și dezvoltarea acquis-ului Schengen (4), care se încadrează în domeniul menționat la articolul 1 punctul A din Decizia 1999/437/CE a Consiliului (5).

(11) În ceea ce privește Elveția, prezenta decizie constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în sensul Acordului încheiat între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană cu privire la asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, respectarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (6), care se încadrează în domeniul menționat la articolul 1 punctul A din Decizia 1999/437/CE, coroborat cu articolul 3 din Decizia 2008/146/CE a Consiliului (7).

(12) În ceea ce privește Liechtensteinul, prezenta decizie constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în sensul Protocolului semnat între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană, Confederația Elvețiană și Principatul Liechtenstein privind aderarea Principatului Liechtenstein la Acordul dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la punerea în practică, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (8), care se încadrează în domeniul menționat la articolul 1 punctul A din Decizia 1999/437/CE, coroborat cu articolul 3 din Decizia 2011/350/UE a Consiliului (9).

(13) În ceea ce privește Ciprul, dispozițiile acquis-ului Schengen referitoare la Sistemul de Informații Schengen au fost puse în aplicare prin Decizia (UE) 2023/870 a Consiliului (10). Cu toate acestea, funcționarea EES necesită, de asemenea, acordarea accesului pasiv la Sistemul de informații privind vizele după finalizarea cu succes a verificării în conformitate cu procedura de evaluare Schengen aplicabilă. EES ar trebui să fie funcționeze numai în statele membre care îndeplinesc această condiție în momentul punerii în funcțiune a EES. Prin urmare, Cipru, care nu operează EES din momentul punerii în funcțiune inițiale a sistemului ar trebui să fie conectat la EES, în conformitate cu procedura prevăzută în Regulamentul (UE) 2017/2226, de îndată ce sunt îndeplinite toate condițiile specificate,

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.