Recitale
(1) Ca urmare a intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, investițiile directe străine sunt incluse pe lista de aspecte din sfera politicii comerciale comune. În temeiul articolului 3 alineatul (1) litera (e) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), Uniunea deține competență exclusivă în ceea ce privește politica comercială comună.
(2) În Avizul 2/15 din 16 mai 2017, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a clarificat repartizarea competențelor între Uniune și statele membre în contextul Acordului de liber schimb dintre Uniunea Europeană și Republica Singapore (2) statuând că scoaterea litigiilor de sub jurisdicția instanțelor statelor membre nu poate avea un caracter pur auxiliar și, prin urmare, nu poate fi stabilită fără acordul statelor membre. CJUE a clarificat procedura de încheiere a acordurilor mixte în Avizul 1/19 din 6 octombrie 2021 privind Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (denumită în continuare „Convenția de la Istanbul”).
(3) În conformitate cu Decizia (UE) 2024/2118 a Consiliului (3), Convenția Națiunilor Unite privind transparența în arbitrajul litigiilor între state și investitori realizat în baza tratatelor (denumită în continuare „convenția”) a fost semnată la 7 iulie 2024, sub rezerva încheierii sale la o dată ulterioară.
(4) Este recomandabilă aplicarea în cea mai mare măsură posibilă a normelor privind transparența în arbitrajul litigiilor între state și investitori realizat în baza tratatelor (denumite în continuare „normele”) ale Comisiei Națiunilor Unite pentru Dreptul Comercial Internațional (UNCITRAL). În ceea ce privește Uniunea, normele privind transparența ar trebui să se aplice Tratatului privind Carta Energiei (4).
(5) Se remarcă faptul că nota de subsol de la articolul 1 din norme înseamnă că Uniunea, atunci când acționează în calitate de pârâtă, ar trebui să aplice articolul 7 alineatul (5) din norme, pentru a împiedica divulgarea de informații care sunt considerate a fi contrare intereselor esențiale de securitate ale unui stat membru.
(6) Uniunea nu ar trebui să aplice normele atunci când acționează în calitate de pârâtă în cazul unui litigiu inițiat în temeiul Tratatului privind Carta energiei împotriva unui stat membru care nu este parte la convenție, cu excepția cazului în care s-a convenit altfel cu respectivul stat membru.
(7) Convenția ar trebui să fie aprobată în numele Uniunii.
(8) În conformitate cu tratatele, Comisia ar trebui să exprime acordul expres al Uniunii de a-și asuma obligații în temeiul convenției,