Începe proba gratuită

Decizie 2025/875 · CELEX 32025D0875

Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/875 a Comisiei din 13 mai 2025 de stabilire a datei de punere în funcțiune a serviciului comun de comparare a datelor biometrice în temeiul Regulamentelor (UE) 2019/817 și (UE) 2019/818 ale Parlamentului European și ale Consiliului

Data act
13.05.2025
Intrare in vigoare
14.05.2025
Jurnalul Oficial UE
oj:L_202500875
Status
In vigoare
biometrie date personale frontiera externă a UE politica UE în domeniul migrației Politica UE în domeniul vizelor protecția datelor schimb de informații sistem de informații sistemul de informații Schengen

Recitale

(1) Regulamentul (UE) 2019/817, împreună cu Regulamentul (UE) 2019/818, stabilește un cadru pentru a asigura interoperabilitatea dintre sistemele de informații ale UE în domeniul frontierelor, al vizelor, al cooperării polițienești și judiciare, al azilului și al migrației.

(2) Acest cadru cuprinde o serie de componente de interoperabilitate, inclusiv serviciul comun de comparare a datelor biometrice. Serviciul comun de comparare a datelor biometrice stochează șabloane biometrice obținute din datele biometrice stocate în registrul comun de date de identitate și în Sistemul de Informații Schengen. Această componentă permite efectuarea de interogări în mai multe sisteme de informații ale UE prin transmiterea de date biometrice.

(3) De la intrarea în vigoare a Regulamentelor (UE) 2019/817 și (UE) 2019/818, Comisia și Agenția Uniunii Europene pentru Gestionarea Operațională a Sistemelor Informatice la Scară Largă în Spațiul de Libertate, Securitate și Justiție (eu-LISA) au finalizat măsurile juridice și tehnice necesare pentru punerea în aplicare a noilor norme care vor permite stocarea de șabloane biometrice și efectuarea de interogări în toate sistemele de informații ale UE în limitele cadrului de interoperabilitate.

(4) În conformitate cu Regulamentele (UE) 2019/817 și (UE) 2019/818, Comisia trebuie să stabilească data la care va fi pus în funcțiune serviciul comun de comparare a datelor biometrice, în urma verificării condițiilor prevăzute la articolul 72 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2019/817 și la articolul 68 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2019/818. În temeiul articolului 72 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) 2019/817 și al articolului 68 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) 2019/818, data respectivă trebuie stabilită a fi în termen de 30 de zile de la adoptarea prezentei decizii.

(5) Comisia a constatat că actele de punere în aplicare necesare pentru funcționarea serviciului comun de comparare a datelor biometrice au fost adoptate (3); că eu-LISA a declarat finalizarea cu succes a unei testări complete a serviciului comun de comparare a datelor biometrice, care a fost efectuată în cooperare cu autoritățile statelor membre; că eu-LISA a notificat validarea modalităților tehnice și juridice de colectare și transmitere a datelor biometrice relevante; că eu-LISA a declarat finalizarea cu succes a unei testări complete a mecanismelor și procedurilor automatizate de control al calității datelor, a indicatorilor comuni de calitate a datelor și a standardelor minime de calitate a datelor relevante pentru serviciul comun de comparare a datelor biometrice, pe care a efectuat-o în cooperare cu autoritățile statelor membre. La data adoptării prezentei decizii, declarațiile eu-LISA au fost transmise Comisiei.

(6) Prin urmare, este oportun să se stabilească data la care va fi pus în funcțiune serviciul comun de comparare a datelor biometrice.

(7) Întrucât Comisia urmează să stabilească o dată viitoare la care serviciul comun de comparare a datelor biometrice va fi pus în funcțiune, nu este necesară nicio perioadă de timp intermediară între data publicării și data intrării în vigoare a prezentei decizii. Prin urmare, prezenta decizie ar trebui să intre în vigoare la data publicării.

(8) Dat fiind faptul că Regulamentele (UE) 2019/817 și (UE) 2019/818 se bazează pe acquis-ul Schengen, în conformitate cu articolul 4 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca a notificat punerea în aplicare a Regulamentelor (UE) 2019/817 și (UE) 2019/818 în dreptul său intern. Prin urmare, Danemarca are obligații în temeiul prezentei decizii.

(9) Prezenta decizie nu constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen la care Irlanda participă, în conformitate cu Decizia 2002/192/CE a Consiliului (4). Prin urmare, Irlanda nu participă la adoptarea prezentei decizii, aceasta nu este obligatorie pentru respectivul stat membru și nu i se aplică.

(10) În ceea ce privește Islanda și Norvegia, prezenta decizie constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în sensul Acordului încheiat de Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei privind asocierea acestora din urmă la implementarea, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (5), care se află sub incidența articolului 1 punctul A din Decizia 1999/437/CE a Consiliului (6).

(11) În ceea ce privește Elveția, prezenta decizie constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în sensul Acordului încheiat între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană cu privire la asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, respectarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (7), care se încadrează în domeniul menționat la articolul 1 punctul A din Decizia 1999/437/CE, coroborat cu articolul 3 din Decizia 2008/146/CE a Consiliului (8).

(12) În ceea ce privește Liechtensteinul, prezenta decizie constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în sensul Protocolului semnat între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană, Confederația Elvețiană și Principatul Liechtenstein privind aderarea Principatului Liechtenstein la Acordul dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la punerea în practică, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (9), care se încadrează în domeniul menționat la articolul 1 punctul A din Decizia 1999/437/CE, coroborat cu articolul 3 din Decizia 2011/350/UE a Consiliului (10).

(13) În ceea ce privește Ciprul, prezenta decizie constituie un act care se întemeiază pe acquis-ul Schengen sau care are în alt mod legătură cu acesta, în sensul articolului 3 alineatul (1) din Actul de aderare din 2003,

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.