Începe proba gratuită

Decizie 2025/604 · CELEX 32025D0604

Decizia (PESC) 2025/604 a Consiliului din 24 martie 2025 de modificare a Deciziei 2013/798/PESC privind măsuri restrictive având în vedere situația din Republica Centrafricană

Data act
24.03.2025
Intrare in vigoare
26.03.2025
Jurnalul Oficial UE
oj:L_202500604
Status
In vigoare
comerț cu arme măsură restrictivă a UE neproliferarea armelor Republica Centrafricană sancțiuni economice sancțiuni internaționale

Recitale

(1) La 23 decembrie 2013, Consiliul a adoptat Decizia 2013/798/PESC (1) privind măsuri restrictive având în vedere situația din Republica Centrafricană (RCA).

(2) La 30 iulie 2024, Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția 2745 (2024) ridicând embargoul asupra armelor pentru guvernul RCA. Rezoluția respectivă instituie, de asemenea, un embargo asupra armelor pentru grupările armate și persoanele asociate care își desfășoară activitatea în RCA.

(3) Prin urmare, Decizia 2013/798/PESC ar trebui să fie modificată în consecință,

Articolul 1

Decizia 2013/798/PESC se modifică după cum urmează: 1. Articolul 1 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 1 (1) Se interzice vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul de armament și materiale conexe de toate tipurile, inclusiv arme și muniții, vehicule și echipamente militare, echipamente paramilitare și piese de schimb pentru cele de mai sus, direct sau indirect, către grupările armate și persoanele asociate care își desfășoară activitatea în Republica Centrafricană (RCA) de către resortisanți ai statelor membre sau de pe teritoriul acestora din urmă sau folosind nave sau aeronave aflate sub pavilionul statelor membre, fie că provin sau nu de pe teritoriul acestora. (2) Se interzice: (a) acordarea de asistență tehnică, servicii de brokeraj și alte servicii în legătură cu activități militare și cu livrarea, fabricarea, întreținerea și utilizarea de armament și materiale conexe de toate tipurile, inclusiv arme și muniții, vehicule și echipamente militare, echipamente paramilitare și piese de schimb pentru cele de mai sus, în mod direct sau indirect, grupărilor armate și persoanelor asociate care își desfășoară activitatea în RCA; (b) acordarea unei finanțări sau a unui ajutor financiar în legătură cu activități militare, în special subvenții, împrumuturi sau asigurări pentru credite la export, precum și servicii de asigurare și reasigurare, pentru toate activitățile de vânzare, furnizare, transfer sau export de arme și materiale conexe sau pentru acordarea asistenței tehnice aferente, a unor servicii de brokeraj sau a altor servicii, în mod direct sau indirect, grupărilor armate și persoanelor asociate care își desfășoară activitatea în RCA; (c) participarea voluntară și deliberată la activități care au drept scop sau efect eludarea interdicțiilor menționate la litera (a) sau (b).” 2. La articolul 1a se adaugă următorul paragraf: „Statele membre care confiscă, înscriu într-un registru și elimină articolele în conformitate cu primul paragraf informează comitetul instituit în temeiul punctului 57 din RCSONU 2127 (2013) (denumit în continuare «comitetul») cu privire la această eliminare în termen de 30 de zile, furnizând detalii cu privire la toate articolele eliminate și modul exact în care acestea au fost eliminate.” 3. Articolul 2 se elimină.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.