Recitale
(1) Comisia efectuează investigații pentru asigurarea respectării dispozițiilor din Regulamentul (UE) 2022/2065 (2) în ceea ce privește furnizorii platformelor online foarte mari și motoarele de căutare online foarte mari. În acest scop, Comisia își exercită competențele de supraveghere, investigare, asigurare a respectării normelor și monitorizare care i-au fost conferite prin Regulamentul (UE) 2022/2065.
(2) Sarcinile care îi revin Comisiei în temeiul Regulamentului (UE) 2022/2065 sunt îndeplinite de Direcția Generală Rețele de Comunicare, Conținut și Tehnologie din cadrul Comisiei.
(3) Comisia prelucrează informații în contextul exercitării sarcinilor sale de supraveghere, investigare, asigurare a respectării normelor și monitorizare în temeiul Regulamentului (UE) 2022/2065. Aceste informații pot include date cu caracter personal ale persoanelor fizice, cum ar fi membrii personalului întreprinderii (de exemplu, șeful funcției de conformitate, punctul unic de contact), suspecți, victime, avertizori, informatori și martori, precum și alte persoane fizice ale căror date cu caracter personal sunt conținute în documente obținute în legătură cu exercitarea, de către Comisie, a sarcinilor sale de supraveghere, investigare, asigurare a respectării normelor și monitorizare în temeiul Regulamentului (UE) 2022/2065.
(4) Prelucrarea datelor cu caracter personal, în sensul articolului 3 punctul 3 din Regulamentul (UE) 2018/1725, desfășurată în cadrul activităților de investigare și de asigurare a respectării normelor în conformitate cu Regulamentul (UE) 2022/2065 poate avea loc chiar și înainte de inițierea oficială a procedurilor de către Comisie în temeiul articolului 66 din Regulamentul (UE) 2022/2065, poate continua pe toată durata desfășurării investigației și se poate derula chiar și după încheierea oficială a investigației (de exemplu, în scopul monitorizării conformității sau a activităților de analiză sau al evaluării necesității de a iniția noi activități de investigare sau proceduri judiciare).
(5) Pentru a-și îndeplini sarcinile în temeiul Regulamentului (UE) 2022/2065, Comisia prelucrează mai multe categorii de date cu caracter personal, cum ar fi date de identificare, date de contact, date privind implicarea în caz, date referitoare la cazuri și orice alte informații considerate necesare. Deși acest scenariu este improbabil, categoriile de date cu caracter personal prelucrate pot include, de asemenea, categorii speciale de date cu caracter personal, astfel cum sunt menționate la articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1725, dacă se aplică oricare dintre motivele enumerate la articolul 10 alineatul (2) sau (3) din regulamentul respectiv, precum și date cu caracter personal referitoare la condamnări penale și infracțiuni, astfel cum se menționează la articolul 11 din Regulamentul (UE) 2018/1725. În îndeplinirea sarcinilor sale prevăzute în Regulamentul (UE) 2022/2065, Comisia este obligată să respecte drepturile persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal, recunoscute la articolul 8 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și la articolul 16 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și drepturile prevăzute în Regulamentul (UE) 2018/1725. În același timp, în contextul activităților pe care le derulează în temeiul Regulamentului (UE) 2022/2065, Comisia trebuie să respecte normele stricte privind confidențialitatea și secretul profesional menționate la articolul 84 din regulamentul respectiv.
(6) În anumite circumstanțe, este necesar să se asigure un echilibru între drepturile persoanelor vizate prevăzute în Regulamentul (UE) 2018/1725 și îndeplinirea efectivă de către Comisie a sarcinilor sale de supraveghere, investigare, asigurare a respectării normelor și monitorizare în temeiul Regulamentului (UE) 2022/2065, cu respectarea deplină a drepturilor și libertăților fundamentale ale altor persoane vizate. În acest sens, în temeiul articolului 25 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1725, Comisia poate restricționa, în anumite condiții, aplicarea articolelor 14-22, 35 și 36 din Regulamentul (UE) 2018/1725, precum și a articolului 4, în măsura în care dispozițiile acestuia corespund drepturilor și obligațiilor prevăzute la articolele 14-22 din Regulamentul (UE) 2018/1725.
(7) În anumite circumstanțe, este necesar să se asigure un echilibru între drepturile persoanelor vizate și necesitatea de a garanta obiectivele activităților de supraveghere, investigare, asigurare a respectării normelor și monitorizare desfășurate în temeiul Regulamentului (UE) 2022/2065 ca obiectiv important de interes public general al Uniunii în temeiul articolului 25 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) 2018/1725. Comisia poate aplica restricții în cazul în care, de exemplu, exercitarea acestor drepturi ar afecta grav capacitatea sa de a desfășura investigația în mod eficace, obstrucționând astfel obiectivul urmărit. În astfel de cazuri, există riscul distrugerii probelor sau al interferării cu actori-cheie (de exemplu, cu martorii) în cursul unei investigații.
(8) În anumite circumstanțe, este necesar să se asigure un echilibru între drepturile persoanelor vizate și drepturile și libertățile fundamentale ale altor persoane implicate, cum ar fi victimele sau martorii. Într-un astfel de caz, Comisia poate decide să restricționeze accesul la identitatea, declarațiile și alte date cu caracter personal ale acestor persoane, pentru a le proteja drepturile și libertățile în temeiul articolului 25 alineatul (1) litera (h) din Regulamentul (UE) 2018/1725. Comisia poate decide să facă acest lucru în special pentru a proteja persoanele respective de eventuale represalii.
(9) Este necesar să se protejeze informațiile confidențiale referitoare la un informator, un avertizor sau orice altă persoană fizică ce a raportat informații Comisiei în contextul exercitării sarcinilor sale de supraveghere, investigare, asigurare a respectării normelor și monitorizare în temeiul Regulamentului (UE) 2022/2065. Comisia ar trebui să restricționeze accesul la identitatea, declarațiile și alte date cu caracter personal ale acestor persoane, pentru a proteja drepturile și libertățile tuturor persoanelor respective în temeiul articolului 25 alineatul (1) litera (h) din Regulamentul (UE) 2018/1725. Comisia poate dezvălui identitatea persoanei care efectuează raportarea numai în cazul în care respectiva persoană își dă acordul. Comisia ar trebui să dezvăluie identitatea persoanei dacă acest lucru este impus prin lege sau de către o autoritate judiciară. În cazurile în care persoanele vizate depun o cerere de acces la datele lor cu caracter personal, acestora ar trebui să li se acorde accesul la astfel de date cu caracter personal, inclusiv la cele furnizate de persoana care a efectuat raportarea. Pentru a-i proteja confidențialitatea, Comisia nu ar trebui să îi furnizeze persoanei vizate numele persoanei care a efectuat raportarea și nici orice alte informații care ar permite identificarea acesteia în mod direct sau indirect.
(10) În plus, pentru a asigura aplicarea eficace a Regulamentului (UE) 2022/2065, în special în ceea ce privește cooperarea dintre Comisie și statele membre, Comisia poate restricționa aplicarea drepturilor persoanelor vizate, garantând astfel un obiectiv important de interes public general al Uniunii sau al unui stat membru, astfel cum se menționează la articolul 25 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) 2018/1725. Comisia poate face acest lucru într-o situație în care scopul unei astfel de restricții impuse de către o autoritate a unui stat membru ar fi compromis în cazul în care Comisia nu ar aplica o restricție echivalentă cu privire la aceleași date cu caracter personal. În plus, pentru a asigura o aplicare eficace a Regulamentului (UE) 2022/2065, Comisia poate aplica restricții pentru a garanta prevenirea, depistarea, investigarea și urmărirea penală a infracțiunilor sau executarea sancțiunilor penale, inclusiv protejarea împotriva amenințărilor la adresa securității publice și prevenirea acestora, în conformitate cu articolul 25 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2018/1725. În aplicarea restricțiilor în temeiul articolului 25 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) 2018/1725, Comisia ar trebui să consulte statul membru care garantează obiectivul important de interes public general în cauză cu privire la motivele potențiale relevante pentru impunerea de restricții și la necesitatea și proporționalitatea restricțiilor respective, cu excepția cazului în care această consultare ar pune în pericol activitățile Comisiei. În temeiul articolului 25 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul (UE) 2018/1725, Comisia poate decide să restricționeze aplicarea drepturilor persoanelor vizate pentru a garanta o funcție de monitorizare, inspecție sau reglementare legată, chiar și ocazional, de exercitarea autorității oficiale în cazurile menționate anterior și astfel cum se specifică la articolul 25 alineatul (1) literele (b) și (c) din Regulamentul (UE) 2018/1725.
(11) Comisia ar trebui să aplice restricții numai cu respectarea drepturilor și libertăților fundamentale prevăzute în cartă și cu condiția ca restricțiile să fie strict necesare și proporționale într-o societate democratică. Comisia ar trebui să furnizeze o justificare pentru restricțiile respective.
(12) Articolul 25 alineatul (6) din Regulamentul (UE) 2018/1725 impune operatorului să informeze persoanele vizate cu privire la motivele principale care stau la baza aplicării restricției și cu privire la dreptul lor de a depune o plângere la Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor.
(13) În temeiul articolului 25 alineatul (8) din Regulamentul (UE) 2018/1725, Comisia poate să amâne, să omită sau să refuze informarea persoanei vizate cu privire la motivele principale pe care se bazează aplicarea unei restricții în cazul în care furnizarea acestor informații ar anula în vreun fel efectul restricției. Comisia ar trebui să evalueze, de la caz la caz, dacă comunicarea informațiilor privind restricția i-ar anula efectul.
(14) Comisia ar trebui să ridice restricția imediat ce condițiile care o justifică nu mai sunt valabile și să evalueze aceste condiții în mod regulat.
(15) Pentru a se conforma articolelor 14, 15 și 16 din Regulamentul (UE) 2018/1725, Comisia ar trebui să informeze toate persoanele vizate cu privire la activitățile sale care implică prelucrarea datelor lor cu caracter personal și cu privire la drepturile lor, într-un mod transparent și coerent, prin publicarea unui anunț privind protecția datelor pe site-ul web al Comisiei. Comisia ar trebui să informeze individual, prin mijloace adecvate, avertizorii, informatorii, martorii și, dacă este cazul, membrii personalului întreprinderii (de exemplu, șeful funcției de conformitate, punctul unic de contact) cu privire la prelucrarea datelor lor cu caracter personal.
(16) Articolul 16 alineatul (5) din Regulamentul (UE) 2018/1725 prevede excepții de la dreptul la informare al persoanelor vizate. În cazul în care se aplică aceste excepții, Comisia nu trebuie să aplice o restricție privind dreptul la informare în temeiul prezentei decizii. Excepțiile prevăzute la articolul 16 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul (UE) 2018/1725 se aplică în cazul în care furnizarea informațiilor menționate la articolul 16 alineatele (1)-(4) din regulamentul respectiv se dovedește imposibilă, ar implica eforturi disproporționate sau este susceptibilă să facă imposibilă sau să afecteze în mod grav realizarea obiectivelor prelucrării respective. În cazul persoanelor vizate care nu sunt relevante pentru investigație, ale căror date se regăsesc în documente colectate ca parte a activităților de supraveghere, investigare, asigurare a respectării normelor și monitorizare în temeiul Regulamentului (UE) 2022/2065, altele decât acele persoane vizate care au fost informate individual, furnizarea acestor informații s-ar putea dovedi imposibilă sau ar putea necesita eforturi disproporționate. De exemplu, în cazul în care Comisia obține date cu caracter personal în contextul unui raport al avertizorului sau în timpul acțiunilor sale de monitorizare pentru a asigura punerea în aplicare și respectarea în mod efectiv a Regulamentului (UE) 2022/2065. Excepțiile prevăzute la articolul 16 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul (UE) 2018/1725 pot fi aplicate și atunci când furnizarea unor astfel de informații suspecților și victimelor în legătură cu un caz ar putea să facă imposibilă sau să afecteze grav realizarea obiectivelor prelucrării respective.
(17) În aplicarea principiilor transparenței, echității și responsabilității, Comisia ar trebui să gestioneze toate excepțiile și restricțiile într-un mod transparent și să țină evidența aplicării acestor excepții și restricții.
(18) Pentru a garanta protecția drepturilor și libertăților persoanelor vizate și în conformitate cu articolul 44 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1725, Comisia ar trebui să implice coordonatorul pentru protecția datelor din cadrul Direcției Generale Rețele de Comunicare, Conținut și Tehnologie și responsabilul cu protecția datelor din cadrul Comisiei pe tot parcursul procedurii de aplicare a restricțiilor și să păstreze documente privind această consultare. În special, coordonatorul pentru protecția datelor ar trebui să fie consultat în timp util cu privire la eventualele restricții care ar putea fi aplicate și să verifice conformitatea restricțiilor cu prezenta decizie.
(19) Responsabilul cu protecția datelor din cadrul Comisiei trebuie să efectueze o examinare independentă a aplicării restricțiilor, pentru a garanta respectarea prezentei decizii.
(20) Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată și a emis un aviz la 22 octombrie 2024,