Recitale
(1) Crearea unui spațiu în care persoanele pot circula liber, fără frontiere interne, este una dintre principalele realizări ale Uniunii. Prin urmare, reintroducerea controlului la frontierele interne ar trebui să rămână o excepție și ar trebui să fie doar o măsură de ultimă instanță.
(2) Regulamentul (UE) 2016/399 obligă statele membre să notifice în mod corespunzător Comisiei, Parlamentului și Consiliului orice decizie de reintroducere a unui astfel de control la frontiere.
(3) Comisia trebuie să adopte un act de punere în aplicare pentru a stabili un model pentru notificările efectuate de statele membre privind reintroducerea sau prelungirea controlului la frontierele interne.
(4) Modelul ar trebui să includă toate elementele pe care statele membre trebuie să le furnizeze în temeiul Regulamentului (UE) 2016/399 pentru a permite Comisiei să evalueze conformitatea cu criteriile și condițiile pentru o reintroducere temporară a controlului la frontierele interne.
(5) În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca nu a participat la adoptarea Regulamentului (UE) 2024/1717 al Parlamentului European și al Consiliului (2) de modificare a Regulamentului (UE) 2016/399, nu are obligații în temeiul acestora și nu face obiectul aplicării lor. Cu toate acestea, având în vedere faptul că Regulamentul (UE) 2024/1717 se întemeiază pe acquis-ul Schengen, Danemarca, în conformitate cu articolul 4 din protocolul respectiv, a notificat la data de 19 noiembrie 2024 decizia sa de a transpune Regulamentul (UE) 2024/1717 în legislația sa națională. Prin urmare, Danemarca are obligația, în temeiul dreptului internațional, să pună în aplicare prezenta decizie.
(6) Prezenta decizie nu constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen la care Irlanda participă, în conformitate cu Decizia 2002/192/CE a Consiliului (3). Prin urmare, Irlanda nu participă la adoptarea prezentei decizii, nu are obligații în temeiul acesteia și nu face obiectul aplicării sale.
(7) În ceea ce privește Ciprul, prezenta decizie constituie un act care se întemeiază pe acquis-ul Schengen sau care are în alt mod legătură cu acesta, în sensul articolului 3 alineatul (2) din Actul de aderare din 2003.
(8) În ceea ce privește Islanda și Norvegia, prezenta decizie constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Acordului încheiat de Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei privind asocierea acestora din urmă la implementarea, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (4), care se încadrează în domeniul menționat la articolul 1 punctul A din Decizia 1999/437/CE a Consiliului (5).
(9) În ceea ce privește Elveția, prezenta decizie constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Acordului între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană cu privire la asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, respectarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (6), care se încadrează în domeniul menționat la articolul 1 punctul A din Decizia 1999/437/CE a Consiliului, coroborat cu articolul 3 din Decizia 2008/146/CE a Consiliului (7).
(10) În ceea ce privește Liechtensteinul, prezenta decizie constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Protocolului între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană, Confederația Elvețiană și Principatul Liechtenstein privind aderarea Principatului Liechtenstein la Acordul între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la punerea în practică, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (8), care se încadrează în domeniul menționat la articolul 1 punctul A din Decizia 1999/437/CE a Consiliului, coroborat cu articolul 3 din Decizia 2011/350/UE a Consiliului (9).
(11) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului Codului frontierelor Schengen,