Recitale
(1) Datele sunt un activ strategic și sunt necesare pentru inovare și pentru a permite folosirea noilor tehnologii, în special a inteligenței artificiale.
(2) Organizațiile publice furnizează sistematic o parte din datele lor publice sub formă de date deschise pentru a promova transparența și răspunderea, pentru a capacita cetățenii și pentru a îmbunătăți serviciile publice prin promovarea inovării.
(3) În sprijinul respectivei practici a fost adoptată Directiva (UE) 2019/1024 a Parlamentului European și a Consiliului (1).
(4) În rezoluția sa din 25 martie 2021 referitoare la o strategie europeană privind datele (2), Parlamentul a solicitat măsuri care să permită un flux mai mare de date între sectorul public și întreprinderi și în cadrul fiecăreia dintre acestea.
(5) Comisia Europeană, Consiliul Uniunii Europene și Curtea de Conturi au luat măsuri pentru a oficializa caracterul deschis al datelor lor. În 2011, Comisia Europeană a adoptat Decizia 2011/833/UE (3), care viza facilitarea reutilizării pe scară mai largă a informațiilor publice. Urmând exemplul Comisiei Europene, Consiliul Uniunii Europene a adoptat Decizia (UE) 2017/1842 (4), iar Curtea de Conturi a adoptat Decizia nr. 6-2019 (5), privind politica în materie de date deschise și reutilizarea documentelor.
(6) De asemenea, parlamentele naționale au recunoscut că este nevoie să se îmbunătățească accesibilitatea datelor lor publice. În 2022, Uniunea Interparlamentară (UIP) a realizat un studiu privind datele deschise și a publicat o listă (6) a camerelor parlamentare din întreaga lume care oferă în prezent date deschise pe portaluri sau site-uri specifice.
(7) Pentru Parlament, punerea la dispoziția publicului a datelor sale și faptul că acestea trebuie să fie cât mai ușor de găsit și interoperabile reprezintă concretizarea angajamentelor sale în ceea ce privește deschiderea și răspunderea. Acest lucru completează deciziile luate pentru a consolida integritatea, independența și răspunderea instituției. Punerea la dispoziție a datelor deschise este și o modalitate de a stimula inovarea în ceea ce privește serviciile pentru deputați, de a consolida procesul decizional bazat pe date al Parlamentului și de a intensifica comunicarea cu cetățenii,